Interviu cu autoarea unei lumi conduse de femei, în care bărbații sunt reeducați prin metode sadice: „Calea spre iad începe uneori cu o idee grozavă”

În urmă cu câțiva ani, Petra Hulova a scris „Scurtă istorie a mișcării”, o satiră a unui viitor feminist, în care patriarhatul a fost desființat și înlocuit cu un scenariu care împinge până la absurd unele idei feministe.  În lumea imaginată de autoarea cehă, bărbații sunt tratați cu metode sadice în institute de reeducare, pentru a învăța să respecte și să nu mai obiectifice femeile. Cartea, care amintește parțial și de „Ferma animalelor”, și de „Povestea slujitoarei”, dar și de „Portocala mecanică” e simultan un manifest pentru egalitatea de gen, dar și un avertisment asupra radicalizării. Sau, cum spune Hulova în interviul acordat ziarului, „calea spre iad începe uneori cu o idee grozavă”. Romanul a fost tradus în română de Gabriela Georgescu și a apărut în 2022 la Editura Curtea Veche.

Petra Hulova a fost invitată la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), în octombrie anul acesta.

Recomandări

„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict

Petra Hulova s-a născut la Praga, în 1979, și a urmat studii culturale, de lingvistică și antropologie la universități din Praga, New York și Mongolia. Cărțile ei pun adesea în prim-plan voci feminine, încă de la romanul de debut, „Paměť mojí babičce” („Munții roșii”, 2002), care are cinci naratoare din generații diferite ale aceleiași familii din Mongolia.

La Iași, Petra a venit cu fetița ei, care s-a jucat pe lângă și pe scenă și și-a întrerupt de mai multe ori mama la evenimentele sau interviurile sale din timpul FILIT. Scriitoarea a gestionat mai mult decât admirabil această balanță între nevoile copilului de grădiniță și obligațiile evenimentului literar, dar era greu să nu observi că niciunul din scriitori de sex masculin invitați, din cele trei ediții pe care le-am prins, nu a fost nevoit să facă asta. 

Într-un interviu pentru Libertatea, scriitoarea cehă vorbește despre ce înțelegem astăzi prin literatură (anti)feministă, cum crede că ar trebui să ne raportăm la sexismul unor cărți clasice și inegalitatea de gen care persistă încă în lumea literară europeană. Și despre filmul „Barbie”.  

De la furia din copilărie la un roman considerat de unii „antifeminist”

Recomandări

Analiză. Ursula von der Leyen pierde teren în cursa pentru șefia CE. Cine ar putea să o înlocuiască

Libertatea: Cum ați ajuns să scrieți o distopie feministă, de unde a venit ideea?
Petra Hulova: Când eram mică, simțeam intens diferitele abordări față de băieți și fetițe, așteptarea era ca eu să arăt mereu drăguț și să mă port frumos, pe când băieții puteau fi mai sălbatici și dacă vărsau ceva pe ei, nu era nicio problemă. Am observat aceste lucruri din copilărie și mă făceau să mă simt furioasă încă de pe-atunci. Am devenit interesată de problemele de gen de când eram foarte tânără, iar aceste teme sunt prezente și în romanele mai vechi. Majoritatea cărților mele sunt scrise la persoana I, de o naratoare femeie. 

Apoi, când am înaintat în vârstă, mi-am dat seama ce important e pentru o femeie să fie tânără și frumoasă, cum asta e o sursă a puterii, e felul cum poate, de regulă, să atragă atenția unui bărbat sau să se facă demnă de iubit, în vreme ce, în cazul bărbaților, e mai mult despre a atinge un scop în carieră, a avea o slujbă interesantă, e despre cine ai devenit prin propria muncă și voință. Atractivitatea unei femei e mult mai puțin în mâinile ei și dispare cu vârsta indiferent ce faci. Nu contează dacă ești profesoară, asistentă la magazin sau ministru, ca femeie nu asta te face atrăgătoare. Ca bărbat, e diferit, și poți lucra la asta ca să obții atenție.

Recomandări

FOTOREPORTAJ. Frumusețea fără viitor a „celui mai urât oraș din România”: berzele s-au întors la Corabia, dar turiștii întârzie

Toate aceste lucruri mi s-au părut foarte nedrepte și, în lumea noastră, când dăm multă atenție dreptății și egalității, ar trebui să abordăm și această problemă. Ar trebui să adresăm problema faptului că atractivitatea, care e legată de capacitatea de a fi iubit, în cazul femeilor e atât de nedrept legată de vârstă și frumusețe. Mi s-a părut o temă grozav de explorat într-un roman. 

În țara mea, acest roman a fost considerat antifeminist. Nu cred că e antifeminist deloc, cred că explorează posibilitățile feminismului și explorează ce înseamnă cu adevărat să rămâi fidel ideilor tale și să vrei să le implementezi. 

În carte, această mișcare vrea să schimbe felul în care sunt bărbații sunt atrași de femei în funcție de vârstă și frumusețe spre a fi atrași de ele pentru ceea ce sunt cu adevărat. 

Realitatea prinde din urmă ficțiunea 

– Dar metodele mișcării sunt dure...
– Da, se complică și devine violent. Am scris cartea înainte să apară mișcarea me too și cred că acum realitatea prinde un pic din urmă cartea, în sensul că lumea noastră e din ce în ce mai radicalizată în grupuri diferite, care nu vor să accepte niciun compromis, ci vor să-și atingă scopurile. 

De exemplu, aceste instituții de reeducare, portretizate în carte… recent am auzit de o actriță celebră din SUA care era supărată că soțul ei nu se poartă bine și a menționat că el trebuie să fie trimis la tratament într-un soi de instituție de reeducare. Cartea e distopică, e o realitate alternativă, dar adresează probleme și tendințe prezente în realitate.

„În Cehia, ori ești feminist, ori ești antifeminist”

– Unele părți sunt satiră și chiar se duc în absurd. E o modalitate de a critica unele extreme ale feminismului?
– Cartea pleacă de la structura mea profund feministă. Am fost și sunt feministă, dar nu vreau să evit unele aspecte care sunt problematice.

Calea spre iad deseori începe cu o idee grozavă. Există aceste idei grozave care nu neapărat duc la ceva bun în practică, odată ce începem să le implementăm cu forța. Comunismul a fost una din ele. E probabil și un avertisment că radicalismul de orice fel e periculos, chiar și când sună bine în teorie. 

Orice vrei să implementezi ca inginerie socială e ceva înspăimântător. Chiar dacă misiunea ta sună bine și scopul tău e unul bun, odată ce vrei să ajungi acolo, e problematic. 

A fost interesant pentru mine că, cel puțin în Republica Cehă, fie ești feminist, fie ești antifeminist. Și dacă ești feministă, nu critici niciodată vreo agendă legată de feminism, pentru că se consideră că ai slăbi propriul grup, și viceversa. 

Odată ce ești parte dintr-un grup, îți îngustezi perspectiva, astfel încât să nu faci rău propriului grup, și e din ce în ce mai greu să nu fii parte dintr-un grup odată ce lumea devine tot mai radicalizată. Devine din ce în ce mai greu să trăiești în și să aperi acest spațiu dintre.  

Ești împins să te identifici cu o anumită etichetă. Exact asta consider periculos și literatura ar trebui să evite. Literatura ar trebui mereu să deschidă spațiile de discuție și de înțelegere, să exprime îndoielile și complexitățile.

– Credeți că există literatură feministă și, dacă da, ajunge la un public masculin?
– Cred că sunt cărți care sunt povești de emancipare, dar ele deseori sunt destul de în alb și negru. 

– „Scurtă istorie a mișcării” e o carte feministă?
– Da, eu așa o consider, dar sunt feminiști care se opun. Ce înseamnă feminismul e greu de definit, pentru că e o temă așa de amplă. În cazul meu, e un interes față de gen și ce fel de teme scoate la suprafață. Pentru mine, e mai mult această definiție decât doar o mișcare a eliberării femeilor. Sunt și probleme și slăbiciuni ale bărbaților care mă interesează de asemenea. Sunt mai degrabă un observator interesat decât un luptător activist. 

Cum vede feminismul din „Barbie”

– Mai devreme anul acesta, a apărut un fenomen global de marketing în jurul filmului „Barbie”, despre care s-a discutat mult și în relație cu feminismul. Una din întrebări a fost în ce măsură o corporație a confiscat o temă feministă. Ce părere aveți și credeți că mărcile pot juca un rol în mișcarea feministă?
– Fiica mea a văzut filmul, eu încă nu, dar cred că îl voi viziona cu fiul meu. Doar am citit despre el. Filmul este finanțat de Mattel și chiar dacă Mattel a cerut unei regizoare interesante, deloc mainstream, să lucreze la film, și probabil că filmul e interesant, ce e în spate e investiția unei companii care vrea să obțină bani prin vânzări mai mari ale produselor după proiecțiile filmului. Acel mecanism simplu e în spatele filmului și orice se întâmplă în film e practic o subtemă față de acea motivație principală. Asta e ceva ce compromite filmul pentru mine, oricare ar fi temele. 

– În trecut, multe scriitoare au scris sub pseudonime masculine sau ambigue din punctul de vedere al genului (de pildă, George Eliot, surorile Brontë), fie pentru a publica fără prejudecăți într-un cerc dominat de bărbați, fie pentru a încuraja un public masculin. Credeți că, în lumea de astăzi, femeile ar mai avea motive legitime să procedeze astfel?
– Pseudonimatul este sau vrea să fie un schimbător de joc. Are sens atât timp cât există un joc care se joacă. Cât privește genul, există încă o mulțime de „jocuri” în ceea ce privește așteptările, prejudecățile etc., așa că mi se pare foarte util. Cu toate acestea, probabil că nu aș vorbi despre „legitimitate“, ci mai degrabă despre logică, sens și semnificație. „Legitimitatea” evocă ceva ce ai sau nu ai dreptul să faci, în timp ce, din punct de vedere liric, orice motivație în artă este legitimă. De asemenea, una pur intuitivă sau una privată. Mi-e greu să-mi imaginez vreo alegere „ilegitimă” în literatură. Plictisitoare, îngustă și manipulatoare da, desigur, dar ilegitimă nu.

Cum ne putem raporta la exemplele de sexism ale clasicilor literari

– Există multe exemple de sexism ale clasicilor literari (Hemingway, Kerouac și așa mai departe). Cum putem noi, în calitate de cititori – și nu doar în cercurile academice – să discutăm și să rediscutăm cartea fără să cădem în capcana „cancel culture”?
– Ar trebui să fim mereu conștienți de faptul că fiecare dintre noi este un copil al timpului său, purtând pe el însuși urmele acestuia. Inclusiv noi înșine. 

Dacă e să purificăm literatura, tăierea sexismului e doar un început și foarte nesistematic. Ce să mai spunem de ageism, de lipsa de respect față de animale etc. Nu e corect să le trecem cu vederea.

– Cât de mult mai persistă, din punctul dumneavoastră de vedere, inegalitatea de gen și sexismul în lumea literară europeană?
– Există două momente care îmi vin în minte. În primul rând, există această tendință persistentă, mai mult decât în cazul scriitorilor bărbați, de a grupa scriitoarele într-un singur grup doar pe baza genului lor comun. Rareori ne gândim la scriitorii de sex masculin ca având ceva în comun cu toții, dar în cazul scriitoarelor se așteaptă mai des la un fel de „identitate comună”. 

În al doilea rând, există fenomenul „mainsplaining”, pe care l-am experimentat adesea la o masă cu alți scriitori bărbați (mai în vârstă), atunci când aceștia încep să vorbească, dar mai degrabă să „predea”. Mainspaining-ul persistă încă în multe locuri, și astfel la festivalurile literare și în cadrul comunității literare, într-adevăr, de asemenea.

– În unele țări există cote de gen în guvernele și administrațiile lor. Sunt aceste măsuri adecvate/necesare?
– Depinde cu adevărat de fiecare situație în parte. Deoarece am tendința de a evita o relatare de tip „da/nu” în alb/negru, nu pot fi mult mai concretă nici în acest caz. Nu sunt o persoană care să se ocupe de cote DA/NU. Poate face bine, dar și rău. Cu toate acestea, este important de subliniat că este minunat că avem acest instrument la dispoziție și că îl putem folosi atunci când este necesar.

Urmărește-ne pe Google News