MENIU CAUTĂ
, de Doina Ruști

CORESPONDENȚĂ DIN SICHUAN, CAPITOLUL 1 | Scriitoarea Doina Ruști, despre primul contact cu uimitorul ținut Sichuan

Distribuie

Timp de o lună de zile, Doina Ruști  s-a aflat în China, la invitația Academiei de Literatură „Lu Xun” și ne-a povestit despre locurile vizitate: Beijing și Sichuan. Ea a luat parte la o serie de activități literare, legate de traducerea în limba chineză a romanului „Mâța Vinerii”, printre acestea aflându-se și un celebru festival din mitica regiune Sichuan: „Scriitorii și licorile”. 30 de zile de călătorii culturale și de povești cu scriitori. Mai multe despre „călătoriile” Doinei Ruști, pe site-ul www.doinarusti.ro.

Ținutul Sichuan este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care l-am văzut. Am mers patru ore cu avionul din Beijing, dar a meritat. În primul rând că e verde, plin de copaci bătrâni, stufoși, care te aruncă direct în miezul verii. La început nu-mi dau seama ce sunt, deși au un aer familiar. Abia după ce mă împrietenesc cu frunzele unuia, îmi dau seama de unde-l știu: am și eu unul pe balcon, evident, o miniatură, este vorba despre ficus, din cel cu frunza mică.

Unde mă uit dau cu ochii de ei, copaci bătrâni dar verzi, la început de aprilie. Iar dincolo de explozia de verdeață, mă frapează veselia generală: orașe vii, cu viață care te molipsește, unele aducându-mi în minte un Napoli în care cineva s-a înduplecat să spele străzile. Pe bulevardul principal este plin de prăvălii colorate, luxoase, de clădiri elegante. Și străzile laterale sunt largi, iar oamenii – ce să vă spun – foarte relaxați și zâmbitori. Soarele strălucește, în stânga se vede marele lac Qionghai. Prin urmare, mă aflu într-o stațiune estivală.

Liangshanul este un mega-oraș, cu multe orășele satelit.

Această vară de aprilie foarte tonică, mă face să mă simt ca-n vacanță.

Din camera hotelului se vede plaja, încadrată de grădini verzi. Hotel de 5 stele, ultra-utilat și plăcut. Pe fereastră se vede lacul, printre coroane de palmieri și de ficuși. Cobor pe terasă, unde se servește prânzul, și el unul pe măsura hotelului. Micile chifle de orez, umplute cu tot felul de ingrediente, de la nuci, la spanac și carne, încă scot aburi pe tipsii argintate. Rață Pekin, cartofei dulci, fasole fava, verdețuri și orez din plin.

După masă vizităm muzeul din Liangshan, foarte impresionant, o clădire tipic socialistă, în incinta căreia se deschid săli largi, modern amenajate, cu diorame, filme și scene vivante. Este un muzeu de antropologie, dedicat populației Yi,  minoritară în China actuală, adică numărând doar în jur de 7 milioane. Societate de tip sclavagist, comunitatea Yi nu este ipocrită, împarte oamenii în trei categorii: stăpâni, oameni de mijloc și sclavi.

În zilele noastre nu se mai poate vorbi despre practicarea sclaviei,  dar comunități restrânse continuă tradițiile străvechi. Încredințați că forța divină se află este tot, practică numeroase ritualuri, cele mai multe dedicate focului, și recunosc autoritatea unui șaman. Muzeul reconstituie figuri, costume și ritualuri, încât la ieșire deja mă simt rudă cu populația Yi. Din rândurile ei face parte și Jidi Majia, unul dintre cei mai populari poeți ai Chinei actuale. Este foarte mândru de apartenența sa și pentru că ne aflăm în în ținuturile Yi, ne promite că a doua zi vom vedea un trib autentic, în miticul Dagesalow. Acolo are loc și un festival de poezie, așa că lucrurile se leagă perfect.

Seara citim în Liangshan, sub ficușii verzi și ne întoarcem pe terasa hotelului, pentru o petrecere scurtă, căci mâine ne trezim cu noaptea-n cap.

Casa Poeților

Dimineața părăsesc cu regret verdele Liangshan, urc în microbuz, alături de ceilalți, cu gândul la o excursie de neuitat. Mergem la Casa Poeților, unde ne-a invitat Jidi Majia, în Dagesalow. Călătoria începe bine, cu sate colorate și oameni care poartă pe capete un fel de turban sau șepci cu un gen de cozoroc lung, așezate cochet peste un baticuț subțire. Pe case sunt desenate figuri  ritualice dar mai ales o floare stilizată, care-mi aduce aminte de Cartepedia.

După vreo oră, drumul se transformă în serpentine primejdioase. Urcăm muntele, pe un traseu care-ți aduce aminte că ești muritor. Iar expediția se arată din ce în ce mai lungă. Orele se duc, iar eu am trecut demult de faza vertij, m-am dat deja de zeci de ori cu o tiribombă dementă, mi-am pierdut idealurile, nu mai știu cum mă cheamă: sunt doar un purcoi de carne proaspăt dată prin mașină.

În jur e pustiu, iar când intrăm pe-un drum de țară, învăluit în praf roșu, s-a dus chiar și micuța vietate ascunsă în cutia Pandorei. În fine,  după ore, nu mai știu câte, drumul se închide, iar mașina oprește în fața unei porți. Suntem în cătunul Dagesalow, locul de baștină al poetului Jidi Majia. Incintă largă, cu un mini-motel în formă de U, o curte mănăstirească mai exact, unde ne așteaptă zâmbitor însuși poetul. Din difuzoare se risipește muzica tradițională, iar acum văd că prin jur sunt pitite câteva case, de prin care ies localnicii îmbrăcați în costume specifice. Foarte popular este turbanul negru, adeseori cu un corn, moștenit în comunitățile Yi.

Locuințe mici, ascunse pe după o colină, într-o vale ori într-un minunat crâng de bambus.

Intru în curte, unde ne așteaptă vase cu mandarine. Stabilimentul are toate utilitățile, iar nu departe de casă se vede o instalație de gaz, artizanală. Soarele strălucește puternic și-mi dau seama că mâine voi fi roșie, dar nu mă mișc din curtea așezată pe vârful muntelui.

Treptat, de prin camere ies oaspeții, poeți din toată lumea, veniți la un festival dedicat poeziei și licorilor fine. Nu știu dacă-ați văzut cum sunt poeții! Avântați rău și pregătiți în orice moment să zboare. Citesc cu voci melodioase, iar curtea se umple de suspine. Toate textele sunt deja publicate într-o antologie, în engleză și chineză, așa că pot fi urmărite cu ușurință. Dar cine are nevoie de traducerea poeziei?! Alături sunt mesele întinse, cu bucate preparate de localnici, toți zâmbitori și dispuși să ne facem poze împreună. Sunt o comunitate mică de Yi, populație care-și trage originile din Tibet. Negricioși, osoși, cu priviri vii și îmbrăcați cu haine foarte colorate, localnicii din Dagesalow se arată foarte amabili. Unele femei își poartă  copiii în spate, într-un mic sac. Aproape toți au telefoane performante, cu care ne filmează.

Printre poeme, care sună în toate limbile, oamenii locului cântă. Un instrument muzical specific zonei este o lăută pentagonală, o imagine simbolică a lunii, folosită inițial în ritualuri mistice. Rachiul de orez este turnat în păhăruțe, dar cei mai mulți preferă berea, care are doar 1% alcool. Prin toată curtea sunt scaune și mese, iar lângă poartă se înalță un fel de scenă. Apare chiar și-un folkist de la Beijing, care aduce o notă gravă în spectacol. Ca un adevărat artist, poartă niște ghete de rocker și-o șepcuță albă. Evident cântă texte poetice.

Ziua este cu adevărat memorabilă și pentru totdeauna legată de poemele lui Jidi Majia, una dintre figurile marcante ale literaturii chineze.

Spre seară o luăm din nou prin hârtoape, pe drumuri înguste, pe serpentine. Trecem chiar și printr-un râu, iar târziu ajungem într-un oraș, la hotelul în care urmează să dormim. În sfârșit am wifi și toate care decurg de-aici. Câteva ore butonez, vă scriu, trimit poze și vorbesc la telefon.

Cu toate că mâine plecăm din nou la drum, nu mi-e somn, nu pot să adorm. Deja ziua de mâine se arată cam posomorâtă.

O zi pe drumuri

Ziua de azi e cu adevărat grea, mai ales că n-am putut să dorm, iar exact când mi se face somn, se luminează de ziuă. Cobor din hotel și-ncerc să-mi dau seama ce e cu orașul acesta, al cărui nume nu-l știu. Pare o așezare modestă, cu blocuri standard și viață liniștită. În fața hotelului se oprește un căruț, se desface ca o floare, devenind tarabă de legume. Varză, cartofi, morcovi și castraveți rotunzi.

După mine, ajunge în holul hotelului Peter, austriacul, amabil și reținut. Mănânc ouă și mă urc în microbuz. Trecem prin sate și orașe mai mici. La un moment dat văd o sumă de femei care poartă pe cap un fel de pălării roșii, foarte interesante, dar nu apuc să fac poze. Microbuzul gonește cu viteză. După ore multe și tot disconfortul unei călătorii cu microbuzul, ajungem într-un oraș ceva mai mare, gen Craiova, evident fără inconfundabilele ilustrate de pe zidurile Băniei noastre (aici e un zâmbet!). Orașul se numește Chongqing. Mâncăm într-un restaurant cu specific pescăresc. Totul este iute, picant, peste limită, iar tacâmurile sunt puține, încât trebuie să folosesc bețișoarele, pentru mine – o mare problemă.  Fără cuțit, pur și simplu nu pot să mănânc.

Ies din restaurant cu gândul să-mi cumpăr ceva pentru drum. În jur nu sunt magazine alimentare. Ajung la un fel de chioșc care vinde cafea, ceai și o băuturică dulce, toate aflate în niște borcane cu robinet. Renunț și urc din nou în microbuz, dar nu pentru mult timp, căci la marginea orașului este aeroportul. Fac trei cozi și reușesc să trec cu bine de controlul vamal. În fine, sunt în avion, foarte aglomerat. Copii, lume asudată, gălăgie. Am loc la mijloc. Ghinion. Îmi pun căștile, dar nu după mult, stewardul îmi spune să le dau jos, căci trecem printr-o zonă cu perturbații. Lucrurile se repetă. Două ore care trec greu.

În sfârșit, aterizăm în Xichang și ne așteaptă iarăși microbuzele. Ziua pare fără sfârșit. Dar la lăsarea serii ajungem într-un oraș uimitor, Luzhou, un centru comercial, care trăiește de pe urma rachiului. Clădirile sunt luminate mirific, iar cele mai multe au forme bizare, de globuri sau de țigarete răsucite. Printre ele se înalță și câteva palate, numai dantele și turle, construite la început de secolul XX.

Hotelul este și el opulent, cu spații largi. Camera mea e la etajul 19, de unde lumea se vede ca într-un fund de pahar. Numeroase oglinzi, plasmă gigantică, ferestre pe un perete întreg. Nu e rău ca măcar din când în când să stai într-un hotel ca ăsta. Se numește Juyang International. Dar pentru mine călătoria de o zi a fost prea mult. Cad secerată, cu amigdalele inflamate. Din acest motiv, cele două zile petrecute la Luzhou sunt cam cețoase. Ratez vizita la distilerie și cu greu mare mă târăsc la întâlnirea cu poeții.  Am venit aici pentru că este un forum în cadrul festivalului Poeții și licorile, ocazie cu care îl revăd pe Gao Xing, care povestește cum s-a lăsat de băut.

Fiecare are câte o poveste și bineînțeles și-un poem. Glasurile se ambalează în toate limbile, iar mie îmi crește febra. Noroc că mă supraveghează Janeye, să nu pic pe sub masă. Nu știu dacă v-am spus, dar am o asistentă pentru toată perioada petrecută la Sichuan. În China toată lumea se prezintă  cu un cognomen englezesc, ca să-i ajute pe străini să se descurce mai bine.

Asistenta mea și-a ales numele Janeye. Este masterandă la management cultural și are un talent special în a organiza activități. Ea îmi anunță programul, ea îmi vine în ajutor cu tot ceea ce am nevoie și tot ea mă sâcâie până când mă mobilizez și ies din cameră. Nu apuc să văd orașul, dar vizitez o farmacie, unde primesc și-o consultație gratuită.

În Luzhou este vară, caniculă de iulie, iar pe fețele oamenilor se citește o anumită tihnă. La trecerea de pietoni, în loc de semafor e o polițistă care dirijează circulația cu un steag mare. Trotuarele sunt pline de umbrele fistichii, iar rochiile se umezesc sub ochii mei. E o zi fierbinte, din toate punctele de vedere.


Citește și:

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 1 | Scriitoarea Doina Ruști se află în China și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 2 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: despre cazarea cu regim de internat și cum se îmbină marile mărci americane în tradiția chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 3 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: O cină la Beijing, alături de un profesor de caligrafie chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 4 | Scriitoarea Doina Ruști: „Este un oraș scump, ceea ce se reflectă în fețele triste ale locuitorilor săi”

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 5 | Scriitoarea Doina Ruști, despre mijloacele de transport din Beijing și întâlnirea cu scriitorul chinez care vorbește româna la perfecție

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 6 | Scriitoarea Doina Ruști, în Orașul Interzis

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 7 | Scriitoarea Doina Ruști, despre adevărata mâncare chinezească

Comentarii