4002-146396-elena.jpgEste un copil deosebit, veţi remarca foarte repede că este mai serioasă decât ceilalţi, mai responsabilă şi mai sensibilă faţă de necazurile celor din jur. Destinul ei este de a aduce alinare celor pe care îi vede suferind, indiferent de natura problemelor acestora, fizice sau sufle- – teşti. Astrograma arată şi o doză de noroc, atât cât trebuie pentru a depăşi cu bine orice încercare i-ar apărea în cale. Este bine să o trataţi cu respect, să nu exageraţi cu autoritatea asupra ei, pentru că are deja o astfel de latură şi nu veţi face decât să îi răciţi sufletul şi mai mult. Îşi va reveni, dar după mult timp şi nu are rost să o faceţi să treacă prin aceste dureri. Are darul de a spune adevărul în faţă tuturor celor pe care îi întâlneşte şi este posibil ca acest fapt să o îndepărteze de oameni, dar se poate corecta în timp. Se recomandă să nu îi băgaţi în cap că este o fiinţă bolnăvicioasă şi că acest lucru o poate scuti de eforturi la şcoală.

Andra Corina Anghel, 29 mai 1980, ora 9.20, Buzău. Gemeni cu ascendentul în Rac.

Este posibil să treceţi prin multe evenimente în viaţa sentimentală până veţi ajunge să înţelegeţi ce se poate şi ce nu se poate face atunci când sunteţi implicată într-o relaţie. Nu e vorba de capacitatea intelectuală, care este deosebită, ci de cea inteligenţă emoţională, care te determină să ai un răspuns spontan, armonios, care te ajută să înţelegi care îţi sunt limitele şi ce poţi cere persoanei iubite. Eşti o fire fidelă, sinceră, o persoană fragilă şi dornică de stabilitate. O preocupare esenţială ar fi bine să fie legarea unei prietenii trainice cu cel pe care ţi-l doreşti alături. Este bine să nu te laşi prea mult influenţată de anturaj, care îţi poate accentua o anumită latură pesimistă şi acest lucru să conducă mai târziu la o atitudine rece în relaţii, din cauza neîncrederii şi dezamăgirilor, mai mult sau mai puţin reale.

Ionela Rusu, 13 ianuarie 1986, ora 23.30, Gura Humorului. Capricorn cu ascendentul în Balanţă.

Şanse mari de reuşită în carieră, care poate deveni şi sursa unor venituri deosebite. Orice meserie ce solicită latura artistică a firii tale, intuiţia şi capacitatea de a pătrunde în mintea celor cu care intri în contact sau pe administrarea banilor altora îţi poate aduce această bunăstare. Relaţiile cu bărbaţii sunt pentru tine un teren nesigur, nu pentru că îţi lipseşte farmecul, ci pentru că ai tendinţa de a considera că dragostea merită orice sacrificiu şi cauţi o persoană care să acţioneze ca atare. Vestea bună e că ai şanse mari să descoperi o astfel de persoană, dar să nu decurgă totul aşa cum te aşteptai. Ai atâta forţă în convingeri, încât ai putea deveni lider de opinie într-un grup sau o luptătoare pentru drepturile femeilor, de exemplu. Dacă ora este bună, prima relaţie importantă poate fi un eşec pe care mai târziu vei vedea că nu ai de ce să-l regreţi, deoarece ai învăţat multe din aceasta.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.