Ioana Olaru, 17 iunie 1986, ora 8.00, Bacău. Gemeni cu ascendentul în Rac. Sunt de evitat relaţiile sentimentale la serviciu, mai ales cele cu superiorii, indiferent cât de tentante ar fi. Oricum vi se potriveşte cel mai bine, dacă ora este bună, postura de liber profesionist sau o situaţie în care aţi fi propriul şef. Viaţa vă pune mereu în situaţii care vă testează limitele, pentru a le descoperi şi a le depăşi, ca să vedeţi că vă puteţi descurca foarte bine cu propriile puteri. Evoluţia în profesional e un reper foarte bun al progresului general – cu cât avansaţi mai mult ca nivel de maturitate şi independenţă, cu atât vor fi mai stabile locul de muncă şi poziţia pe care o veţi ocupa.
L. P., 2 iulie 1973, Bucureşti. Soare în Rac, Luna în Leu. Pe baza puţinelor date pe care le pot obţine fără ora naşterii, vă pot spune că una dintre cele mai grele încercări pe care trebuie să le depăşiţi este legată de concretizarea unor obiective majore. Principalul obstacol este ideea preconcepută că va fi imposibil sau măcar extrem de greu să faceţi orice de una singură, mai ales dacă nu vă ajută familia. Această impresie devine în timp convingere şi poate bloca destule realizări, în special prin descurajare. Propria putere interioară este mult diminuată din cauza fricii de a acţiona, de a face ceva pentru a vă vedea realizate dorinţele.
J. P., 25 mai 1987, ora 2.15, Târgu Jiu. Gemeni cu ascendentul în Peşti. Se schimbă destul de mult lucrurile, mai ales din cauza ascendentului diferit. Cel nou predispune la lecţii de viaţă legate de toleranţă, sacrificiu şi dezvoltare pe direcţia calităţilor care înnobilează o fiinţă umană, cum ar fi bunătatea şi blândeţea. Accentul cade pe independenţă, ca şi înainte, dar mecanismul interior aflat la baza ei trebuie să vină din înţelegerea profundă a imperfecţiunilor umane şi din acceptarea ideii că toate fiinţele se află într- un proces continuu de evoluţie. Aveţi calităţile necesare pentru asta, inclusiv o intuiţie vie şi o compasiune mereu prezentă.
Andreea Pintilie, 31 octombrie 1991, ora 19.50, Bucureşti. Scorpion cu ascendentul în Gemeni. Câteodată lumea ţi se pare mult prea greu de înţeles şi te îndoieşti de faptul că ai putea să te descurci printre atâtea iţe încurcate. Asta din cauza faptului că trebuie să te desprinzi total, odată şi odată, de căldura şi protecţia pe care ţi le oferă familia, pentru a fi pe picioarele tale. Te vei descurca foarte bine, numai că trebuie să încerci, ca să vezi cum e. Orgoliul poate fi cauza principală a eşecului unor relaţii sentimentale care ar fi avut perspective bune, dar tocmai din acest eşec vei reuşi să înveţi ceea ce trebuie. Mare atenţie la stilul şi ritmul de lucru, dar şi la alimentaţie!

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.