Citește Horoscop săptămânal Taur. Previziuni pentru perioada 25 – 31 iulie 2026, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Taur.

Horoscop săptămânal Taur – 25 – 31 iulie 2026

Între 25 și 26 iulie după-amiaza, situații stresante sau cu statut de urgență în plan financiar. Posibile nereguli în acte, chitanțe, facturi. Mici conflicte pe teme bănești. Pe 25 iulie, Mercur va reveni la mersul direct și, până pe 9 august, cât va traversa zodia Racului, va fi un sprijin pentru cei care învață pentru a face față unor examene, verificări, teste sau interviuri.

Mercur le va consolida memoria și le va permite o bună fixare a cunoștințelor. Între 26 iulie, după ora 16:44′, și zorii zilei de 29 iulie, abordări subiective ale unor teme care ar trebui privite cu obiectivitate sau „de la distanță”; angajări pătimașe în controverse sau în discuțiile în care preopinenții se încăpățânează să nu ia în calcul și argumentele lor.

Între 29 iulie, după ora 4:46′, și 31 iulie după-amiaza, sectorul vieții profesionale va fi locul unde se va desfășura influența Lunii Pline în Vărsător, din 29 iulie, care se va produce în opoziție, la grad perfect, cu Soarele și Jupiter și va forma o conjuncție cu Pluton.

În plus, atât Soarele, cât și Jupiter vor face conjuncție cu mai multe stele, dintre care ne atrage atenția roiul de 40 de stele numit Praesepe, care le dă celor născuți în preajma gradului 7° Leu, corespunzător zilelor de 30/31 iulie, șansa de a face schimbări importante în carieră, de a se remarca prin hărnicie, ordine, dar și de a suferi pierderi din cauza altora; Praesepe îi poate împinge pe nativi să aibă ieșiri arogante, să se lanseze în aventuri, să fie impulsivi și neliniștiți.

Din 31 iulie, după ora 15:14′, mici contradicții sau nelămuriri trăite în universul interior afectiv, stârnite de persoanele apropiate care dau dovadă de indiferență sau de lipsă de solidaritate cu cauza lor (dezamăgire). Întreaga săptămână, conjuncția lui Saturn cu steaua fixă Alferatz promite onor și bogăție tuturor celor care au pe harta nașterii o planetă benefică la 14° Berbec.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.