Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 6 – 12 decembrie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță.

Horoscop săptămânal Balanță – 6 – 12 decembrie 2025

Între 6 și 8 decembrie, în zori, efort de a rezista la situații neconforme cu standardele profesionale, juridice, legale sau morale.

Balanțele vor încerca să mențină echilibrul în relațiile oficiale (publice) și nu se vor implica în acțiuni, inițiative și activități care intuiesc că le pot pune în pericol autoritatea profesională și probitatea morală. Între 8 decembrie, după ora 04:48′, și 10 decembrie, dimineața, șansa ca nativii să se afle în locuri și în împrejurări unde se desfășoară întâlniri și activități la care participă persoane importante prin rang sau valoare personală cu care vor pune bazele unei relații oneste și profitabile pentru ei prin sprijinul și modelul moral sau profesional pe care acelea îl vor oferi.

Între 10 decembrie, după ora 09:20′, și după-amiaza zilei de 12 decembrie, sănătatea va evolua în parametrii normali iar starea psihică se va îmbunătăți, din 11 decembrie, când Neptun va reveni la mișcarea directă și va relua problemele puse de el, de-a lungul lunii martie 2025, referitoare la provocări, încercări, stres, supărări sau efort fizic și psihic intens și la felul în care se pot recupera prin anume tratamente și terapii; nota generală va fi de recăpătare a încrederii în propriile puteri.

Pe 12 decembrie, Mercur va reveni în zodia Săgetătorului și, până pe 1 ianuarie 2026, va relua problemele generate de tranzitul lui, între 29 octombrie și 19 noiembrie 2025, susținând procesele de învățare, examenele de toate felurile, dialogurile inter-umane, conversațiile cu frații, vecinii sau cunoscuții ocazionali, deplasările și relația cu instituțiile solicitate într-o chestiune administrativă.

Din 12 decembrie, după ora 18:02′, Luna se va afla în tranzit prin casa I a personalității celor născuți în zodia Balanței și le va spori calitățile care-i fac celebri în zodiac: diplomație, echilibru, moderație, politețe, amabilitate, măsură și grație.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.