Când apare înainte de 40 de ani, menopauza este considerată precoce, iar după 55 de ani, tardivă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, diagnosticul de menopauză se pune după minimum 12 luni de lipsă a menstruatiilor. Chiar dacă menopauză înseamnă declinul funcțiilor genitale și marchează trecerea de la etapă de reproducere la cea de senescență, asta nu ar trebui să fie motiv de depresie.

Menopauza. Cauze

Principala cauza a menopauzei este, evident, vârsta. Mai exact, momentul în care ovarele își încetinesc treptat funcția, până când se opresc de tot. Pe de altă parte, unele tratamente medicale sau chirurgicale pot induce menopauză. Menstruația poate să se oprească și dacă suferi de anumite boli genetice sau autoimune. De asemenea, chimioterapia și radioterapia pot afecta funcționarea corectă a ovarelor.

Predispuse la o menopauză timpurie, sunt și femeile care fumează. Medicii spun că fumătoarele ajung la menopauză, în medie, cu un an și jumătate mai repede. De asemenea, dacă locuiești la munte, la altitudini mari, și dacă ții o dietă vegetariană vei fi surprinsă să afli că poți ajunge mai devreme la menopauză, ne-a explicat Dr. Tarek Abdou (foto).

Citește mai mult în DICȚIONARUL MEDICAL.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Playtech.ro
Rusia, ANUNȚ HALUCINANT! Țara URIAȘĂ pe care o s-o atace prima dată: 'Direct la...'
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
Știrileprotv.ro
Surpriză uriașă la graniță. Ce au descoperit polițiștii când au controlat mai multe Dacia Duster transportate pe platformă. FOTO
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro