De ce nu poţi să strănuţi fără să închizi ochii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Strănutul este unul dintre cele mai rapide și mai violente reflexe ale corpului uman. În timp ce atenția noastră se îndreaptă, de obicei, spre strănutul propriu-zis sau spre norul de particule expulzate, puțini sunt cei care se întreabă de ce ochii ni se închid în mod reflex în acel moment fără ca noi să decidem asta.
Cuprins:
Ce este strănutul
La baza sa, strănutul nu este altceva decât o descărcare bruscă și puternică de aer din plămâni, care este expulzată simultan pe nas și pe gură. Este vorba despre un mecanism de apărare pe care organismul îl declanșează automat, fără nici un control voluntar din partea noastră, cu scopul de a elibera căile respiratorii de bacterii sau de diverse substanțe iritante.
Conform vicks.com, mecanismul pornește de la nervul trigemen din nas, a cărui iritare pune în mișcare întregul proces. Acesta este direct conectat la ceea ce specialiștii numesc „centrul strănutului”, localizat în trunchiul cerebral, și are rolul de a transmite semnalele necesare pentru a genera reflexul. În mod obișnuit, totul începe atunci când particule de praf sau de polen intră în contact cu mucoasa nazală ori cu mucoasa gâtului. Terminațiile nervoase ale mucoasei nazale captează stimulul și îl transmit mai departe.
Ca răspuns, sistemul imunitar intră în acțiune și eliberează compuși chimici, precum histamina și leucotrienele, fie pentru a reacționa la alergeni, fie pentru a combate agenți patogeni cum ar fi virusul răcelii sau al gripei. Aceste semnale ajung în creier, unde se inițiază o succesiune rapidă de reacții: o inspirație amplă, blocarea temporară a glotei și, în final, expulzarea violentă a aerului pe nas și pe gură.
Factori care declanșează strănutul
Strănutul poate constitui unul dintre primele semnale ale unei răceli incipiente sau ale unei reacții alergice. Totodată, el joacă un rol nefericit în transmiterea infecțiilor, deoarece generează un nor de microparticule (aerosoli) care transportă agenții infecțioși și pot fi inhalate cu ușurință de persoanele sănătoase din jur.
Strănutul apare atunci când se irită mucoasa nazală sau cea faringiană, din cauza unei game largi de factori, cum ar fi alergeni clasici precum polenul (responsabil de rinita alergică sezonieră sau de febra fânului), mucegaiul ori părul de animale de companie, dar și agenți patogeni virali. De asemenea, printre factorii de mediu care pot declanșa strănutul se numără praful, aerul uscat, acarienii, alimentele condimentate, pulberile industriale, iritanții chimici (fumul de țigară, parfumurile) și chiar variațiile bruște de temperatură.
Un detaliu remarcabil este acela că un singur episod de strănut poate genera până la 40.000 de particule microscopice. Totodată, se estimează că un strănut expulzează aproximativ 100.000 de germeni. Există și o formă aparte de strănut, al cărei mecanism declanșator nu are nici o legătură cu nasul.
Anatomia unui strănut
Pentru a înțelege de ce nu putem strănuta fără să închidem ochii, trebuie să analizăm mai întâi ce se întâmplă în interiorul corpului în acel moment. Așa cum spuneam, strănutul este un mecanism de apărare pe care organismul îl folosește pentru a elimina praful, polenul, părul de animale și alți alergeni. Unele persoane strănută când sunt expuse la aer rece, însă este obișnuit să strănuți când ești răcit, deoarece vasele de sânge din interiorul cavității nazale se umflă și devin mai sensibile decât de obicei.
Această sensibilitate declanșează strănutul de îndată ce nasul detectează particule iritante. Când un agent iritant intră în contact cu mucoasa nazală, nervii din zonă trimit un mesaj către partea inferioară a creierului, care declanșează apoi activitatea necesară pentru ca organismul să strănute. Mușchii din piept se dilată, diafragma se contractă, iar plămânii se umplu cu aer. Mușchii din spatele gâtului și corzile vocale se contractă și ele, iar mușchii stomacului și ai pieptului urmează același tipar.
În final, strănutul este expulzat prin gură, trimițând între 2.000 și 5.000 de picături de mucus și aer la distanțe de până la 6 metri de corp, cu viteze cuprinse între 112,6 și 160 km/h. Norul de microparticule este alcătuit din salivă și mucus, iar eliminarea pe gură curăță cavitatea nazală. Un alt fenomen se petrece în timp ce strănutăm, și anume ochii ni se închid brusc, necontrolat. Dar, de ce?
Strănutul fotic. Ce este sindromul ACHOO
Strănutul sau reflexul fotic se referă la strănutul declanșat de trecerea bruscă într-un mediu puternic luminat. De exemplu, strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare. Acesta este cunoscut în literatura de specialitate drept sindromul ACHOO (Autosomal Dominant Compelling Helio-Ophthalmic Outburst). Pe scurt, este vorba despre o particularitate genetică moștenită direct de la unul dintre părinți.
În termeni practici, dacă un părinte prezintă această trăsătură există o probabilitate ridicată ca și copilul să o dezvolte, deși modul concret în care se manifestă poate varia considerabil de la un individ la altul, chiar și în cazul membrilor aceleiași familii. Un studiu din 1995 a arătat că mai puțin de 27% dintre persoanele intervievate care prezentau strănut fotic își aminteau să aibă un părinte cu același reflex. De asemenea, se estimează că între 18% și 35% dintre oameni au sindromul ACHOO.
Specialiștii descriu această reacție printr-o analogie sugestivă, mai exact strănutul este pentru nas ceea ce tusea este pentru plămâni. Experții subliniază că acesta este un răspuns involuntar declanșat de expunerea bruscă la lumină intensă, cel mai adesea lumina naturală a soarelui. Persoanele afectate pot strănuta o dată, de câteva ori sau în salve întregi imediat după un asemenea stimul vizual. În unele cazuri, numărul strănuturilor consecutive poate ajunge la 40, conform healthclevelandclinic.org.
Cine este predispus la reflex fotic de strănut
Deși strănutul indus de lumina solară pare o ciudățenie rară, sindromul ACHOO este, de fapt, surprinzător de frecvent, chiar dacă amploarea sa exactă rămâne un subiect de dezbatere în absența unor studii ample și reprezentative. Cercetările existente, în ciuda eșantioanelor reduse, converg spre un interval cuprins între 15% și 30% din populație ca potențiali purtători ai acestui reflex. Totuși, fiind vorba despre o trăsătură dominantă, probabilitatea de a o moșteni de la un părinte biologic purtător se ridică la aproximativ 50%.
Conform aceluiași studiu din 1995, strănutul fotic pare a fi mai des întâlnit în rândul persoanelor cu pielea albă, cu precădere în cazul femeilor, iar health.clevelandclinic.org menționează că o deviație de sept nazal ar putea reprezenta un factor suplimentar asociat apariției reflexului. Intensitatea manifestărilor variază semnificativ. Unii oameni strănută în reprize necontrolate la cea mai mică expunere la soare, inclusiv în sezonul rece, în timp ce alții resimt efectul ocazional. Din acest motiv, purtătorii sindromului ACHOO pot trăi ani întregi fără să conștientizeze că îl au.
Legenda femeii care și-a pierdut ochii din cauza unui strănut
Există o legendă urbană care spune că, dacă nu închizi ochii când strănuți, riști să îi pierzi, pentru că aceștia pot ieși din orbite. Dr. Rachel Vreeman a notat în cartea sa „Don't Swallow Your Gum! Myths, Half-Truths, and Outright Lies About Your Body and Health” că a găsit un articol din New York Times din anul 1882 în care se scria despre o femeie ai cărei ochi ar fi ieșit din orbite din cauza unui strănut. Știința modernă contrazice, însă, cu fermitate această poveste.
Pentru a înțelege dacă ochii pot ieși din orbite în timpul unui strănut, trebuie mai întâi să înțelegi cum sunt ei fixați în cap. Dacă tot ce îi ține la locul lor ar fi fâșia subțire de piele numită pleoapă, atunci strănutul ar fi extrem de periculos. Dar, globul ocular este fixat în orbită printr-o rețea robustă de mușchi extraoculari, tendoane și țesut conjunctiv. Presiunea generată de un strănut de orice intensitate, nu este suficientă pentru a depăși rezistența acestor structuri, relatează science.howstuffworks.com.
Orice mișcare oculară este alimentată de aceiași mușchi care țin ochii la locul lor. Mușchii drept medial și lateral, oblic superior și inferior – doi dintre cei șase mușchi extraoculari care controlează mișcările globului ocular – precum și drept superior și inferior sunt cu toții atașați ferm de ochi și nu le permit acestora să iasă din orbite. De asemenea, scopul pleoapelor este acela de a proteja zona delicată a ochilor împotriva rănirilor și particulelor.
Clipitul funcționează ca o spălare a ochilor, împrospătându-i cu lichidul vitros care face parte din structura ochiului. Canalele lacrimale se drenează în spatele nasului, motiv pentru care plânsul provoacă înfundarea nasului. Tot din acest motiv, strănutul poate provoca lăcrimare. Presiunea acumulată în timpul strănutului poate împiedica temporar canalele lacrimale să se dreneze.
Așadar, dacă ochii sunt atât de bine fixați, nu pot ieși din orbite în caz de strănut cu ochii deschiși. O explicație ar fi aceea că pur și simplu pare imposibil să ții deschiși ochii atunci când strănuți. Și, totuși, dacă nu putem forța ochii să rămână deschiși când strănutăm, trebuie să existe un motiv întemeiat pentru care se închid involuntar...
De ce ni se închid, de fapt, ochii când strănutăm
Nu există date certe care să explice de ce închidem ochii atunci când strănutăm. Există, însă, persoane care pot strănuta cu ochii deschiși, dar majoritatea nu pot strănuta decât cu ei închiși. Ai putea crede că ochii se închid în mod reflex ca mecanism de apărare, pentru a ține la distanță toți germenii și bacteriile expulzate în aer. Dar, este puțin probabil să fie cazul, deoarece forța unui strănut trimite particulele departe de față, nu spre ea. O explicație mai plauzibilă a faptului că ochii se închid în timpul strănutului ar fi aceea că este doar o reacție involuntară fără un scop real.
Ochii se pot închide în timp ce strănutăm din același motiv pentru care piciorul se mișcă reflex atunci când suntem loviți în genunchi. Nu doar mușchii pleoapelor reacționează în timpul strănutului, ci mulți mușchi din tot corpul reacționează în acel moment. De exemplu, multe persoane cu incontinență de stres experimentează scurgeri urinare atunci când strănută, rezultat al acelei tensionări și relaxări involuntare a mușchilor. Practic, corpul forțează ochii să se închidă în timpul unui strănut, dar nu există nici un scop real pentru această acțiune, fiind de fapt unul dintre marile mistere ale științei.
Vezi şi de unde vine obiceiul de a face urări când cineva strănută!
