Balconul unui apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe Bulevardul Tineretului din Sectorul 4 (vizavi de parc și de Cafeneaua Actorilor) s-a prăbușit, luni, avariind o mașină. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Pe imaginile trimise de cititorii site-ului Libertatea, se observă cum structurile laterale ale balconului și partea frontală au cedat complet, lăsând geamurile termopan suspendate periculos în aer.
La fața locului au intervenit echipajele ISU București-Ilfov, reprezentanții instituției precizând că nu există pericolul imediat ca alte elemente ale clădirii să cadă și nu necesită ancorare.
Pentru evaluarea de specialitate și stabilirea măsurilor legale ce se impun, a fost solicitată prezența unui inspector din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), potrivit News.ro.