Între 22 iulie, după ora 13:03′, și începutul zilei de 25 iulie, „dureri de cap” la locul de muncă născute dintr-o mulțime de cauze mărunte care împiedică buna desfășurare a activității curente. Dureri de cap, la propriu, pe fondul unui tranzit care solicită funcțiile cerebrale, funcțiile organelor de simț localizate la nivelul capului, regimul presiunii arteriale dar și psihicul (enervări, iritări, mici accese de furie).
Pe 23 iulie, Soarele va intra în zodia Leului și va marca, până pe 23 august, cât va dura acest tranzit, sectorul ridicării în rang prin funcție sau al imaginii publice prin performanță profesională. În mod normal, vorbim despre un tranzit care creează premize favorabile succesului, afirmării (mai puțin al debutului).
Concret, pentru această perioadă, se poate vorbi despre efortul celor născuți în Scorpion de a ajunge într-o poziție importantă într-o ierarhie socială, dacă este vorba de cei tineri, sau de a obține onoruri, funcții și recunoaștere, dacă este vorba de cei care se apropie de 44 și, respectiv, 55 de ani. Mobilizare importantă a tuturor resurselor personale și profesionale pentru a-și apăra un statut (funcție, rang, demnitate). Nu va fi un moment al exprimării vocației personale ci al voinței, tenacității și al combativității.
Între 25 iulie, după ora 00:43′, și 26 iulie, predispoziție spre creerea unor tensiuni în plan relațional. Ostilitățile vor fi declanșate chiar de către nativii care vor adopta în strategia lor reacțiile rapide; cuvintele, afirmațiile, avertismentele, acuzațiile, reproșurile vor fi doar o parte a acestei strategii vehemente. Scorpionii vor fi parteneri dificili în toate privințele, devenind exigenți și, deseori, intoleranți. În ciuda unor intuiții sclipitoare, conversația cu aceștia va fi marcată de inflexibilitatea lor.