Decât măritată cu un vânător de zestre, mai bine singură!

Oricum, toate astea, cum spuneam, devin la un moment dat de domeniul trecutului și îți amintești de ele cu amuzament, chiar dacă au lăsat mici cicatrice în unele unghere ascunse ale sufletului de femeie.

Dintre noi două, Raluca a fost urâțica, rățușca, iar eu, o lebădă de toată frumusețea, încă de la o vârstă fragedă. Eram curtată de toți băieții, eram obișnuită să nu fiu niciodată refuzată, reușeam să obțin orice folosindu-mă de farmecele mele și, din cauza asta, am devenit extrem de pretențioasă și de mofturoasă. Frumusețea nu m-a împiedicat însă să-i fiu prietenă credincioasă Ralucăi și să-i fiu alături la nevoie. Nu o dată am renunțat la o petrecere ca să stau cu ea, pentru că nu voia nici să mă însoțească, dar nici bine nu se simțea. Se săturase să fie umbra mea și să fie acceptată peste tot numai pentru că era prietena mea. Mi-am dat toată osteneala s-o fac să arate altfel, numai că mai era și timiditatea ei, care-i era cel mai înverșunat dușman. Ori de câte ori vreun băiat o invita la dans sau făceau cunoștință, ei îi transpirau palmele, roșea toată și amuțea instantaneu. Degeaba am făcut lecții în fața oglinzii, degeaba i-am spus cum trebuie să se poarte, asta era firea ei și nu era nimic de făcut.

Când se apropia balul de la sfârșitul liceului, a trebuit să-mi folosesc toate armele ascunse, să o ameninț, să o șantajez, s-o rog în genunchi, până a acceptat să vină și ea. M-am ocupat personal de ținuta ei, am dus-o la cosmetică, am tuns-o ultima modă, arăta chiar foarte bine după toate cele, numai că, exact când să ieșim pe ușă, mama ei m-a chemat la ea în cameră și mi-a spus că refuză să mai plece.

— Foarte bine, am spus pe tonul cel mai calm posibil. Rămânem acasă. De ce să nu le dăm tuturor ocazia să te țină minte ca pe o fraieră, ca pe o fricoasă, care se teme de poantele lor nesărate? îți amintesc însă că îl invitasem și pe Călin, fratele meu, și pe un bun prieten al lui, Răzvan. Cred că tocmai au ajuns în fața casei. Au venit să ne ducă acolo cu mașina. Treaba ta! Le spun că renunțăm la serviciile lor.

Nu știu ce a făcut-o să se răzgândească, cert este că, în cele din urmă, am ajuns la bal. Am sperat din tot sufletul că ea și Răzvan vor fi pe aceeași lungime de undă, pentru că se asemănau foarte mult. Răzvan era cel mai bun prieten al lui Călin, iar prietenia lor semăna mult cu a noastră. și Răzvan era un timid și trăia în umbra fratelui meu. Aș fi fost fericită pentru ei, numai că știți cum se întâmplă, niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Răzvan a plăcut-o foarte mult pe Raluca, însă ea s-a îndrăgostit de Laurențiu, cel mai neserios elev din promoția noastră, o hahaleră care, din plictiseală sau pentru că prea se săturase de toate fetele care alergau tot timpul după el, a băgat-o în seamă în seara aceea cel mai mult pe Raluca, a dansat cu ea și i-a dat de înțeles că o place de multă vreme, dar că s-a temut să-i spună, pentru că era sigur că n-o să-l ia în serios.

Raluca aștepta de mult să audă astfel de cuvinte. știa ce se spunea despre Laurențiu, doar vorbea tot liceul, numai că, atunci, a prins-o pe picior greșit, într-un moment de slăbiciune și i-a căzut în plasă. Laurențiu își pregătise planul din timp, cu multă grijă. Nu a fost o întâmplare ce s-a întâmplat în seara aceea. Părinții lui erau niște oameni modești, funcționari la stat, în timp ce părinții Ralucăi erau oameni cu stare și cu multe relații. Laurențiu era leneș, nu-i plăcea să muncească și s-a gândit că, prin intermediul Ralucăi, ar putea ajunge să aibă o viață de invidiat. La un moment dat, Raluca a venit și mi-a spus că pleacă, se ducea să se plimbe cu Laurențiu. Mi-am dat seama imediat că era ceva necurat la mijloc, am încercat s-o opresc, dar totul a fost în zadar.

— Tu nu știi ce înseamnă să simți pentru prima oară că cineva are ochi și pentru tine, te crede frumoasă și vrea să fie cu tine. Tu ai avut întotdeauna succes. Sper că nu ești geloasă!

Asta mi-a spus înainte să plece. Mi-aș fi dorit din tot sufletul să nu se întâmple ceea ce bănuiam, știam că va suferi și era păcat, însă Laurențiu făcea deja ce voia din ea, prin urmare, n-a avut niciun rost să mai spun nimic. în noaptea aceea a dus-o la un prieten al lui și au făcut dragoste. Avusese grijă să-i dea să bea suficientă șampanie încât să nu se împotrivească. S-a purtat frumos cu ea, trebuie să recunosc, și măcar a făcut-o fericită. Fericirea a durat însă puțin.

După ce am intrat cu toții la facultate, Raluca s-a măritat cu Laurențiu, care s-a mutat la părinții ei și a devenit întreținutul lor. Părinții Ralucăi sunt niște oameni deosebiți, ar face și acum orice numai s-o știe pe ea fericită. Deși nu l-au plăcut pe ginerică, i-au îndeplinit toate dorințele fără să crâcnească.

După un an de căsnicie, Raluca a născut primul copil. Ar fi avut cine să se ocupe de el, n-ar fi fost o problemă. Ea însă s-a retras de la facultate și a rămas acasă, să-și crească băiatul. S-a chinuit îngrozitor, pentru că a refuzat orice ajutor, n-a vrut în ruptul capului să angajeze o femeie. Era nedormită, slăbise foarte mult, era exagerată în tot ce făcea, i se părea tot timpul că nu e o mamă destul de bună și se străduia și mai mult, așa încât Laurențiu și-a putut vedea liniștit de viața lui, adică a început s-o înșele pe Raluca fără nicio jenă; lipsea nopțile de acasă, iar când venea, fie era băut și făcea scandal, fie trecea doar ca să se schimbe.

Degeaba am încercat eu și părinții ei s-o convingem că n-are rost să ducă o astfel de viață, fiindcă oricum pentru Laurențiu ea și copilul nici nu existau. Raluca era de neclintit. Spunea că îl iubește și că vrea ca băiatul ei să aibă tată.

După ce noi am terminat facultatea, Laurențiu a primit un post gras la firma tatălui Ralucăi, doar era ginerele lui. Nu și-a deranjat prea mult socrul, trecea doar să-și ia leafa și, în rest, nimeni nu știa de unde să-l ia. Uneori însă, își mai făcea datoria de soț, așa că Raluca a rămas din nou însărcinată și a născut o fetiță. A reînceput calvarul pentru ea. Horia era de acum măricel, mergea la o grădiniță particulară, însă Olivia a fost un copil mai dificil și a solicitat-o și mai mult decât fratele ei. înainte s-o înțarce pe Olivia, din cauza extenuării, Raluca s-a prăbușit și a ajuns în spital.

Ginerică îi ceruse socrului să-l detașeze în străinătate, se săturase de viața din țărișoară, voia să vadă lumea. Raluca a insistat pe lângă tatăl ei și Laurențiu a plecat unde credeți? în Olanda. Nici că se putea mai bine. Tatăl Ralucăi colaborase foarte bine cu o firmă de acolo și i-a rugat să-l primească o vreme și pe ginerele lui. Acolo, Laurențiu a trebuit să mai pună osul la muncă, nu mergea ca aici, dar oricum avea o leafă mare și în Olanda te poți distra de minune, nu glumă. Așa că era foarte mulțumit. Nu prea i-a păsat că Raluca era în spital și nici nu murea de dorul copiilor.

Am vizitat-o zilnic pe Raluca la spital. încetul cu încetul, și-a revenit, a făcut terapie prin somn și a fost hrănită artificial, ca să scape de anemie. în câteva săptămâni era alt om. în tot timpul ăsta, n-am prea discutat mare lucru. Se închisese în ea și n-am vrut să-i fac rău. Mi-am spus că, atunci când se va simți ea pregătită să vorbească, o va face.

Țineam foarte mult, după cum v-am spus de la bun început, la Raluca. Iar viața pe care o ducea m-a speriat și m-a făcut să fiu extrem de reticentă la ideea de căsătorie.

După terminarea facultății, am obținut, cu ajutorul unui bun prieten, un post foarte bun, într-o firmă unde mă simțeam bine, aveam colegi de treabă, o leafă onorabilă și-mi plăcea ce fac. Viața mea sentimentală însă a lăsat mult de dorit. Sigur că n-am dus lipsă niciodată de bărbați, însă, ori de câte ori vreunul dintre ei aducea vorba de căsătorie sau încerca să facă planuri de viitor, dădeam bir cu fugiții.

Am locuit o vreme cu chirie, iar apoi mi-am cumpărat o garsonieră într-un bloc construit în anii 1980, situat destul de aproape de centru, iar prețul a fost rezonabil, firește din cauza căderii pieței imobiliare, altfel probabil nu mi l-aș fi permis. La un moment dat, am întâlnit un bărbat care își dorea același gen de relație ca și mine. Fiecare avea casa lui, ne întâlneam când la mine, când la el, nu s-a pus niciodată problema să locuim împreună, ne vedeam când ne făcea plăcere, plecam uneori în weekenduri împreună, am făcut și câteva concedii împreună, nu era gelos, nici eu nu eram geloasă, nu ne ceream socoteală unul altuia, și el era la fel de ocupat la serviciu ca și mine, ne plăceau cam aceleași lucruri, ne întâlneam când cu prietenii mei, când cu ai lui, totul mergea strună. Am fi putut continua așa la nesfârșit. Numai că, într-o bună zi, Cristian m-a invitat la un restaurant simandicos, am băut șampanie, a fost o seară deosebită. O clipă m-am temut că mă va cere de nevastă, dar n-a fost deloc așa… înainte să ne despărțim, mi-a spus că asta a fost ultima noastră întâlnire pentru că, peste o lună, urma să se însoare!

— știu că pe tine nu te tentează și nu te interesează deocamdată viața de familie, am constatat că eviți întotdeauna subiectul ăsta, eu însă am ajuns la concluzia că a venit vremea să mă așez la casa mea, să am o soție și copii. Acum, cât nu sunt încă nărăvit la viața de unul singur. Mi-ar fi plăcut să continuăm așa la nesfârșit, dar nu se poate… Ești o femeie deosebită și îți doresc ca, într-o bună zi, să găsești omul lângă care să-ți dorești să-ți petreci restul vieții.

Am rămas fără replică. Sigur că i-am urat să fie fericit, m-am prefăcut că nu sunt deloc afectată, dar nu vă pot spune ce era, de fapt, în sufletul meu. Mi-am dat seama că avea dreptate și că mă nărăvisem la viața asta de celibat, de care cu greu te mai poți despărți. Aproape că mi-aș fi dorit să fiu eu femeia cu care voia să se însoare.

Trecuseră câteva luni de când Raluca ieșise din spital, își revenise foarte bine, copiii erau sănătoși și voioși, ba chiar se petrecuse un fapt cu totul inedit – Raluca acceptase ca mama ei să angajeze o femeie s-o ajute, își propusese să termine facultatea și să se angajeze la firma tatălui ei. Relația dintre noi era destul de bizară, ne vedeam foarte des, dar de fiecare dată vorbeam numai despre fleacuri, niciodată nu-mi spunea cu adevărat ce o preocupă și ce are de gând să facă pe viitor cu Laurențiu. Ginerică anunțase că se simte minunat în Olanda și că nu s-ar mai întoarce deloc. îi transmisese Ralucăi să vină și ea, deși știa foarte bine că ea n-ar face una ca asta în ruptul capului. își jucaîn continuare rolul de soț grijuliu, deși nu-și mai văzuse copiii de luni bune. Păstrau legătura prin internet. Părinții ei tăceau chitic, nu voiau să mai pună și ei gaz pe foc. Mă rugau uneori, când rămâneam o clipă singuri, să vorbesc eu cu ea și s-o sfătuiesc să divorțeze. Numai că Raluca nu părea deloc dispusă să vorbească despre acest subiect și mi-am văzut de treabă, sperând că va face ea primul pas.

Și până la urmă l-a făcut. Era ziua fiului ei. împlinea 3 ani. Nu avusese chef să facă tam-tam și eram de față doar eu și părinții ei. După ce am mâncat și a suflat Horia în lumânări, i-a dus pe copii la culcare și am rămas doar noi, oamenii mari.

— știu că sunteți cu toții supărați pe mine, a spus mai întâi cu o voce sugrumată. Vă înțeleg, pentru că și eu sunt supărată pe mine. M-am amăgit de una singură, am sperat că pot avea ceea ce poate avea orice femeie obișnuită. Am bănuit de la bun început că o să se aleagă praful de căsnicia noastră și am știut ce urmărește de fapt Laurențiu. M-am mințit spunându-mi că nu e adevărat. De ceva însă nu-mi pare rău. De faptul că am făcut acești doi copii extraordinari, pe care îi iubesc din tot sufletul. M-am hotărât să divorțez, n-are rost să mai prelungesc agonia și vreau să nu-i mai derutez pe copii. Va trebui să-i dăm lui Laurențiu tot ce cere, pentru că sunt sigură că, dacă nu obține ce și-a propus, e în stare să mă amenințe că vrea copiii.

Și eu, și părinții ei eram uluiți cât de lucidă putea fi Raluca. Laurențiu a obținut tot ce și-a dorit și a renunțat definitiv la copii. Oricum nu-i păsa de ei. Raluca și-a terminat facultatea, a făcut și un masterat, acum se pregătește de doctorat.

Eu am făcut un MBA, am devenit cadru de conducere, muncesc mult, am timp liber puțin și încerc să nu mă gândesc că sunt singură. îmi spun că mai am timp destul să găsesc omul potrivit. Tot timpul liber mi-l petrec cu Raluca și copiii ei.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE