Unii doar concep o strategie, „își fac curaj”, alții chiar trec la fapte. Pe 19 și 20 octombrie, unii nativi pot fi puși în situații încurcate, aparent fără ieșire deși, în realitate, acestea nu ocupă decât un loc modest în economia vieții lor; ele vor trece de la sine sau vor fi soluționate peste câteva zile, cu mai puțin efort și mai puțin risc decât, dacă s-ar implica, acum, în vâltoarea lor. Chiar dacă îi enervează, surprizele neplăcute, cuvintele nelalocul lor, reacțiile nejustificate se pot petrece oricând, de-a lungul acestei săptămâni. Între 21 și 23 octombrie dimineața, Racilor le trec prin minte tot felul de idei și soluții pentru a rezolva o chestiune financiară. Din 23 octombrie, după ora 8 dimineața, nativii se pot lăsa duși de valul unor stări interioare, concluzii de viață sau emoții provocate de evenimentele ce se derulează în preajma lor, drept care ei vor fi motivați să opereze o schimbare în viața sau mentalitatea lor. Aceste lecții de viață au rolul de „a-i trezi la realitate”. Întreaga săptămână, casa comunicării, a drumurilor scurte și a școlarității este un loc intens solicitat de tranzitele astrale, nativii fiind obligați să se concentreze, să facă față stresului și emoțiilor. Context favorabil pentru susținerea unor probe și verificări a cunoștințelor într-un domeniu tehnic (de ex. susținerea examenului pentru obținerea carnetului de conducător auto sau pentru manipularea unor utilaje și instalații complexe).

Toate zodiile aici:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.