În ziua de 14 septembrie, planetele Mercur și Venus vor intra în zodia Balanței și, până în octombrie a. c., vor lumina casa a X-a, a ridicării în rang, a notorietății și a „puterii”, dându-le o „mână de ajutor” Capricornilor care ar putea opta pentru o alternativă, pentru completarea activității curente cu alta, mai plină de satisfacții și compensări umane, sociale, financiare, profesionale.

Luna Plină în Pești i-ar putea pune în situația de a depăși etapa descoperirilor dezamăgitoare și concluziilor rezultate din realitatea care li se dezvăluie fără menajamente. Între 15 septembrie, după ora 01:33′, și 17 septembrie la prânz, relațiile parteneriale sau înțelegerile, indiferent pe ce temă, par a intra într-o pauză; poate fi vorba de amânări, blocaje, impas legal ce trebuie atent cercetat înainte să se ia o decizie.

Între 17 septembrie, după ora 13:31′, și sfârșitul zilei de 19 septembrie unele persoane născute în acest semn pot face o criză de orgoliu dacă este vorba de un beneficiu sau de un avantaj pe care l-ar putea obține dar pe care nu-l pot accepta din cauza condițiilor care li se vor impune în schimbul respectivei susțineri și își vor spune „mai bine lipsă!”.

Începând cu 20 septembrie, felul în care se va concretiza acest tranzit astral depinde mult de vârsta, educația, aspirațiile și condițiile actuale de viață ale fiecărui nativ. Nota generală este de atașament, până la subordonare, în virtutea susținerii unei cauze (morale, religioase, sociale, profesionale) sau al unui demers politic care, într-un viitor, i-ar putea plasa într-un loc mai convenabil în societate.

Urmărește-ne pe Google News
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cât câștigă Roxana Ciuhulescu la Survivor. Salariul este uriaș, de 20 de ori mai mare decât cel pe care îl are la Ministerul Sportului
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Mamă găsită bătută până la moarte și fiica ei de 4 ani zăcând inconștientă, în casa lor din Kansas City, la 12 ore după ce a sunat la 911
Observatornews.ro
Mamă găsită bătută până la moarte și fiica ei de 4 ani zăcând inconștientă, în casa lor din Kansas City, la 12 ore după ce a sunat la 911
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2022. Capricornii sesizează avantajele contextului, dar nu le pot fructifica, pentru că sunt incomplete
Ce arată acele ”Ceasului Apocalipsei” și cât mai avem până la „miezul nopții”. Anunțul oamenilor de știință
Știrileprotv.ro
Ce arată acele ”Ceasului Apocalipsei” și cât mai avem până la „miezul nopții”. Anunțul oamenilor de știință
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale