Citește Horoscop săptămânal Pești. Previziuni pentru perioada 18 – 24 iulie 2026, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Pești.

Horoscop săptămânal Pești – 18 – 24 iulie 2026

Între 18 și 19 iulie, dimineața, atmosferă profitabilă într-una sau mai multe relații parteneriale; comunicare corectă, cooperare adecvată, pragmatism. Soarele va face conjuncție cu steaua fixă Procyon, plasată în casa a V-a sentimentelor, a emoțiilor, a creativității și a relațiilor dintre părinții-Pești și copiii lor.

Deși denumită, „în popor” stea a norocului, ea aduce mai mult bogăție dar și trufie, ambiție și încăpățânare, tendințe de comportament care ar putea fi observate la unele persoane ca niște ciudățenii de moment.

Între 19 iulie, după ora 07:57′, și 21 iulie, după-amiaza, plăți, chitanțe, facturi, demersuri pe lângă instituții marcate de întârzieri, nepotriviri de program, absența unui funcționar, întârzierea unei „hârtii” ce conține informațiile necesare pentru completarea unui dosar. Între 21 iulie, după ora 16:35′, și zorii zilei de 24 iulie, informații sau concluzii personale cu privire la o entitate, o idee, un eveniment care conduc la dezamăgiri sau la abandonarea acelui proiect.

Pe 22 iulie, Soarele va intra în zodia Leului și, până pe 23 august, va străbate casa a VI-a. Pentru activitatea profesională prezența Soarelui va avea rolul de protecție și reglementare dar din perspectiva sănătății el va exercita o influență mai puternică asupra inimii și axei cardio-vasculare. Marte va face o conjuncție cu steaua fixă Rigel, care va da peste cap buna înțelegere sau conviețuirea cu părinții ori cu restul familiei. Certurile și schimburile de cuvinte ostile se vor repeta.

Din 24 iulie, după ora 04:07′, importantă șansă de a aborda o chestiune salarială, ce trebuie valorificată între 24 iulie și 2 august, când Soarele, în tranzit prin casa muncii, va face o conjuncție cu Jupiter, în Leu, în același sector și ambele o relație armonică cu Neptun (dorință veche, demers îndelung așteptat să se concretizeze) cu privire la veniturile obținute din muncă.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.