Dragă Adriana, mă numesc Ioana, sunt din Piteşti, am 23 de ani şi… o mare problemă. Am avut o relaţie de şapte ani, plină de discuţii şi de certuri, însă, ştii cum e, rău cu rău, dar mai rău fără rău… Prima dată când ne-am despărţit, mi-am zis c-o să-mi revin. Oricum, el e un fustangiu, mă înşela tot timpul şi ajunsese să mă bată când îi spuneam că am aflat că are pe altcineva. Am făcut Revelionul separat, dar a doua zi m-a sunat şi mi-a spus că nu poate trăi fără mine. Pe moment, am găsit puterea să spun nu, însă, după o săptămână în care a venit zilnic să mă roage să-l iert, am cedat. Nu ştiu ce a fost în capul meu. Apoi am aflat din nou că mă înşală… În vară, am hotărât iar să termin cu el. Mi-am dat licenţa şi am plecat la mare cu un alt tip. Timp de două zile, m-a bombardat cu sms-uri, în care-mi scria că se omoară de dorul meu… N-am rezistat, m-am urcat în tren şi m-am întors acasă. Numai că atunci când ne-am văzut, ne-am certat din nou. Mi-a spus că sunt cea mai frumoasă femeie din lume, dar nu mă poate ierta că am fost cu altul la mare… Mi-am dat seama că sunt pierdută fără el. Mă simt vinovată şi plâng încontinuu. Dă-mi un sfat, te rog. Ce că fac, cum să mă port? Cum aş putea să-l recuceresc pe bărbatul pe care îl iubesc?
Măi, Ioana, viaţa ta pare ruptă din telenovele! Am impresia că eşti încă imatură sau că, oricum, îi tolerezi mult prea multe unui bărbat, doar pentru a avea pe cineva alături. Nu înţeleg ce mai aştepţi de la un tip care te-a înşelat vreme de şapte ani, care-şi trăieşte viaţa cu cine vrea şi care te consideră proprietatea lui – altfel n-ar fi încercat să-ţi strice relaţia. Lasă-l în plata Domnului, ve-zi-ţi de viitor, nu e nici primul, nici ultimul bărbat de pe planetă! În caz contrar, vei suferi în continuare şi vei ajunge să regreţi că anii tinereţii ţi s-au dus pe apa sâmbetei…