MENIU CAUTĂ
, de Doina Ruști

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 2 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: despre cazarea cu regim de internat și cum se îmbină marile mărci americane în tradiția chineză

Distribuie

Timp de o lună, Doina Ruști se va afla în China, la invitația Academiei de Literatură „Lu Xun” și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate: Beijing și Sichuan. Ea va lua parte la o serie de activități literare, legate de traducerea în limba chineză a romanului „Mâța Vinerii”, printre acestea aflându-se și un celebru festival din mitica regiune Sichuan: „Scriitorii și licorile”. 30 de zile de călătorii culturale și de povești cu scriitori.

„Am un apartament cochet în campusul Academiei de Literatură, care poartă numele scriitorului «Lu Xun». Luminos, cu ferestre multe, care dau spre grădină și spre curtea largă, e compus din două camere: dormitorul și un birou exagerat de mare. Incinta are regim de internat, ca pe vremuri, cu portar, porți de fier și ore fixe: de venit, plecat, mâncat etc.

Astăzi a fost deschiderea oficială a rezidențelor, așa că un autocar gris fer ne duce în cartierul Shaoyaoju, un fel de Băneasa. Atmosferă destinsă, clădire monumentală, în interiorul căreia trecem în grabă printr-un muzeu al literaturii. Îmi atrag atenția firidele cu personaje, niște figurine foarte dichisite, luminate de LED-uri. Uniunea lor e condusă de scriitori optzeciști, iar șeful suprem este o femeie, prozatoarea Tie Ning. Normal, nu?

Pe la prânz totul se încheie glorios, inclusiv masa și partea distractivă. Mă jenez să pozez mâncarea, rezervându-mi această plăcere a colportării pentru mâine seară, când voi lua cina cu un prieten. Dar, pot să vă spun că e gen bufet, cu multe verdețuri, legume și puțintel orez. Aleg ardeiul prăjit, un fel de salată verde și câteva bucățele de carne, atât de răsucită, încât nu-ți dai seama de la ce animal provine. O scurtă relaxare în pavilionul de ceai și cafea, apoi, gata!

Deci: ziua mea începe după-amiază, când mă aventurez peste un râu îngust, acoperit cu lintiță. Câțiva pescari, exact ca pe malul Plumbuitei, par părăsiți de noroc. Îi fotografiez, flutură mâinile spre mine, soarele strălucește ca la amiază, deși un curent perfid îți bagă frigul în oase. Magazine mici, cu de toate, vitrine cu prăjituri și mai ales cu fructe. Plus familiarele blocuri de locuințe, standard, cu aparatele de aer condiționat agățate de toate zidurile, iar, printre ele, nemuritoarele Pizza Hut, Starbucks, McDonalds.

Multă lume poartă măști sanitare, de frică să nu ia, să nu dea vreun virus. Mă holbez la o vitrină cu mâncare, unde dorm, masate în caserole, gheruțe de pasăre, crocante, cu prețul pus la vedere.

Și azi, străzile sunt asaltate de micile vehicule pe trei roți, cărora îmi vine să le spun triliboanțe. Dau și de un atelier deschis ad hoc, pe trotuar, unde un om meșterește un astfel de transportor, dintr-o fostă trotinetă și roțile uzatele ale unor biciclete care avuseseră și ele cândva o viață falnică.

În curând se încheagă un moped, bun de cărat lucruri, împodobit cu nelipsita păturică pe care am tot văzut-o așezată pe coarnele motocicletelor. Abia acum îi înțeleg valoarea: este un pled căptușit cu blăniță, bun de încălzit picioarele, prelungit cu două manșoane, peste coarne, unde se adăpostesc mâinile. Iar asta nu-i tot: are o grămadă de buzunare, de ascunzișuri, de compartimente. Pliurile lui Derrida. Cu un astfel de cărucior, motorizat, umblă atât gunoierii cât și vânzătorii de pizza.

Dar inventivitatea chinezilor din Beijing pare fără margini: trec pe lângă un gard făcut din roți de bicicletă, vopsite artistic, apoi pe lângă un hotel luxos, în fața căruia s-a oprit o triliboanță elegantă, pe măsura locației, proaspăt vopsită, asezonată cu un pled de mătase.

Bulevardul se lărgește, am intrat într-un cartier vast, traversat de poduri suspendate, dotat cu parcuri de gimnastică, unde lumea trage la «fiare». De pe o pasarelă se vede orașul îndepărtat, cu clădiri fastuoase. Este clar că mă aflu la periferie. A fost încă o zi de tatonare a împrejurimilor. Mâine vizitez Orașul Interzis”.


Citește și:

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 1 | Scriitoarea Doina Ruști se află în China și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 3 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: O cină la Beijing, alături de un profesor de caligrafie chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 4 | Scriitoarea Doina Ruști: „Este un oraș scump, ceea ce se reflectă în fețele triste ale locuitorilor săi”

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 5 | Scriitoarea Doina Ruști, despre mijloacele de transport din Beijing și întâlnirea cu scriitorul chinez care vorbește româna la perfecție

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 6 | Scriitoarea Doina Ruști, în Orașul I

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 7 / Scriitoarea Doina Ruști, despre adevărata mâncare chinezească

Citește mai multe despre Doina Ruști și Beijing pe Libertatea.

Comentarii