Restul hărţii e destul de gol. Iată de ce sunt preocupaţi de persona lor din toate punctele de vedere; evoluţie, afirmare, sănătate, familie. Partenerii, pentru moment, nu intră în joc. Soarele mai este aliatul lor până pe 20 ianuarie, când acesta va păşi în zodia Vărsătorului, respectiv în casa lor a II-a, a banilor, provocându-le tot felul de surprize, de schimbări. Un balansoar financiar: când sus, când jos. Cu emoţiile de rigoare şi “răcorile” în care se vor scălda ba având ce să numere, ba fiindcă nu mai au ce număra. Tot în casa banilor se va produce şi faza de Lună Nouă. Ce vor începe nou, de natură să influenţeze venirea sau plecarea banilor? Iată un răspuns mai greu de dat, de vreme ce nu avem indicii astrale pe casa muncii care să dea o justificare acestui context. Un răspuns ar putea veni de la Jupiter, retrograd, în opoziţie cu celălalt benefic, Venus, pe casa a VIII-a, a banilor altuia sau a relaţiilor oficiale cu instituţiile statului într-o chestiune bănească, patrimonială. Ceva li se cuvine şi nu li se dă, ceva se blochează, ceva li se poate cere înapoi prin recalculare etc. Nu vă faceţi planuri pe termen lung sau disproporţionate cu realitatea dvs. bănească. Mai întâi că din 23 ianuarie e cam greu să se urnească ceva din loc, apoi, până în martie, veţi avea, pe acest sector, numai opoziţii. Din 22 ianuarie dupăamiaza şi până pe 24 sunt unele premise care vă avantajează să vorbiţi, să argumentaţi, să vă apăraţi sau să apăreţi în public. Latura imagine, sensibilitate, emoţie vă prinde şi vă avantajează.
Vezi toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.