De zece ani trăiesc nehotărâtă iubind la fel de mult doi bărbați

Aveam 23 de ani atunci când l-am întâlnit pe Dinu. Până la el, avusesem câțiva iubiți, însă, fiind o puștoaică lipsită de experiență, nu am știut cum anume să procedez pentru a face ca o relație sentimentală să dureze.

Primul bărbat cu care am fost în stare să mă implic în relație complet, din toate punctele de vedere, urmarea fiind că acesta avea să se îndrăgostească nebunește de mine, precum eram și eu amorezată de el, a fost Dinu. Se întâmpla în urmă cu zece ani, pe când eram în ultimul an de facultate. Urmam cursurile ASE-ului, iar el, în calitate de asistent preparator, l-a suplinit, câteva seminarii, pe profesorul de contabilitate, care se îmbolnăvise.

Dinu era tânăr, avea aproape aceeași vârstă ca mine. Invitația sa la o cafea, fă-cută într-o seară când rămăsesem special în sală după seminar, tocmai pentru a-i da ocazia să mă abordeze, nu m-a sur-prins câtuși de puțin.

Observasem de mult privirile mai mult decât sugestive pe care mi le arunca și, fiindcă eram și eu foarte atrasă de el, așteptam să facă prima mișcare. și, cum spuneam, a făcut-o.

Dinu era – și este – un tip fermecător. Nu numai că arată ca un manechin din reviste, dar el face totodată, cu ușurință, dovada culturii sale vaste. A citit mult la viața lui, fiind o mică enciclopedie. Spontan și volubil, Dinu m-a cucerit de la prima întâlnire. Nu mai cunoscusem un bărbat atât de fascinant ca el. Mi-a căzut cu tronc rău de tot și, din fericire, i-am căzut și eu lui.

Recomandări

Candidatul turmentat: noi cu cine votăm?

— Ce va urma acum? l-am întrebat după ce am făcut prima dată dragoste.

— Ce ar putea să urmeze? mi-a răspuns, zâmbind. Ne vom iubi până la sfârșitul timpului, Georgiana…

— și când va fi sfârșitul timpului, Dinu?

— Când vom înceta să ne iubim! Mda… Ăsta era Dinu. Inventiv, spiritual, ermetic uneori. Pentru prima dată în viață, am simțit fluturi în stomac. Mă mișca Dinu. Eram absolut convinsă că nu voi întâlni vreun bărbat mai interesant ca el, îmi doream să rămânem împreună până la adânci bătrâneți. Dar, cum viața este plină de surprize, toată această vrajă avea să se risipească cu timpul, peste doi ani eu și iubitul meu decizând, de comun acord, că e mai bine ca fiecare să meargă pe drumul său.

— Magia a dispărut, Georgiana! mi-a șoptit el, cu duioșie, în timpul discuției hotărâtoare.

— Sunt de acord, Dinu! l-am aprobat, pentru că într-adevăr simțeam exact ca el.

— Ce spui, rămânem prieteni?

— Da! Clar! Prieteni! am încuviințat fără să stau pe gânduri.

Chiar dacă urma să nu mai fim un cuplu, chiar dacă visele noastre de a îmbătrâni împreună se spulberaseră, asta nu însemna că nu eram conștientă că un om de calitate, ca Dinu, e rar și că eram norocoasă să am în continuare un așa prieten. Dar, în fond, ce se întâmplase? De ce ne-am despărțit?

Recomandări

Cercetătorul Adrian Constantin, laureat cu „Nobelul Austriei”, despre praful saharian: „Un fenomen vechi. Sunt studii care arată că exista și în urmă cu o mie de ani”

Ei bine, în primul rând a fost vorba de uzura și de rutina care intervin în orice relație după o anumită perioadă, în special când vâlvătaia pârjolitoare de la început s-a stins. Dar, ca să fiu sinceră, în cazul nostru nu a fost numai atât. Nu doar uzura și monotonia ne-au erodat iubirea. A mai fost ceva. Sau, mai exact, cineva. La mijloc a fost și Florin.

L-am cunoscut pe Florin cu câteva luni înainte să se producă ruptura de Dinu. Eu și iubitul meu, conștienți că am trăit clipe minunate, dar că nu eram pregătiți pentru a face pasul cel mare și a ne înte-meia o familie, asistam neputincioși la agonia relației. Agonia iubirii. Dispăru-seră pasiunea, farmecul, dragostea. Rămăseseră respectul, îngăduința și loialitatea. Atât. în acest context a intrat în peisaj Florin, un bărbat la fel de fascinant ca Dinu, însă complet diferit de acesta, bazându-se pe un cu totul alt tip de argumente.

Acum, nu pot spune că m-am despărțit de Dinu din cauza lui Florin, însă, sincer vorbind, a avut și el partea sa de vină. Mai exact, faptul că a apărut exact când nu trebuia. și mi-a plăcut. M-a atras. Iar el, mai mult sau mai puțin conștient, a răspuns flirtului meu.

Florin, spre deosebire de Dinu, era -și a rămas – genul de bărbat fantezist, teribilist, mereu amator de aventuri, mereu în căutare de adrenalină. E suficient să vă spun că urcă cu bicicleta pe munte, sare cu coarda în prăpastie, aleargă la maraton sau că a fost înotător de performanță, și veți înțelege că are un trup foarte armonios și rezistent. Cum și figura sa de viking triumfător, cu ochi albaștri, cu mustață și barbă negre degajă forță, virilitate, este evident că Florin face multe victime în rândul reprezentatelor sexului feminin. Iar între aceste victime m-am numărat și eu.

Recomandări

Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

Extrem de galant și plin de curtoazie, Florin, care este patronul unei cafenele din centrul orașului, m-a servit personal într-o seară, când mă oprisem să savurez un cappuccino cu scorțișoară și să îmi mai limpezesc gândurile. Mai fusesem de câteva ori în acel local, însoțită de Dinu, însă, de data asta, eram singură.

— Întrucât sunteți o clientă fidelă, acest cappuccino este din partea casei! m-a anunțat el, zâmbind jovial. Eu sunt Florin, patronul acestei cafenele și toto-dată modestul dumneavoastră servitor.

— Mulțumesc, Florin! Eu sunt Georgiana, și poți să-mi spui pe nume! i-am răspuns la fel de zâmbitoare. După cum arăți, cred că suntem cam de o seamă.

Astfel a început, pe când relația cu Dinu se îndrepta spre implacabilul final, idila mea cu Florin. Iar odată ce am rămas singură și am redevenit liberă, m-am aruncat cu toată încrederea, speranța și iubirea în brațele musculoase ale gentilului patron de local central.

— Ce s-a întâmplat, ce n-a mai mers în relația cu iubitul tău? m-a întrebat odată Florin.

— Ne-am plictisit amândoi! i-am zis, sec. Asta a fost tot.

După care am completat:

— Dar să știi că eu și Dinu am rămas buni prieteni. Sper că nu te deranjează faptul că mă voi mai vedea cu el.

— Nu, stai liniștită, Georgiana, nu e nicio problemă! m-a liniștit el. Chiar mă bucur pentru voi că ați rămas prieteni, pentru că pare un tip de treabă.

— Chiar e un tip cu totul deosebit! am întărit eu. Dar nu mai contează… Esențial e că acum sunt cu tine aici, dragul meu. și sper să ne iubim până la adânci bătrâneți.

Poate că sună a clișeu, însă chiar îmi doream, la fel cum îmi dorisem în trecut cu Dinu, ca dragostea mea cu Florin să nu se termine niciodată. Pot spune cu mâna pe inimă că el a fost cea de-a doua mare iubire a mea. însă, la fel ca în cazul relației anterioare, și aceasta avea să se erodeze tot după doi ani. Atât a durat.

Cine a fost de vină? Nimeni. Pur și simplu, cu timpul, atracția feroce și pasi-unea furibundă s-au stins. Timpul petrecut împreună a făcut ca relația să ajungă la nivelul de saturație.

— știi ce îmi doresc, i-am spus lui Florin la despărțire.

— Da, sigur că știu, Georgiana, mi-a răspuns el, fără ezitare. și eu îmi doresc același lucru.

— Așadar, rămânem prieteni?

— Desigur. Prieteni.

Astfel am încheiat legătura amoroasă cu Florin, rămânând în relație de prietenie, cum rămăsesem și cu Dinu. Acesta din urmă, cu care mă întâlneam din când în când, și care era la curent cu viața mea intimă, a fost tare necăjit auzind ce mi s-a întâmplat. Pentru a-mi alina suferința postdespărțire, el s-a oferit a antura cu mine o perioadă și a mă distra. Numai că Dinu, care tocmai încheiase o legătură toxică, cu o studentă narcomană, s-a purtat așa de frumos și a fost atât de scump și de tandru în zilele ce au urmat, încât, pe nesimțite, avea să se reînfiripe sentimentul.

— Ce spui, Dinu, mai încercăm o dată? i-am propus, într-o seară, când hălăduiam prin oraș, în căutare de noi distracții.

— Da, Georgiana, vreau să încercăm! s-a entuziasmat el. Am fost niște proști atunci când am renunțat la iubirea ce ne lega. Ar fi trebuit să luptăm pentru ea.

și uite așa, spontan, fără să stăm prea mult pe gânduri, eu și Dinu am reluat relația de unde o lăsaserăm în urmă cu doi ani. Numai că, deși împreună cu Dinu am avut parte de multe alte clipe magice, de iubire pură, totul s-a sfârșit după nu-mai un an. Atât a fost nevoie pentru ca amândoi să simțim, din nou, că relația ajunsese să scârțâie. Nu mai aveam liber-tate. Parcă nu mai era aer. Ne sufocam.

Așa că am decis să rămânem, încă o dată, doar prieteni.

Când am ajuns la cafeneaua lui Florin, pe care îl vizitasem de câteva ori împre-ună cu Dinu în ultimul an, a ghicit după chipul meu mohorât ce se întâmplase.

— Georgiana, v-ați despărțit după nu-mai un an! îmi pare rău! Să îmi spui dacă te pot ajuta cu ceva, prietena mea dragă! s-a oferit el, după ce m-a îmbrățișat.

— Of, prieten drag! E suficient că exiști în viața mea! i-am mulțumit printre suspine.

Dar, peste puțin timp, nu a mai fost suficient să existe. Mi-am dorit mai mult. La fel ca și în cazul lui Dinu, cu un an în urmă, am simțit că eu și Florin putem să ne acordăm o a doua șansă.

— Florin, crezi că e o idee bună? Ne-am putea iubi din nou? i-am propus, nuanțat, bărbatului care, din propriile-i spuse, nu avea o iubită, ci se complăcea în aventuri pasagere, fără implicare.

— Noi doi avem o conexiune aparte, la nivel subtil, așa încât hai să o facem, Georgiana! Hai să ne iubim chiar acum!

și uite așa ne-am iubit din nou, chiar atunci, redevenind un cuplu. Care cuplu însă avea să se dezmembreze, pentru a doua oară, după numai un an. Urâtă similitudine între relația cu Dinu și cea cu Florin! și asta încă nu e nimic, căci, fapt incredibil, povestea avea să se repete în următorii doi ani. Mai întâi am fost combinată, pentru a treia oară, timp de un alt an, cu Dinu, după care am fost cuplată, pentru a treia oară, vreme de un alt an, cu Florin.

Poate citind povestea mea, vă frecați la ochi, nevenindu-vă a crede. Pentru a vă face să înțelegeți mai bine ce s-a întâmplat, cum a fost posibil să pendulez între cei doi iubiți, e nevoie să vă reamintesc că cei doi bărbați sunt niște tipi cu adevărat speciali. Dinu și Florin sunt oameni deschiși, cu gândire avangardistă, oameni evoluați din punct de vedere spiritual, pentru care provocările vieții au constituit întotdeauna motive de a se redescoperi pe ei înșiși.

Astfel, nu a fost nicio problemă pentru cei doi să accepte faptul că, odată ce m-am despărțit de unul, m-am refugiat în brațele celuilalt. De fapt, în cei opt ani de până atunci, în care, cu schimbul, am fost iubita fiecăruia din ei de câte trei ori, Dinu și Florin s-au întâlnit la cafenea de atâtea ori încât, cu timpul, s-au simpatizat. Nu s-au dușmănit, nu au fost geloși sau invidioși. Dimpotrivă. Conștienți că nimic nu este întâmplător în Univers, și că una din misiunile lor este să aibă grijă de mine, pe rând, ei au devenit prieteni.

în ultimii doi ani, am continuat să pendulez între cei doi. De alte câteva ori, pentru perioade scurte, de numai câteva luni, am fost iubita lui Dinu sau a lui Florin. Dar niciodată, cât timp am fost iubita „oficială” a unuia din cei doi, nu am fost decât prietenă a celuilalt. Pe șleau, nu l-am înșelat pe unul cu celălalt. Nu m-am culcat cu amândoi în același timp…

Ce mi se pare curios este că niciunul din cei doi bărbați nu a avut șansa ca, în perioada în care era singur, să-și găsească o parteneră potrivită, cu care să aibă o re-lație solidă și eventual să își facă planuri serioase de viitor. Fiecare dintre ei a fost mereu disponibil pentru mine și, din câte bag eu de seamă, continuă să fie.

Oare îi iubesc pe amândoi dacă, atunci când mă despart de unul, mă întorc la celălalt? Ori nu îl mai iubesc cu adevărat pe niciunul, din moment ce mă tot despart de ei? Dar dacă undeva există cu adevărat sufletul meu pereche, iar eu nu îl pot găsi fiindcă sunt captivă între cei doi prieteni care, cu schimbul, îmi sunt și iubiți? Oi vedea…

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News