INTERVIU. Semnal de alarmă din lumea teatrului: „Abuzul este atât de normalizat, încât trebuie neapărat să vorbim despre asta”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ioana Chițu, 32 de ani, este din Piatra Neamț. La București, unde locuiește acum, o puteți vedea cel mai des în spectacole de teatru politic. Anul acesta a câștigat premiul Gopo pentru Tânăra Speranță, după rolul interpretat în drama „Crai nou”, în regia Alinei Grigore. Într-un interviu pentru publicul Libertatea, Ioana Chițu vorbește despre cum a ales actoria și de ce proiectele cu miză socială și politică sunt cele cărora le spune „da” fără să ezite.
Cuprins:
„Nu sunt fană a competițiilor, de aceea aș vrea să consider acest premiu un premiu de echipă”, a spus pe scena Teatrului Național din București, când s-a dus să ridice trofeul primit în cadrul premiilor Gopo 2023. În „Crai nou”, Ioana Chițu o interpretează pe Irina, o tânără care crește în mijlocul unei familii disfuncționale și care își dorește să meargă la studii în București. Filmul aduce în discuție abuzul fizic și psihologic cu care se confruntă multe femei.
„Cultura este muncă şi munca trebuie plătită”
- De ce actoria?
- La început părea o continuitate firească a studiilor, după ce-mi petrecusem toată adolescenţa în trupa de teatru, călătorind pe la festivaluri de teatru pentru liceeni. Am vrut să renunţ de mai multe ori, încă mă gândesc câteodată la asta, dar am tot primit propuneri şi am iniţiat proiecte care m-au motivat să continui. Făcând şi tot felul de alte munci pe lângă, desigur. Se vorbeşte destul de puţin despre situaţia instabilă, vecină cu precaritatea, a multor lucrătoare culturale, artistice. Cultura este muncă şi munca trebuie plătită.
În ceea ce priveşte nivelul de satisfacţie lucrând în acest domeniu, el adesea vine din reacţiile pe care spectacolele de teatru sau filmele în care joc le provoacă. Atunci când simt că transmit idei, perspective posibil emancipatoare, când aducem în discuţie subiecte sensibile, neexplorate suficient sau incomode, când dăm voce unor grupuri mai puţin vizibile, simt că are sens ceea ce fac. Şi asta consider că e cel mai important în orice fel de muncă: sensul, dar şi potenţialul revoluţionar şi motivaţiile extrinseci.
- Ai jucat mai multe roluri, atât în spectacole de teatru, cât și în filme, în care s-a vorbit de abuzuri – de la abuzurile din UNATC și alte facultăți, în spectacolul „Fuckultate”, la violența domestică, în filmul „Crai Nou”. De ce este un subiect important pentru tine și cu ce ai vrea să rămână publicul?
- Spectacolul Fuckultate a fost conceput în cadrul Şcolii de Teatru Politic, unde împreună cu colegele mele am ales să vorbim despre abuzurile din mediul universitar. Am descoperit cu toatele că le-am trăit într-un fel sau altul şi că au lăsat urme adânci. Este un spectacol bazat pe istorii personale, dar în procesul de documentare am luat interviuri mai multor studente, din diferite generaţii.
Am ajuns la concluzia că abuzul este atât de normalizat, încât trebuie neapărat să vorbim despre asta. Tot în această etapă am consultat şi codurile de etică ale mai multor universităţi şi am descoperit că multe dintre acestea nu numai că omiteau să menţioneze tipurile de abuz, dar în cazul în care acestea existau, ele nu erau descrise.
Recent, din câte am înţeles, câteva studente din UNATC se luptă pentru rescrierea codului de etică şi detalierea actelor de abuz şi hărţuire cu exemple clare, pentru că momentan, ele sunt doar menţionate, lăsate intenţionat sau nu vagi.
În urma acestui spectacol, mai multe studente şi studenţi au ales să vorbească despre nedreptăţile din mediul academic şi s-au făcut mai multe spectacole pe această temă. Mă întristează însă că încă se mai întâmplă aceste acte ce traumatizează, duc la abandon universitar, distrug vieţi.
„Violența fizică și psihologică afectează viața supraviețuitorilor”
- Poți să detaliezi un pic în ce a constat pregătirea și procesul de documentare și pentru „Crai Nou”?
- Pentru „Crai Nou”, Alina Grigore a ales să povestească ceea ce a observat ea în anii în care a locuit în mediul rural: trăind într-un mediu violent, fetele nu-şi continuau studiile, majoritatea exercitând rolurile de gen tradiţionale. Personajul Irina (protagonista interpretată de Ioana Chițu – n.r.) este un conglomerat al mai multor istorii pe care Alina le-a documentat tot prin metoda interviului.
Am început lucrul pentru film cu aproximativ doi ani înainte de filmări, timp în care am avut nenumărate discuţii despre ce înseamnă violenţă fizică şi psihologică şi cum afectează viața supravieţuitoarelor. Am repetat şi improvizat pe scenariu, am discutat cu specialişti din domeniul psihologiei şi am tratat cu grijă şi responsabilitate acest subiect.
- Cum a fost primit filmul „Crai nou” în alte țări în care a fost selectat la festivaluri? Sunt diferite experiențele/întrebările de la Q&A-uri față de cele din România?
- Premiera filmului a avut loc la Festivalul de film de San Sebastian, unde a câştigat marele premiu Scoica de Aur, iar criticii l-au descris ca fiind o dramă de familie în care violenţa patriarhală împiedică orice tentativă de eliberare a femeii de sub jugul său. Şi asta şi este, dramă, şi nu tragedie, pentru că Irina nu moare, supravieţuieşte.
La Q&A-urile din festivaluri, şi am fost la peste zece, au fost cam aceleași întrebări, dar una chiar a fost adresată peste tot: De ce se întoarce Irina? Şi asta m-a făcut să-mi dau seama cât de puţină educaţie există, nu numai în România, în privința abuzului, ce înseamnă violenţa psihologică şi violenţa sistemică, patriarhală şi cât de complexă este aceasta.
- În urma lucrului la acest film, ce soluții ai aflat că există pentru femeile care se confruntă cu o situație de abuz în România?
- Soluţii pe termen lung nu am găsit, cred că ar trebui intervenit masiv în sistemul legislativ nu numai pentru a împiedica aceste acte, dar şi de a sprijini supravieţuitoarele.
Important este să existe cât mai multe surse de informare accesibile şi reţele de sprijin, să se vorbească cât mai mult despre asta, să putem scăpa de stigmă şi ruşine.
Există şi o linie telefonică specială pentru persoanele care se confruntă cu situaţii de violenţă, dar şi pentru cele care doresc informaţii sau consiliere : 0800 500 333, deschisă 24 de ore din 24. De asemenea, Centrul Filia, Asociaţia ANAIS, A.D.R.A., Asociaţia Necuvinte pot oferi asistență juridică şi consiliere.
„Majoritatea dintre noi s-au confruntat cu o formă de abuz la un moment dat în mediile de lucru”
- Știu că nu îți place să vorbești neapărat despre premii, dar ce înseamnă pentru tine premiul primit recent la GOPO?
- Este o recunoaştere a unei munci, de echipă din punctul meu de vedere, din partea breslei (au votat aprox. 700 de oameni din industria cinematografică) şi asta mă bucură. Mai departe vreau să însemne oportunităţi de colaborare, să cunosc cât mai multe artiste şi artişti.
- Ca femeie artistă te-ai confruntat vreodată cu vreo formă de abuz în procesul de muncă? Dacă da, cum ai depășit situația?
- Din păcate, cred că majoritatea dintre noi s-au confruntat cu o formă de abuz la un moment dat în mediile de lucru, iar cele care spun că nu, poate au internalizat atât de tare sistemul, încât nu-şi dau seama. Presupun acum, şi mie mi-a luat ceva până să mă educ şi să fiu educată în privinţa asta. Încă se vorbeşte foarte des în meseria asta despre umilinţă ca fiind virtute, despre disponibilitate, dar şi despre curaj. E necesar să realizăm ce înseamnă, de fapt, toate acestea într-un sistem ierarhic unde există o perpetuă competiţie.
Multe situaţii nu le-am depăşit în trecut, acum însă lucrez în medii unde se discută dinamicile de putere, unde ne sprijinim necondiţionat, ne ascultăm nevoile şi dorinţele şi unde cu toatele avem o voce.
- Cine/ce te inspiră când ai nevoie?
- Mă inspiră zilnic prietenele și tovarăşele mele actriţe, scriitoare, teoreticiene, muziciene, jurnaliste, regizoare, activiste ale căror prietenie şi muncă au o foarte mare importanţă pentru mine. Şi ieşirile în natură, când îmi bate vântu-n freză, când bag piciorul în baltă, când miros alt aer faţă de noxele din Bucureşti, mă inspiră în ultima vreme.
- Îți amintești care a fost cel mai frumos feedback pe care l-ai primit de la o persoană care ți-a văzut munca?
- Printre cele mai frumoase feedbackuri pe care le-am primit au fost cele care au fost exprimate mai degrabă prin priviri, expresii, gesturi, atingeri şi îmbrăţişări.
- În ceea ce privește discuția legată de mental health, de ce ai nevoie tu pe partea asta, pentru a-ți putea desfășura munca?
-Am nevoie să-mi amintesc constant că valoarea mea nu e dată de cât muncesc şi de cât produc şi că nu trebuie să-mi justific existenţa la fiecare pas. De asemenea, munca să-mi fie remunerată onest, să nu fiu exploatată sau să mă autoexploatez.
Mediul de lucru adaptat nevoilor tuturor, nonierarhic, inclusiv, bazat pe explorare şi descoperire, unde este încurajată creativitatea. Şi, desigur, acces gratuit la consiliere, terapie şi medicaţie.
Liviu015 08.12.2023, 13:35
Teama de a nu fi judecati trebuie infranta.