Soprana Felicia Filip şi grupul etno-rock K1 vor susţine, în această seară, spectacolul "Balade din Carpaţi", la sala de concerte "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti, informează Agerpres.
Spectacolul "Balade din Carpaţi" a început odată cu turneul "Callatis EuroTour", în urmă cu doi ani, la iniţiativa celor trei membri ai grupului K1 - Radu Fornea, Daniel Alexandrescu şi Mircea Presel, a producătorului Cornel Diaconu şi a regizorului Cristian Mihăilescu, concretizându-se în peste 30 de concerte desfăşurate în cinci ţări din Europa (Austria, Germania, Italia, Belgia, Franţa), în faţa a peste 50.000 de spectatori.
"Cu ocazia acestui spectacol extraordinar debutează şi campania "Mândru să fii român - ieşi în lumină", campanie ce îşi propune să promoveze iniţiativa de a atrage cât mai mulţi români să prezinte acele valori pe care le cunosc şi care trăiesc lângă ei indiferent de profesie (...)", spuneau protagoniştii producţiei.
Spectacolul va începe la ora 19.00 şi îi va avea ca invitaţi speciali pe actorul Vlad Rădescu, orchestra de cameră "Arkadia" şi corul "Amadeus".