Eleva de 9 ani din Iași ajunsă campioană europeană la șah: „Într-o zi, se poate ca fetele să fie mai bune decât băieții”

 32 comentarii

Maria Anistoroaei, elevă în clasa a IV-a la Școala „Varlaam Mitropolitul” din Iași și șahistă la cluburile CSM Iași 2020 și Politehnica Iași, a devenit în septembrie campioană europeană la șah. Într-un interviu pentru publicația de educație Școala 9, Maria și tatăl ei, „partenerul de joc de acasă”, au vorbit despre pregătirea din spatele rezultatelor.

Maria a început să joace șah la 7 ani. Adică de doar doi ani. „Vedeam la tata cum juca și l-am întrebat despre ce e vorba și mi-a explicat. Și apoi am mers și am făcut în privat cu un domn”, povestește ea. Inițial, fiind pandemie, a luat câteva lecții de la un cunoscut al familiei, iar, ulterior, părinții au dus-o la Palatul Copiilor. Acolo l-au cunoscut pe Vlad Ungureanu, antrenorul cu care Maria colaborează și în prezent. „A venit omul potrivit la locul potrivit”, spune Bogdan Anistoroaei, tatăl Mariei.

La câteva luni de la începerea lecțiilor, tânăra șahistă a obținut locul al doilea la prima ei competiție, în Țigănași. Concursul a avut loc în cadrul proiectului „Șah în școală”, iar la organizarea acestuia a contribuit și tatăl Mariei, care, ca preot într-un sat din comună, a făcut el însuși câteva ore de șah cu copiii din parohie. Pentru Maria, au mai urmat alte câteva competiții locale, încheiate toate pe podium, iar, ulterior, aceasta a avansat spre campionatele naționale și europene.

Din 2014, „Educație prin șah” a devenit materie opțională pentru învățământul primar și i se poate dedica o oră pe săptămână. Anul acesta, Federația Română de Șah a început să organizeze cursuri pentru profesori ca să predea această materie și s-au înscris 300 de cadre didactice din țară, potrivit Edupedu.ro.

Arhiva foto

Campioană europeană înainte de ultimul meci

La campionatul național din acest an, Maria s-a clasat pe locul al patrulea, dar, fiind în primii zece copii din țară la categoria ei de vârstă, a avut opțiunea de a participa și la campionatul european, care s-a ținut în acest an în România, la Mamaia.

<strong>Au participat peste 900 de copii din 46 de țări. România a participat cu 170 de copii, între 5 și 18 ani, și a obținut două medalii de aur - una a Mariei - și una de argint. </strong>

A plecat spre competiție cu dorința de a câștiga: „Nu am plecat neapărat cu așteptări, dar îmi doream să ies cel puțin în primii trei. Nu voiam să ies pe locul doi pentru că după mă gândeam că am fost foarte aproape. Cel mai mult voiam pe locul întâi, dar dacă nu puteam și nu puteam, măcar în primii trei”.

Meciurile de la acest campionat i s-au părut micuței șahiste mai dificile decât în alte dăți: „Am mai mers până acum la două (campionate europene), dar ăsta a fost cu totul altceva, pentru că erau și fete mai mari din țări ca de exemplu Georgia sau țări în care sunt foarte bine pregătite pentru că au și școli de șah”. Ultimul meci l-a jucat însă mai relaxată, punctele acumulate până la acel moment asigurându-i titlul de campioană europeană.

Maria povestește că, încă dinainte de terminarea penultimei runde, a început să facă calcule și a descoperit că nimeni nu o poate depăși în clasament: „Părinții nu erau încă neapărat la fel de convinși, mi-au zis să nu mai fac calcule, dar eu știam. După, l-a întrebat și antrenorul pe arbitru și a zis că sunt campioană orice ar fi. Tot nu îmi venea să cred”, își amintește ea. Privind retrospectiv, consideră că răbdarea și dorința de a învinge i-au adus acest rezultat.

Se antrenează cu persoane de orice vârstă

Înainte de competițiile mari, Maria are de multe ori emoții, dar, în minutele de dinaintea meciurilor, uită de ele și se concentrează pe ce are de făcut: „Înainte de meci există o pregătire. Te pregătești pentru ce joacă adversarul, adică te uiți pe meciuri și vezi ce a jucat până atunci. Dar el poate, după ce tu te uiți pe asta, să-ți schimbe varianta, să joace altceva și trebuie să fii cumva pregătit”, explică ea. De altfel, crede că gândirea de moment e foarte importantă în șah: „La un anumit punct, trebuie să vii și tu cu ceva, pentru că după ce ieși din teorie, după ce ieși din ce știi, trebuie să te gândești singur ce faci în funcție și de ce joacă adversarul”.

În afara campionatelor adresate categoriei ei de vârstă și sex, Mariei îi place să participe și la concursuri de tip open, unde vin participanți de toate vârstele. „Poți să vezi și stilul altora de a juca și poți să înveți”, spune ea. La prima ei astfel de competiție, a jucat inclusiv cu oameni în vârstă. A făcut egal cu un participant de 73 de ani și a învins un altul de 71 de ani. La aceste jocuri, încearcă să nu se gândească la diferența de experiență: „Tot știi că joci cu un om mai mare, dar trebuie să te concentrezi pe ce joacă, pentru că dacă te gândești că sigur pierzi pentru că e mai mare, normal că o să greșești. Practic, trebuie să te gândești că ai tabla, că joci versus alb sau negru”, afirmă tânăra șahistă.

Șahul a fost considerat mult timp un sport masculin. De altfel, pentru femei există competiții speciale, nicio femeie nereușind vreodată să devină campioană mondială în întrecerea cu bărbații. Deși a observat că „băieții au un anumit joc”, Maria nu crede că e o regulă ca aceștia să fie mai buni la șah decât fetele: „Se poate ca băieții să aibă într-un turneu mai multe puncte ca fetele, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt mai buni. După, într-o zi, se poate ca fetele să fie mai bune”. Ea, de exemplu, nu a simțit niciodată că nu poate face față meciurilor cu băieți.

Două ore de sport în fiecare seară

Pentru a ajunge la performanță, Maria se pregătește la șah câte patru-cinci ore în fiecare zi: „În unele zile am la club trei ore și după mai fac acasă. Sau fac la club alea cinci ore, dar tot mai fac acasă, mai joc două-trei meciuri, uneori mai multe, dacă urmează un campionat”. Partenerul de joc de acasă este de obicei tatăl ei.

S-a obișnuit să se concentreze pe durate lungi, deoarece, chiar și la categoria ei de vârstă, unele meciuri pot ajunge să dureze și patru ore. Nu simte însă când trece timpul: „Meciul poate să dureze destul de mult, dar tocmai, nu mai ai timp să te gândești. Știi că meciul acela trebuie să-l câștigi și atât, nu te mai gândești”, explică Maria.

Bogdan Anistoroaei consideră că rezistența fetei s-a format foarte mult și prin sport. Cu două săptămâni înainte de campionatul european, își făcea timp să iasă câte două ore în fiecare seară cu Maria pentru a face sport fizic: fotbal, tenis, baschet, alergare. „Partea fizică i-a prins foarte bine, pentru că după ce făcea acest antrenament de două ore, venea și trei ore lucra și pregătea totul cu luciditate”, afirmă tatăl fetei. De altfel, Maria povestește că, în serile de dinaintea unor meciuri, își ocupa timpul liber jucând fotbal cu colegii de echipă.

Articolul complet, în Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (32)
  • Avatar comentarii

    Alex.59 01.11.2023, 20:03

    Bravo ei și felicitări, avem mulți copii dotați și deștepți în țara în care "Munții noștri aur poartă"..!

  • Avatar comentarii

    tinca 01.11.2023, 21:05

    Șahul, sportul mintii, bine ar fi dacă l-ar îndrăgi cât mai mulți copii și sa avem cât mai mulți medaliați.

  • Avatar comentarii

    robyro 01.11.2023, 21:09

    Bravo, bravo și iar bravo! Felicitări copii deștepți și frumoși! Mai citim și noi știri normale, pline de speranță! Că ne-am săturat de războaie, atentate, nenorociri etc

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 01.11.2023, 21:20

    Felicitari micii campioane europene

  • Avatar comentarii

    Perrrkele 01.11.2023, 22:24

    Felicitări! Dar la joacă joacă mai iese copila?

ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
11:46
Chinezii se bat pe un SUV lansat de Xiaomi. Gama Sky Nomad are 70.000 de comenzi
11:41
În 2000, un profesor american i-a dat 5.000 de dolari unei femei care planta copaci în deșert. După 26 de ani, a găsit o pădure cu 50.000 de arbori, unii înalți de peste 9 metri: „Mi-am ținut promisiunea”
11:40
Maradona ar fi fost ucis. Procurorii cer 12 ani de închisoare pentru neurochirurgul Leopoldo Luque
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...