MENIU CAUTĂ

Iran, caleidoscop de culoare, tradiții și arome (PUBLICITATE)

Distribuie

Pornește pe vechiul drum al mătăsii urmând pașii padișahilor în Iran, moștenitoarea fostului Imperiu Persan, ce ascunde comori arhitecturale la tot pasul: de la palate și moschei decorate cu mozaicuri fine și colorate, până la medine antice și mausolee închinate celor mai iubiți artiști ai țării.

Europa Travel îți propune un circuit plin de culoare în ceea ce înseamnă vechea Persie, descoperind timp de 10 zile cele mai populare orașe și atracții iraniene. Pachetul turistic beneficiază acum de o reducere Early Booking de 17% din tariful standard de 1440 euro – la 1195 euro/persoană, valabil până la 19 aprilie, în limita locurilor disponibile!

O țară tip muzeu

Iranul este o țară captivantă și cu bogății incomensurabile, multe dintre ele nefiind afectate de trecerea timpului, fapt pentru care în circuitul de la Europa Travel vei face cunoștință treptat cu orașele muzeu ale țării. Primul contact cu lumea persană va fi în capitala Teheran, un loc cosmopolit dominat de magnificul Palat Golestan, o bijuterie a Familiei Regale Qajar, ce întruchipează cel mai bun exemplu de arhitectură iraniană fiind remarcabil prin mozaicurile geometrice în diverse nuanțe de albastru și auriu.

Atmosfera tradițională a orașului o vei simți cel mai bine în Marele Bazar, atras fiind de aromele puternice ale condimentelor și mirodeniilor. Pentru experiențe culturale ești invitat în Muzeul Bijuteriilor, unde poți admira cea mai impresionantă colecție de bijuterii, inclusiv cel mai mare diamant roz din lume.

Cele mai impresionante edificii de patrimoniu

Printre locurile de top ale Iranului se numără și Kashan, orașul savantului Al-Kashi remarcabil prin Grădinile persane Fin Garden, monument de patrimoniu UNESCO, ce fac parte din complexul de palate clădite în timpul Dinastiei Safavide. Parcul imperial ce ocupă 2,3 ha este marcat prin numeroase mausolee, fântâni arteziene și arcade impozante, mărturii ale stilului hakamanesi ce prezintă mozaicuri complicate.

Continuă călătoria cu descoperirea Băilor Sultanului Amir Ahmad, de pe acoperișul cărora vei avea priveliști memorabile spre domurile aurite ale orașului Kashan. Nu poți rata nici locurile de rugăciune precum Moscheea Agha Bozorg Bozorg, o structură magnifică din secolul al XVIII lea care a funcționat și ca madrasah (școală islamică).

Orașul Cupolelor și locul ce amintește cel mai bine de glorioasa perioadă safavidă, Isfahan se laudă în lume cu somptuoasa Moschee Regală, cu domul său acoperit de mii de țigle cu tentă albastră, ce formează un caleidoscop de culoare. Estetica unică a stilului persan poate fi observată și în Palatul Ali Qapu, Moscheea Sheikh Lotfollah și Palatul Regal Chehel Sotun, obiective pe care nu le poți rata în turul de la Europa Travel.

Europa Travel îți propune o vizită la Podul Khaju, o capodoperă arhitecturală cu pavilioane octagonale și zeci de arcuri pline de mozaicuri, de unde ai parte de cele mai bune priveliști asupra domurilor palatelor și lăcașurilor de cult.

Simbolul orașului Isfahan este Moscheea Jameh ce ocupă 20.000 mp, fiind una dintre cele mai vechi din Iran ce dispune de numeroase domuri mozaicate datorită cărora a fost declarată monument de patrimoniu mondial UNESCO în anul 2012. Alte lăcașuri de cult somptuoase pe care le poți vizita în circuit sunt Templul de foc Zoroastrian și Moscheea Jameh din Yazd, mărturii ale stilului tradițional iranian.

Pătrunde în istoria persană!

O călătorie în Iran nu se poate încheia până nu pășești pe urmele vechilor perși, astfel vei face scurte opriri la Pasargadae, un important sit din UNESCO ce a fost prima capitală dinastică a Imperiului Ahemenid. Dar și în Persepolis – cel mai grandios dintre muzeele în aer liber al Iranului, unde a dăinuit gloriosul Imperiu Persan, astăzi aici încă rămânând mărturie monumentele pline de basoreliefuri și mozaicuri hipnotizante.

Ultima parte a circuitului înseamnă o experiențe artistică memorabilă în orașul poeților, Shiraz ce a servit ca și capitală a Persiei în timpul Dinastiei Zand, unde istoria milenară se întrepătrunde fascinant cu atmosfera febrilă a timpurilor moderne. Simbolurile locului sunt Mausoleele închinate celor mai iubiți poeți iranieni: Hafez și Saadi aflate în imediata apropiere a Grădinii Botanice Eram, descrisă de artiști în numeroasele lor poeme romantice.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferta Speciala Circuit Iran – tarif: 1195 euro/persoana, 10 zile (2 nopti in, 3 nopti in Isfahan, 1 noapte in Yazd, 2 nopti in Shiraz) cazare cu mic dejun si cina la hoteluri de 3*-4*, transport avion, tururi si vizite conform programului, ghid local, insotitor de grup. *Reducere 17% din tariful standard de la 1440 euro/persoana, valabil pana la 19 aprilie! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Comentarii