Iubești cu adevărat o singură dată

De ce abia acum, după mai mult de treizeci de ani, m-am hotărât să-mi aștern pe hârtie experiența a ceea ce a fost pentru mine cea mai frumoasă perioadă din viață? Pentru că fiul meu e într-o situație asemănătoare celei în care am fost eu, în trecut, și pentru că era cât pe ce să fac aceeași greșeală pe care a făcut-o tatăl meu: să-i interzic, cu desăvârșire, să o mai vadă pe femeia de care susține că e îndrăgostit.

Da, e adevărat că în ultimii treizeci de ani lucrurile au mai evoluat, mentalitățile s-au schimbat, dar când îl auzi pe unicul fiu că-ți zice, într-o seară, așa, din senin: „Să știi că o să mă însor cu Melania!”, normal că primul impuls e să te duci și să-i tragi una peste față, ca să se trezească. De ce? Fiindcă Melania, actuala prietenă a lui Adi, fiul meu, are treizeci și șapte de ani, cu paisprezece mai mult decât el.

Așa mi-a venit și mie să fac, să mă duc la el și să-l apuc de ciuf și să-l scutur bine, ca să se trezească:

— Mă mucosule, tu nu vezi că ar putea să-ți fie mamă? Nu vezi că lumea întoarce capul după voi pe stradă, că nu vă potriviți? In loc să-ți cauți o fată de vârsta ta, cu aceleași preocupări, tu umbli după muierea aia, care te-a amețit cu ce-are sub fustă…

Recomandări

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Așa mi-a venit să fac, dar m-am oprit la timp. De ce? Fiindcă exact în situația lui am fost și eu, acum treizeci și trei de ani.

Aveam vârsta lui, douăzeci și trei, și mă îndrăgostisem de o văduvă de treizeci și trei. Era frumoasă foc Adela și nu-și arăta deloc anii. Vreau să spun că nu se vedea diferența dintre noi. Cei care nu știau nu-și dădeau seama. Arăta foarte bine și bătea de departe pe orice tipă mai mică decât ea cu zece ani. Dragostea noastră se născuse dintr-o aventură, trebuie să recunosc. Eram la o petrecere, băuserăm amândoi cam mult și ne treziserăm în patul gazdei, că ne aruncam hainele de pe noi.

După ce-am făcut dragoste, Adela și-a acoperit fața cu mâinile și a început să plângă. I le-am dat încetișor la o parte, obligând-o să mă privească.

— Nu plânge, te rog, oricare-ar fi motivul, nu plânge!

— Iartă-mă, e o descărcare nervoasă… și-mi mai e și rușine… Adevărul e că nici măcar nu ne cunoaștem…

I-am mângâiat fața scăldată în lacrimi.

— Acum însă ne cunoaștem. Ne cunoaștem trupurile deocamdată, dar nici sufletele nu ne vor rămâne străine. Fiindcă nu te las să crezi că n-o să te caut.

— Minți, ca să nu mă faci să mă simt o ușuratică… Fiindcă m-am aruncat în brațele tale de prima dată!

Recomandări

De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD

— Crezi că are vreo importanță pentru mine că am făcut dragoste acum sau că am fi făcut după trei luni? Important e că vreau să te cunosc. Cine știe, poate că, dacă eram prieteni trei luni până să ne iubim, nu te mai căutam a doua zi „după”.

— Dar ești mai mic decât mine cu niște ani buni… Ești încă student, eu am terminat de mult, sunt și văduvă…

— Așa, și? Nu-mi pasă!

Cu pătura trasă până la gât, Adela mă privea neîncrezătoare. Era ca o căprioară speriată. Atunci cred că m-am îndrăgostit de ea, când am văzut cât de dezarmată era în fața vieții. și am intuit bine, fiindcă, pe urmă, mulți amici m-au întrebat cum de am reușit să mă apropii de ea.

Rămăsese văduvă cu cinci ani în urmă, soțul ei se înecase încercând să salveze un copil, și de atunci nimeni n-o văzuse cu un bărbat. Refuza orice invitație, orice avans și, dacă acceptase să vină la acea petrecere, asta se datora numai faptului că gazda era verișoara sa și împlinea douăzeci și cinci de ani.

Adela mi-a mărturisit mai târziu că nu se amețise, așa cum lăsase să se vadă, dar că-i fusese rușine să recunoască faptul că, după cinci ani, acceptase să aibă o aventură pentru a se vindeca de soțul ei.

Recomandări

Studiu InfoClima: Patru milioane de români, expuși zilnic la poluarea fonică produsă de traficul rutier. Cum sunt afectate starea de sănătate și calitatea viețiim sunt afectate starea de sănătate și calitatea vieții

— Nu mai puteam trăi cu amintirea lui, îmi veneau numai gânduri negre, îmi venea să-l urmez, căci mi se părea că viața mea nu mai are sens dacă el nu e alături de mine. Degeaba prietenii, cunoscuții se străduiau să mă scoată din starea de depresie, încercau să mă facă să uit, îmi spuneau că viața merge înainte, eu nu mă puteam desprinde de el.

— ți-a trebuit mult curaj ca să faci pasul acesta, așa-i?

— 0, nici nu știi cât! Mi-am zis că ar fi mai bine să am o aventură de o noapte cu un bărbat și să par amețită, astfel, dacă mă părăseai a doua zi dimineața, ai fi pus totul pe faptul că eram aproape beată. Nu m-ai fi condamnat prea tare că m-am aruncat în brațele tale…

— Numai că eu nu ți-am mai dat drumul și nici n-am de gând să-ți dau.

— Ăsta a fost norocul meu, până la urmă. Căci, deși m-am înarmat cu curaj, nu cred că aș fi rezistat psihic dacă aș fi fost tratată ca o femeie ușoară. Deși așa am vrut să fiu considerată, cred că a doua zi aș fi suferit foarte tare. înțelegi ce vreau să spun?

— Da, înțeleg perfect…

Legătura noastră a fost una deosebită. Eram legați atât prin relația fizică, cât și prin cea sufletească. De atunci nu mi s-a mai întâmplat să mă înțeleg cu cineva numai din priviri. Ne ghiceam gândurile, dorințele, nu aveam nevoie de cuvinte.

După câteva luni, am ajuns la concluzia că e femeia alături de care vreau să trăiesc până la sfârșitul vieții. și am început să pregătesc terenul acasă, să-l pregătesc în primul rând pe tata, care era mai violent din fire și care, oricum, era refractar la ideea căsătoriei înainte de a termina facultatea. știa că Adela are cu zece ani mai mult decât mine, motiv în plus să nu fie de acord cu mine. încercasem să-i ascund vârsta Adelei, dar tatăl unui coleg de-al meu îi spusese. Ce scandal a fost în seara aceea!

— Să termini cu fufa aia! Ce? ți-a sucit mințile? Te-a legat de pat? Să mă arate toată lumea cu degetul, că fii-miu trăiește cu o văduvă mai mare decât el?

— Tată, stai să-ți explic, nu e ceea ce crezi…

— Nu e ceea ce cred? a răcnit el apropi-indu-se amenințător de mine, de m-a făcut să mă dau în spate. Dar ce e?

— 0 iubesc, tată!

în momentul acela, vaza de cristal de pe masă s-a făcut țăndări, de perete. De furie, tata o luase de pe masă și o aruncase cât colo, asta ca să-și manifeste cumva furia, ca să nu mă lovească pe mine.

— 0 iubești! a repetat el urlând. Să-ți spun eu ce iubești la ea? Mai e nevoie să-ți zic că te-a îmbrobodit, cum ai dat puțin de… gata, nu mai știi pe ce lume ești!

Ne-am certat urât de tot atunci și nu ne-am vorbit câteva zile. Mama, săraca, a încercat să îndrepte lucrurile, dar a dat-o și ea în bară.

— Mișa – așa mă alinta mama – de ce nu-l asculți pe taică-tău, că nu-ți vrea decât binele! 0 fi femeie cumsecade prietena asta a ta, dar e mai mare totuși… Nu-i mai bine să-ți cauți o fată bună, cuminte? Nu neapărat fecioară, dar nici așa, ca Adela…

— Mamă, credeam că ești alături de mine, că mă înțelegi…

— Mișa, te înțeleg, de-asta și vorbesc cu tine despre subiectul acesta delicat.

Până la urmă mă lăsaseră în pace, crezând, probabil, că o să-mi treacă și că o să rup legătura cu Adela. Dar știam, simțeam că era o liniște aparentă. 0 scânteie ar fi aruncat totul în aer. și scânteia a scăpărat când l-am anunțat pe tata că vreau să mă însor.

— Pentru nimic în lume n-o să te las să-ți strici viața! Tu nu știi să distingi ce e bine și ce e rău pentru tine, chiar dacă ai douăzeci și trei de ani!

— Gândește-te, a intervenit și mama. Să admitem că acum nu se vede diferența dintre voi. Dar peste zece ani? Dar…

— Nu contează, voi nu înțelegeți? și nici nu-mi pasă că o să se vadă diferența dintre noi, peste zece ani! Voi n-ați învățat nici până acum că nu fizicul contează? Ci contează ceea ce e în sufletul omului?

— Ce e în sufletul omului, zici? a reluat tata ultima parte a propoziției mele. Vrei să știi cu adevărat ce e în sufletul Adelei tale? Că e avidă de bani și că de-aia a pus ochii pe tine? Că ești o partidă bună?

— Minți!

— Mint? Pune-o la încercare! Uite, îi ofer bani de-o Dacia ca să renunțe la tine. Fac pariu că o să-i accepte. Dacă vrei, poți să privești scena în care îi înmânez cecul.

— Nu, nu te cred, n-o să facă așa ceva!

— Bine, atunci, fiindcă ai încredere în ea, n-ai nimic de pierdut, așa-i?

Am fost de acord să stau în bucătăria unui restaurant și să văd de acolo scena de la masa la care aveau să stea a doua zi tata și Adela. și am urmărit stupefiat cum Adela începea să plângă, pentru ca, în final, să ia cecul pe care tata i-l întindea. Nu-mi venea să cred! Am plecat buimac de acolo, neștiind pe unde calc. Dragostea mea se năruise ca un castel de nisip. Nu mai rămăsese decât o mare durere. Cum să trăiesc mai departe când fusesem mințit așa de urât, când viața-mi dăduse o palmă atât de grea? Am vrut s-o sun pe Adela, să o fac în tot felul, să-i spun că m-a rănit, că o urăsc, dar m-am oprit, ce rost ar fi avut? Vedeam doar cum întindea mâna după acel cec. Faptele vorbiseră deja.

Seara târziu, când am ajuns acasă, tata se uita pe un ziar. A ridicat privirea spre mine și a zis doar atât:

— Mai târziu ai să-mi fii recunoscător, o să vezi. știu că acum mă urăști, că urăști pe toată lumea, dar totul o să fie bine, o să vezi.

Nu i-am răspuns. M-am dus în camera mea și am plâns: de ciudă, de ură, de tot. Dar peste trei zile n-am mai putut și am căutat-o pe Adela. Ușa era încuiată și o fetiță de pe scară mi-a zis că s-a mutat. Nimeni n-a știut unde și n-am mai putut da de urma ei.

Am urât-o atunci, pentru că m-a mințit, pentru că s-a folosit de mine. Am încercat s-o uit și să-mi duc viața mai departe. Am revenit la preocupările mele, încet, încet, dar, deși se purtase așa cu mine, mă trădase pentru un pumn de bani, gândul tot îmi fugea la ea, la momentele frumoase petrecute împreună. Trecuseră cam zece ani de la acea întâmplare și mă întorceam acasă, de la serviciu, când ne-am întâlnit față-n față. A părut surprinsă, de parcă vedea o stafie.

— Mihai, trăiești! a zis ea încremenind. Nu-mi găseam cuvintele pentru o așa întâlnire și pentru asemenea vorbe. Ne-am privit lung și apoi am zis:

— Bineînțeles că trăiesc! Ce vrei să spui?!

Am aflat apoi ce se întâmplase în acea zi. Tata o invitase la masă ca să-i comunice ceva foarte important. îi mărturisise că sunt grav bolnav, că mai am doar o lună de trăit, asta dacă rămân în țară. Dacă merg însă la tratament în străinătate, în Franța, se poate ca viața să-mi fie prelungită cu trei ani. Dar eu refuzam, zicea el, să plec acolo fiindcă era ea, Adela, la mijloc, nu voiam, chipurile, să mă despart de ea. Așa că tata o ruga să facă un sacrificiu imens, să renunțe la mine ca să pot pleca.

— și cecul? De ce ai luat cecul?

— Cecul? Nu l-am luat! El mi l-a arătat, mi-a spus că sunt banii necesari pentru tratamentul tău la nu știu ce clinică din Paris. Mi l-a întins ca să mă conving și m-am uitat pe el. Erau vreo optzeci și ceva de mii de lei depuși. Mi-a mai zis ca s-a zbătut imens ca să obțină aprobările necesare plecării tale și că doar din vina mea o să mori. Apoi mi-a spus că ideal ar fi să plec o vreme din Cluj și că mi-a făcut rost de un transfer… Ce era să fac? Am acceptat să dispar din viața ta.

— Nemernicul!

Descopeream, după zece ani, că tata a tras toate sforile și că ne-a mânuit cum a vrut el. L-am urât atunci, pentru tot ce ne-a făcut. Dar nu se mai putea schimba nimic. Trecuseră zece ani, eram căsătorit, soția mea era însărcinată. Adela arăta la fel de bine ca odinioară, timpul nu se așternuse pe chipul ei. Am mai stat puțin de vorbă și apoi ne-am văzut fiecare de drumul lui.

Adela s-a întors în Sibiu, unde se transferase cu ani în urmă, iar eu m-am întors la familia mea. Dar n-am încetat să mă gândesc la ea, la viața pe care am fi avut-o împreună. Din când în când, gândul îmi fuge la ea și-mi dau seama că a fost iubirea vieții mele. Timpul a trecut, acum fiul meu e în aceeași situație în care am fost eu cu ani în urmă. într-o zi a venit la mine și mi-a zis:

— Tată, să știi că m-am îndrăgostit. M-am întors spre el și l-am privit bine.

Ochii îi străluceau.

— Așa… și cine e? 0 știu?

— Nu, tată, n-o știi. E o femeie deosebită. Tare mult aș vrea s-o cunoști mai bine înainte de a zice ceva, de a-ți forma o părere.

— Adică? Nu-nțeleg.

— E mai mare decât mine. Cu ceva ani… Primul meu impuls a fost să reacționez ca

la începutul relatării mele. Dar m-am stăpânit. Fiindcă mi-am adus aminte de mine, de situația mea. Așa că am zis:

— 0 inviți la ziua mea?

Tot trecutul meu reînviase. Toate certurile cu tata, cu mama, toată lupta pe care am dat-o cu ei și din care am ieșit învins. Nu trebuia ca lucrurile să se repete.

— Vorbești serios, tată?

— Foarte serios. Vreau s-o cunosc! Dacă e o femeie deosebită, așa cum susții, n-o să am nimic împotrivă. Dacă voi vă iubiți, restul nu mai contrează. Dar trebuie mai întâi ca tu să te convingi că e femeia pe care o visezi. Tot ce te rog e să ai răbdare și s-o descoperi. Să nu regreți, mai târziu.

— Uau! a zis fiul meu, sărind în sus de bucurie. Mă duc s-o sun chiar acum, că nu mai pot aștepta!

Sper să-i fi dat un sfat bun. Fiindcă adevărata dragoste nu se întâlnește decât o sin-gură dată în viață.

Dacă eu am întâlnit-o și am lăsat-o să plece din viața mea cu atâta ușurință, nu înseamnă că și fiul meu trebuie să facă la fel. Iar dacă nu e aceasta dragostea lui adevărată, o să-și dea seama în timp. Dar o să-și dea seama singur. Va decide el însuși încotro s-o ia și cu cine.

Asta e povestea mea. Din fericire, nu e și cea a băiatului meu. Să sperăm că povestea vieții lui va avea un final fericit. Nu pot spune că al meu e nefericit, dar simt eu că sufletul mi-a rămas tot la Adela. Ea a fost adevărata mea iubire. 0 iubesc și pe soția mea, dar altfel, nu cu aceeași intensitate cum am iubit-o pe ea. Asta e, iubești cu adevărat o singură dată în viață.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News