Mergi direct la conținut »
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 1 | Scriitoarea Doina Ruști se află în China și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 1 | Scriitoarea Doina Ruști se află în China și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate

Timp de o lună, scriitoarea Doina Ruști se va afla în China, la invitația Academiei de Literatură „Lu Xun” și va povesti pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate: Beijing și Sichuan. Ea va lua parte la o serie de activități literare, legate de traducerea în limba chineză a romanului „Mâța Vinerii”, printre acestea aflându-se și un celebru festival din mitica regiune Sichuan: „Scriitorii și licorile”. 30 de zile de călătorii culturale și de povești cu scriitori.

De Doina Ruști,

Dimineață strălucitoare și lume grăbită spre muncă. Motociclete, biciclete și, mai ales, vehicule cu trei roți, modificate, îmbunătățite, accesorizate cu scăunele pentru copii, cu portbagaje ingenioase. Puțini zâmbăreți, puțini amabili. Ca-n orice oraș mare, dimineața.

Primul drum a fost la poliție, pentru viza de ședere. 30 de zile, flotant în Beijing. Cinci ghișee cu geam, fiecare dotat cu un aparat foto. Zâmbesc larg, regretând feminin că nu voi vedea poza, asta după ce în aeroport mi-am lăsat amprentele de la trei dintre cele mai importante degete ale mele, la fel, fără să știu cât sunt de fotogenice. Primesc permisul, iar rezidența mea literară începe, într-o splendidă zi de martie.

Deja străzile s-au mai liniștit, iar pe bulevardul Balizhuang Nanli trec din când în când autobuze și mașini care nu par presate de timp. Nici zona nu este una foarte agitată, căci Academia de Literatură “Lu Xun” nu e nici în buricul târgului, nici într-un cartier industrial, ci, cum e mai bine, la jumătatea distanței dintre fluviul Wenyu si Palatul Imperial, în districtul Chaoyang, care-mi aduce aminte de Calea Moșilor.

Mă uit după magazine, care sunt destul de discrete, cu vitrine mici sau deloc și dau cu ochii de un vânzător de mâncare, plantat în marginea trotuarului: pe cărucior se văd castroanele cu paste, din care ies aburi. E tânăr și întreprinzător, îl și văd deschizând nu peste mult o pizzerie. Asta pentru că tocmai am trecut pe lângă una.

Prima oprire este într-o prăvălie de fructe, genul autoservire, cu mormane de pometuri exotice, între care bubosul jackfruit, întreg sau tăiat, așezat în caserole. E proaspăt și mult mai gustos ca cel cumpărat de prin supermarketurile noastre. Urmează lăzile cu mango, nu foarte mare, copt, parfumat,  apoi pepenii, mandarinele și merele. Plus niște piersici țuguiate, care mi-au atras atenția imediat, iar intuiția mea a fost bună, pentru că s-au dovedit pe măsura așteptărilor: apoase, fragede, răcoritoare. Totuși nu sunt puse la vedere.

În vitrină, la loc de cinste, domnește o mare grămadă de prune, lăudate de o voce insistentă. Un raion întreg e dedicat rădăcinoaselor, total necunoscute pentru mine, așa că voi povesti despre ele abia după ce mă informez. Migdale, alune, fistic și altele, printre care și prune uscate. Este sectorul semințiilor și-al fructelor confiate.

Magazinul geme de lume, cumpărători pretențioși, suspicioși. Toți plătesc cu telefonul. Vânzătorii, așezați din loc în loc, în picioare, lângă cântar, au niște fețe plictisite, după cum e și normal. Scot banii proaspăt căpătați, a căror valoare n-o știu încă, iar vânzătorul mă privește suspicios, cercetând cu atenție hârtia.  Îmi dau seama că sunt o piesă de colecție: doar eu plătesc cash.

Cu sacoșele pline de fructe și de arome o iau spre academie și abia acum observ că tot bulevardul este plin de restaurante, unul lângă altul, micuțe, strâmte, foarte aglomerate. Probabil că sunt fast food-urile zonei. Între acestea dau și de unul tradițional, împodobit cu ornamente specifice și păzit de două statuete roșii, un el și-o ea, din vremuri antice. La intrare scrie cu o grafie frumoasă welcome, iar alături, pe un scaun înalt, un tip butonează laptopul.

În campusul academiei mă întâlnesc cu eruditul profesor Huang Shao Zheng, care zâmbește simbolic, ca în Dao De Jing. Grădina e plină de pomi înfloriți, iar pe deasupra lor zboară drepnelele, exact ca într-o reclamă. Sunt la Beijing, cu șase ore înainte de voi.


Citește și:

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 2 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: despre cazarea cu regim de internat și cum se îmbină marile mărci americane în tradiția chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 3 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: O cină la Beijing, alături de un profesor de caligrafie chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 4 | Scriitoarea Doina Ruști: „Este un oraș scump, ceea ce se reflectă în fețele triste ale locuitorilor săi”

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 5 | Scriitoarea Doina Ruști, despre mijloacele de transport din Beijing și întâlnirea cu scriitorul chinez care vorbește româna la perfecție

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 6 | Scriitoarea Doina Ruști, în Orașul Interzis

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 7 / Scriitoarea Doina Ruști, despre adevărata mâncare chinezească

 
 
Close
Close
Închide