16.000 de români cu RCA la DallBogg află ce trebuie să facă și cine le dă banii în caz de accident. ASF: „Retragerea licenței nu schimbă responsabilitatea”

 1 comentariu
Investigatorul De Asigurări Capturează Dovezi Ale Accidentelor De Mașină De Pe Smartphone

Mii de șoferi din România care au RCA la DallBogg se întreabă zilele acestea ce se întâmplă dacă sunt implicați într-un accident. Cine plătește reparațiile, unde trebuie depuse actele și dacă își mai pot recupera banii după ce firma bulgară a rămas fără licență sunt doar câteva dintre întrebările la care ASF a răspuns, în exclusivitate pentru Libertatea.

Cine plătește daunele pentru peste 16.000 de șoferi cu RCA la DallBogg după retragerea licenței?

Aproximativ 16.000 de mașini din România mai au RCA la DallBogg, firma bulgară rămasă fără licență. Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis, într-un răspuns pentru Libertatea, că polițele aflate în vigoare rămân valabile până la expirarea contractului sau până când o instanță din Bulgaria ar decide deschiderea procedurii de insolvență.

Până la o astfel de decizie, DallBogg Life and Health AD trebuie să gestioneze cererile de despăgubire și să plătească daunele datorate în baza contractelor valabile, a precizat ASF pentru Libertatea.

„În prezent, polițele aflate în vigoare rămân valabile până la expirarea contractului sau până la momentul în care o instanță competentă din Bulgaria ar decide deschiderea procedurii de insolvență. Până la o asemenea decizie, DallBogg are obligația de a gestiona cererile de despăgubire și de a plăti despăgubirile datorate în baza contractelor valabile”, a transmis ASF.

Ce trebuie să facă un șofer român care are accident

ASF a explicat pentru Libertatea că un șofer român care are o poliță RCA activă la DallBogg și este implicat într-un accident înainte de expirarea poliței trebuie să urmeze procedura obișnuită de avizare a daunei.

Cererea trebuie transmisă către DallBogg Life and Health AD.

Potrivit informațiilor primite de ASF de la autoritatea de supraveghere din Bulgaria, cererile de despăgubire pot fi depuse la DallBogg atât de deținătorii de polițe, cât și de persoanele păgubite într-un accident produs de un vehicul asigurat la această companie.

Datele indicate pentru transmiterea cererilor sunt: DallBogg Life and Health AD, strada G.M. Dimitrov nr. 1, Sofia, Bulgaria.

Pentru apeluri din Bulgaria, numărul este 0700 16 406, iar pentru apeluri din străinătate, +359 2 4026 402. Cererile pot fi transmise și prin e-mail, la info@dallbogg.com sau bonds.ro@dallbogg.com.

ASF: Retragerea licenței nu schimbă acum responsabilitatea DallBogg

Autoritatea română precizează că răspunderea pentru plata despăgubirilor rămâne, în acest moment, la compania bulgară.

„Responsabilitatea pentru gestionarea cererii de despăgubire și pentru plata despăgubirii datorate revine în continuare societății DallBogg, pentru contractele aflate în vigoare. Retragerea licenței nu schimbă, în acest moment, această responsabilitate contractuală pentru polițele valabile”, a transmis ASF pentru Libertatea.

Instituția avertizează însă că plata daunelor poate dura mai mult decât în mod obișnuit, din cauza situației companiei și a procedurilor aflate în desfășurare.

„Este posibil ca soluționarea cererilor să dureze mai mult decât termenul obișnuit prevăzut de legislația națională”, a precizat ASF.

Când pot merge românii la Fondul de Garantare

Una dintre cele mai importante clarificări transmise de ASF este legată de Fondul de Garantare a Asiguraților din România. În acest moment, plata daunelor rămâne la DallBogg. Situația se schimbă dacă o instanță din Bulgaria va decide deschiderea insolvenței.

„După ce o instanță de judecată din Bulgaria va decide insolvența companiei, beneficiarii polițelor de asigurare emise de societatea DallBogg se vor putea adresa Fondului de Garantare a Asiguraților din România”, a transmis ASF pentru Libertatea.

Până atunci, românii trebuie să se adreseze DallBogg pentru cereri de despăgubire, inclusiv în cazul dosarelor deja deschise.

Ce se întâmplă cu dosarele de daună deja deschise

ASF spune că dosarele de daună deschise înainte de retragerea licenței rămân tot în sarcina DallBogg.

„Dosarele de daună deja deschise rămân în sarcina DallBogg Life and Health AD. Potrivit informațiilor transmise de autoritatea bulgară, DallBogg continuă să fie responsabilă pentru gestionarea cererilor raportate înainte de retragerea autorizației, precum și a cererilor noi aferente contractelor valabile”, a transmis ASF.

Instituția nu a comunicat câte dosare de daună sunt deschise în România și nici valoarea estimată a acestora. ASF spune că nu poate confirma public cifre care nu au fost validate sau comunicate oficial.

Românii pot renunța la polițe, dar nu trebuie să rămână fără RCA

Șoferii care au RCA la DallBogg pot cere denunțarea poliței și restituirea părții din primă aferente perioadei rămase neacoperite, dacă legislația și condițiile contractuale permit acest lucru. ASF spune că solicitarea trebuie transmisă către DallBogg.

Autoritatea avertizează însă că șoferii nu trebuie să rămână nicio zi fără RCA, pentru că asigurarea este obligatorie.

„Înainte sau cel târziu simultan cu denunțarea poliței DallBogg, șoferii trebuie să se asigure că au încheiat o nouă poliță RCA valabilă la o altă societate autorizată”, a transmis ASF.

Instituția recomandă asiguraților să păstreze dovada cererii de denunțare, corespondența cu DallBogg, documentele privind noua poliță RCA și orice răspuns primit de la compania bulgară.

De ce au ajuns peste 200.000 de mașini din România la DallBogg

DallBogg a vândut RCA în România în baza dreptului european de liberă prestare a serviciilor, cunoscut ca Freedom of Services. Acest mecanism permite unei firme autorizate într-un stat membru al Uniunii Europene să distribuie produse de asigurare în alte state membre, fără să fie autorizată direct de autoritatea locală. În cazul DallBogg, autoritatea principală de supraveghere este cea din Bulgaria.

ASF spune că numărul mare de polițe vândute în România poate fi explicat și prin prețurile practicate de companie.

„În privința numărului mare de polițe încheiate în România, este rezonabil să fie luate în calcul mai multe explicații, inclusiv nivelul primelor practicate”, a transmis ASF pentru Libertatea.

O altă explicație este distribuția prin brokeri. Potrivit ASF, primele 10 companii de brokeraj din România dețin peste 55% din piața de intermediere RCA, iar peste 80% din distribuția produsului DallBogg a fost realizată prin aceste companii de brokeraj.

ASF spune că a interzis polițele noi încă din septembrie 2025

Autoritatea română a intervenit, în limitele competențelor sale și a dispus, încă din septembrie 2025, interzicerea definitivă a subscrierii de noi polițe DallBogg pe piața din România. Măsura a fost luată, potrivit ASF, după activități de control și supraveghere și a avut scopul de a limita expunerea consumatorilor români.

„Măsura a avut ca obiectiv limitarea expunerii suplimentare a consumatorilor români și prevenirea extinderii efectelor negative generate de situația financiară și de conduita societății asupra pieței locale”, a transmis ASF.

Instituția subliniază că, în regimul de liberă prestare a serviciilor, poate interveni pentru protecția consumatorilor din România, dar competența principală privind autorizarea, solvabilitatea și retragerea licenței aparține autorității din statul de origine.

De ce a rămas DallBogg fără licență în Bulgaria

Comisia de Supraveghere Financiară din Bulgaria a retras, pe 9 iunie 2026, licența DallBogg Life and Health AD, potrivit autorității bulgare și presei internaționale. SeeNews a scris că decizia a venit după ce autoritatea bulgară a evaluat negativ planul companiei de refacere a solvabilității.

Publicația bulgară Svobodna Tochka a scris, citând BTA, că președintele autorității bulgare, Vasil Golemanski, a invocat patru motive pentru retragerea licenței:

  • respingerea planului pe termen scurt pentru refacerea indicatorilor de capital
  • nerespectarea unor măsuri administrative
  • încălcări ale regulilor de conduită pe piață
  • neplata daunelor după hotărâri judecătorești definitive

Aceeași publicație a relatat că Golemanski a spus că firma a transferat peste 360 de milioane de leva către compania-mamă, Targovska Liga. Vicepreședintele autorității bulgare, Plamen Danailov, a declarat că dosarul va fi trimis și către instituții responsabile, inclusiv Agenția de Stat pentru Securitate Națională din Bulgaria, potrivit sursei citate.

DallBogg era una dintre marile firme de asigurări din Bulgaria

DallBogg era una dintre cele mai mari companii de asigurări din Bulgaria și a fost lider pe piața asigurărilor generale în 2024, cu venituri din prime de 527 de milioane de leva, adică aproximativ 269,5 milioane de euro. În 2025, după problemele cu autoritatea de supraveghere, a coborât pe locul patru, cu venituri de 432 de milioane de leva, adică undeva la 220,9 milioane de euro, dar a rămas lider pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto.

Compania este deținută de omul de afaceri Tihomir Kamenov, care controlează 10% direct și 86% prin compania Trade League - Global Pharmacy Center, potrivit aceleiași publicații. Restul de 4% este deținut de fiul său, Ivan Kamenov.

Ce trebuie să știe acum șoferii români

Pentru șoferii români care mai au RCA la DallBogg, mesajul transmis de ASF este că polița rămâne valabilă până la expirare sau până la o eventuală decizie de insolvență în Bulgaria.

Dacă apare un accident, cererea de despăgubire trebuie transmisă către DallBogg. Dacă există deja dosar de daună, acesta rămâne în sarcina companiei bulgare.

Dacă firma intră în insolvență prin decizie a unei instanțe din Bulgaria, beneficiarii polițelor se vor putea adresa Fondului de Garantare a Asiguraților din România, potrivit răspunsului transmis de ASF pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    TraianX 11.06.2026, 07:05

    Trebuie retrase si masinile inmatriculate in Bulgaria de catre cetatenii romani.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!