A dat bir cu fugiții când a aflat că sunt însărcinată

Cred că sunt o femeie puternică. Am rămas orfană de tată de mică, iar tata a fost un reper important în viața mea. Ani de zile am refuzat cu îndârjire ca în viața mamei să intre un alt bărbat, pentru că niciunul nu mi se părea demn să-i ia tatei locul. Am avut conflicte cu mama, uneori am fost pe punctul de a ne urî, însă, până la urmă, tot un bărbat, actualul ei soț, Alexandru, a făcut pace între noi.

Mama îmi reproșa de multe ori că sunt copia fidelă a tatei, că numai eu trebuie să am dreptate și că toată lumea trebuie să facă ce spun eu. Poate că avea dreptate. Alexandru, cu mult tact, m-a făcut să accept și să recunosc că uneori mă înșel și că nu toată lumea este la fel ca mine. și m-a mai convins să accept ceva: faptul că mama nu are de ce să-și petreacă toată viața singură, chiar dacă bărbatul de lângă ea nu va mai putea fi niciodată cel pe care l-a iubit cu atâta pasiune și devotament, și că poate are și ea nevoie nu doar să iubească, ci și să se simtă iubită, pentru că este o femeie vulnerabilă și fragilă, nu ca mine, puternică.

Același lucru mi s-a întâmplat și în relațiile cu prietenii mei. întotdeauna, în cuplu, am vrut să dețin eu controlul. Imediat ce am terminat facultatea, mi-am pus singură pe picioare o afacere. Nu m-a ajutat nimeni, am făcut totul absolut singură. Am vrut să le dovedesc mamei și lui Alexandru, dar să-mi dovedesc și mie, că sunt în stare să mă descurc de una singură.

Nu le-am spus nimic, oricum ei erau plecați în călătoria de nuntă, care s-a prelungit mai mult decât mă așteptam; am vrut ca totul să fie gata și doar atunci să le arăt ce-am putut face cu propriile mele forțe. Alexandru lucra, întâmplător, chiar în același domeniu ca mine, dar n-am vrut să profit de cunoștințele și de relațiile lui. Alexandru a ajutat-o pe mama să înceapă o viață nouă și s-a străduit s-o facă fericită, iar pentru asta i-am fost recunoscătoare.

și i-am mai fost și îi mai sunt recunoscătoare pentru ceva: Alexandru s-a purtat din prima clipă cu mine ca un părinte, m-a făcut să simt că sunt dorită, că am un loc alături de ei doi și că are deplină încredere în forțele mele. A fost mulțumit să constate că sunt pe picioarele mele, ba chiar că unii dintre clienții lui mă preferă acum pe mine, pentru că sunt mai expeditivă și mai categorică în relațiile cu autoritățile.

După ce au ieșit la pensie, mama și Alexandru s-au mutat la rudele lui din Italia, într-o zonă minunată, în Toscana – dar unde nu e frumos în Italia? – și de atunci mă invită an de an să-mi petrec concediile cu ei.

Eu am muncit foarte mult de la bun început, pentru că, atunci când fac ceva, vreau să fie bine, să nu aibă nimeni ce să-mi reproșeze. Am alergat prin toată țara în căutare de clienți și nu o dată am ajuns atât de obosită acasă, încât nu mi-a mai ars de nimic.

La un moment dat, l-am cunoscut pe Cătălin, un tip de vârsta mea, care tocmai terminase și el o facultate, dar părea extrem de derutat și de nesigur pe el. Habar nu avea ce vrea să facă pe viitor, nici ca meserie, nici în viața lui personală. Mi-a fost destul de greu să înțeleg cum un bărbat de 26 de ani, care ar fi trebuit să fie de-acum îndeajuns de matur, să nu știe încotro s-o apuce. Poate că tocmai asta m-a atras la el, nevoia de a-l proteja. Se implicase într-o afacere cu câțiva prieteni și cu mama lui, era agent de vânzări și încerca să plaseze niște produse naturiste și să popularizeze o întreagă filozofie legată de ele.

Și el, și mama lui erau vegetarieni convinși, dar asta nu m-a deranjat, ci faptul că mama lui este genul de femeie căreia-i place să controleze totul, care se implică mult prea mult în viața fiului ei.

Prima noastră întâlnire a fost un fiasco. Am ajuns să ne contrazicem furtunos de la început; ea a sperat ca eu să cedez măcar din politețe, dar eu n-am făcut-o, iar lucrul acesta a stârnit-o serios împotriva mea și am bănuit de atunci că relația mea cu Cătălin va fi, în cele din urmă, sortită eșecului, dacă el nu reușește să iasă de sub tutela mamei lui.

I-am propus să se mute la mine, să lucreze cu mine, ca să avem în felul acesta mai multe lucruri în comun și să-l ajut să fie mai departe de mama lui.

La început, totul a mers bine, numai că, pe măsură ce trecea timpul, mi-am dat seama că el s-a obișnuit atât de mult să fie condus, încât nu poate funcționa altfel. Ori de câte ori aveam discuții mai aprinse, sfârșea prin a-și lua lucrurile și a se muta înapoi la maică-sa, ceea ce mă scotea din sărite.

Începusem să țin la el și eram absolut sigură că, dacă ne-am putea trăi viața singuri și ne-am conduce numai după ceea ce simțim și gândim, ne-ar merge foarte bine. De câte ori îl sunam și-l chemam înapoi însă, aparent ne împăcam, dar el părea de fiecare dată schimbat. Era limpede că mama lui își vâra coada tot mai mult între noi și tensiunea în cuplu creștea.

Am încercat să stau de vorbă cu el de mai multe ori, să-i spun că-l iubesc și că aș vrea să rămânem împreună, însă era de ajuns ca mama lui să dea un singur telefon și să-l cheme la ea, că tot ceea ce reușisem până atunci să construiesc se năruia într-o clipă.

Mama lui nu s-a putut abține și, într-o zi, mi-a cerut să ne întâlnim. Când ne-am văzut, mi-a spus direct că nu sunt femeia potrivită pentru fiul ei, că am un stil prea dictatorial, că vreau ca el să joace numai după cum îi cânt eu și că nu mă interesează absolut deloc ce simte sau ce-și dorește el.

Asta era culmea! Tocmai ea îmi vorbea mie despre așa ceva, ea care-l manevra pe Cătălin ca pe o marionetă! Evident, întâlnirea noastră s-a încheiat cu amenințări și cuvinte grele. Nu vreau să mi le mai amintesc, dar știu că, atunci, m-am hotărât să-i mai acord lui Cătălin o ultimă șansă, iar dacă avea să dea greș, urma să-i cer să ne despărțim, chiar dacă mă durea să fac asta.

Cătălin a ales-o până la urmă pe mama lui și i-am respectat alegerea. După aceea, drumurile noastre s-au despărțit. Eu mi-am petrecut tot mai mult timp cu mama și cu Alexandru, stăteam în țară doar când aveam clienți și probleme serioase de rezolvat.

Niște prieteni comuni m-au anunțat, după câteva luni, că fostul meu prieten se însoară și am fost tare curioasă s-o cunosc și eu pe ființa care reușise să fie pe placul mamei lui. Din spusele celor care au fost la nuntă, am înțeles că era o fată ca oricare alta, doar că s-a ferit în general să aibă conflicte directe cu mama-soacră. Locuiau în apartamentul ei și probabil că așa au reușit să se țină departe de săgețile otrăvite ale scorpiei.

Nu-mi mai amintesc exact cât a durat căsnicia lor. Cert este că, la un moment dat, unul dintre prietenii noștri comuni m-a anunțat că au divorțat, pentru că până și ființa aceea, care era blândețea și calmul întruchipate, n-a mai putut suporta amestecul soacrei în viața lor. Iar Cătălin s-a întors din nou la vatră, adică în casa mamei lui.

0 vreme, ca să-l consoleze, i-a prezentat chiar ea tot felul de femei disponibile, dar era suficient ca el să se lege mai mult de una, că imediat se întâmpla ceva și relația se destrăma. într-o astfel de perioadă, când era singur, m-am întâlnit absolut întâmplător cu el în parcul din apropierea blocului în care locuiesc, unde mă du-ceam zilnic să-mi plimb câinele. El era cu bicicleta. L-am văzut de departe, dar am preferat să mă prefac că nu-l recunosc. Nu voiam să fiu tot eu cea care reîncălzește ciorba. Stăteam cu o revistă în mână, prefăcându-mă că citesc, și-mi supravegheam câinele. Am auzit bicicleta oprindu-se lângă mine.

— Bună, mă bucur să te revăd! Au trecut câțiva ani de când ne-am despărțit…

— Bună, Cătălin! și eu mă bucur să te întâlnesc.

— Cum îți mai merge? Tot nu te-ai hotărât să pleci la ai tăi?

— Nu mă plâng, o duc bine, aș minți să nu recunosc asta. Pe ai mei îi văd destul de des, îi vizitez cel puțin o dată la două luni. Cam asta e tot…

— Ai pe cineva? Te-ai măritat?

— Nu, nu am prea avut timp de măritiș și tu știi cum sunt, nu sunt o ființă prea ușor de suportat. Bărbaților nu le prea plac femeile pe picioarele lor sau cele care câștigă mai bine ca ei, se simt în inferioritate, le este afectat orgoliul. Am un câine, în schimb. El îmi este foarte fidel și mă iubește necondiționat. Ceea ce-mi doresc foarte mult însă în ultima vreme este un copil. Să fie ceasul biologic de vină? Nu știu… Poate. Aș vrea să am ceva care să fie numai al meu, ceva pentru care să trăiesc, dar să nu mă înțelegi greșit, n-aș vrea să ajung niciodată ca maică-ta.

— știu că ne-a făcut mult rău, nu trebuia s-o las să se amestece. Relația dintre noi este foarte complicată acum. Stau singur, într-o garsonieră. M-am săturat să-mi țină cont tot timpul cu cine îmi petrec viața. Am fost și însurat și, până la urmă, soția mea a dat bir cu fugiții. Mama a încercat să se amestece și în viața ei, să-i spună ce să facă și ce nu. Poate că ar trebui să plec undeva foarte departe, să fiu sigur că scap de influența ei. știu că și eu sunt vinovat. Sunt prea leneș, prea comod, e mult mai ușor să faci ce-ți spune cineva decât să-ți folosești mintea. M-am obișnuit s-o ascult, doar mama îți vrea numai binele, nu-i așa? Vrei să ne vedem într-o zi, să mai

stăm de vorbă? Dacă ai timp și dacă ai chef, firește. îți promit că n-ai să mai auzi de mama și nici n-ai s-o mai vezi…

— Da, de ce nu?! Mi-ar plăcea! Uite cartea mea de vizită!

Relația noastră a fost furtunoasă de la început, dar în sensul bun al cuvântului, de data asta. Ne-am iubit cu pasiune, pătimaș, nu ne mai săturam unul de altul. I-am spus să ne mutăm undeva împreună. Am căutat un apartament mai mare, pe care l-am renovat; i-am cerut sfatul lui Cătălin în toate cele, l-am implicat în toate treburile, să simtă că acolo e și casa lui. A reînceput să și lucreze la firma mea, aveam mare încredere în el, așa că i-am dat pe mână multe probleme complicate, cărora le făcea față cu succes.

într-o bună zi, după câteva luni, nu știu ce mi-a venit, dar am adus vorba de căsătorie și de copii. S-a speriat și a vrut iar să dea înapoi.

— De ce te îngrozește atât de mult ideea unei familii? Nu vrei să ai o familie în sânul căreia să te simți acasă, care să te iubească și să-ți ofere toată căldura de care ai nevoie? Nu-ți plac copiii?

— Nu știu dacă aș fi în stare să fiu un tată bun. Nu știu dacă aș fi în stare să-mi iubesc îndeajuns de mult copilul, încât să nu-l fac să sufere. Nu știu dacă aș putea să te iubesc îndeajuns de mult pe tine, încât să rămân tot restul vieții lângă tine.

— Ai 35 de ani. Când crezi că te vei simți în stare? Bine! Nu vreau să-ți forțez mâna în niciun fel. Ce rost are? Vreau însă să știi că, dacă rămân însărcinată, nu renunț la copil și sunt dispusă să-l cresc singură, fără să-ți cer nimic în schimb.

— Am crescut fără tată. Mama l-a gonit pe tata înainte să-l pot cunoaște cum trebuie. I-a dat voie târziu să reintre în viața mea. Era deja tardiv. El avea o altă familie. Avea un alt copil. Am crezut întotdeauna că pe mine nu mă iubește și nu m-a iubit niciodată așa cum își iubea celălalt copil. El n-a putut să-mi spună adevărul despre ceea ce s-a întâmplat între el și mama, s-a temut că n-am să înțeleg, iar eu l-am urât multă vreme, pentru că m-a părăsit, pentru că m-a abandonat. Foarte târziu, acum câțiva ani, am stat serios de vorbă și mi-a spus cât de mult a suferit după ce mama a divorțat de el, că practic i-a distrus viața. Cred că mi-e teamă să nu i se întâmple și copilului meu ceva asemănător, să nu cumva să-l fac nefericit. Mi-e teamă că nu sunt un om întreg și nu voi ști să-i ofer dragostea de care are nevoie.

L-am luat în brațe și l-am mângâiat așa cum mângâi un copil când plânge. Exact asta și părea să fie, un copil. Am făcut dragoste toată noaptea și atunci l-am conceput pe copilul nostru. Am aflat peste câteva săptămâni că sunt însărcinată. Nici nu știam dacă să-i spun sau nu. Am făcut-o, totuși. A avut impresia că l-am mințit, că l-am trădat, că n-am ținut cont de temerile lui.

— Spui că mă iubești, dar nu-ți pasă de ceea ce simt și ceea ce gândesc! De ce nu te-ai gândit și la mine?

S-a îmbrăcat și a plecat la mama lui. Peste câteva zile, când s-a întors, m-a întrebat dacă sunt sigură că e copilul lui. Maică-sa își băgase iar coada, firește, îi otrăvise iar sufletul. N-am mai putut suporta și i-am spus să plece și să nu mă mai caute niciodată.

Eu m-am dus la mama și Alexandru. Am stat la ei până am născut-o pe Ioana. Din când în când, Cătălin mă suna, îmi trimitea mesaje. Nu i-am răspuns. Ce rost avea? în viața mea există destui oameni care mă iubesc și mă vor ajuta. știu că Ioana va avea nevoie de un tată, dar, dacă el nu se simte în stare să fie tatăl de care ea are nevoie, eu ce pot să fac?

Am să las timpul să mai treacă, știu și eu?!, poate că sentimentul patern, dacă o fi existând, se va deștepta în el și va vrea să-și cunoască copilul. Iar apoi… rămâne de văzut.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE