Citește Horoscop săptămânal Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 – 16 septembrie 2022, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Gemeni și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Gemeni – 10 – 16 septembrie 2022
Între 10 și 11 septembrie dimineața se va consuma un moment spectaculos din perspectiva ascensiunii sociale și a progresului sau a succesului profesional pe fondul Lunii Pline în Pești din 10 septembrie.
Multe dintre eforturile făcute de către nativi în ultima vreme vor putea fi încununate de succes; unii vor străluci într-o ipostază publică, alții vor cuceri asistența de specialitate, într-un domeniu profesional riguros, prin felul în care vor aborda o temă sau se vor plasa în contextul unor dispute; moment al afirmării în cazul celor tineri.
Între 11 septembrie, după ora 9:47′, și 13 septembrie, după prânz, se vor menține tensiuni născute cu ceva vreme în urmă între nativi și unele cunoștințe; alteori, se pot contura animozități între Gemeni și persoanele cu care se întretaie din perspectiva unor activități comune unde viziunile acestora nu se pot opune de acord. Pe 11 septembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă, timp în care se va întoarce în zodia Fecioarei și pe 11 octombrie va reveni în Balanță, reluând activitățile și proiectele puse în discuție în această primă parte a lunii septembrie.
Între 13 septembrie, după ora 14:40′, și 15 septembrie, posibilitate de a controla o stare organică neplăcută cu voință și răbdare; totuși, dacă va fi vorba de infecții, numai răbdarea nu va fi suficientă, ci, firește, va trebui urmat tratamentul adecvat; nu minimalizați suferințele care provoacă inflamații și durere, mai ales dacă cu unele dintre acestea v-ați confruntat și în trecut.
Din 16 septembrie și până în dimineața zilei de 18 septembrie, Luna va străbate zodia Gemenilor și va accentua calitățile nativilor, dar va scoate la iveală și o serie de disfuncţii la nivelul vieții casnice, obișnuite; confruntate cu consecințele unor neglijenţe sau amânări în activitățile concrete sau la nivelul relațiilor cu părinții și cu rudele în vârstă.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.