Există riscul ca în anumite momente să refuzaţi înregimentarea în structuri fixe, care vă limitează posibilităţile de evoluţie personală şi din acest motiv să se ajungă şi la o confuzie majoră în alegerea domeniului în care să vă specializaţi. Vă poate salva o latură a personalităţii: compasiunea, dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur, de a le alina suferinţa.
Elena Garju, 3 iulie 1944, ora 23.00, Stoeneşti. Rac cu ascendentul în Peşti. Dacă ora este bună, este posibil ca viaţa să vă fi îndrumat paşii către o ocupaţie cu un grad mare de responsabilitate, care vă oferă ocazia de a evolua ca un exemplu pentru cei din jur, în special pentru cei aflaţi la locul de muncă.
Este de aşteptat să vă fi apropiat de domeniul medicinei, pentru care aveţi reale calităţi, sau de cel educaţional, care vă poate aduce satisfacţii la fel de mari ca şi primul menţionat. Aveţi înclinaţii artistice certe, dar de la această înzestrare şi până la concretizarea ei este drum lung.
Ana Maria Ariton, 12 septembrie 1990, ora 21.30, Tecuci. Fecioară cu ascendentul în Gemeni. Foarte multe elemente favorabile legate de posibilităţile de evoluţie în carieră şi de elevare socială. E aproape o obligaţie să te ocupi cu toată atenţia de studii, de pregătirea profesională, care te poate duce către performanţă, mai ales că norocul nu te ocoleşte.
Căsătoria poate fi un moment esenţial pentru întreaga ta evoluţie viitoare, pentru că îţi aduce şansa de a căpăta încredere în tine şi în calităţile tale. Ți se deschid noi posibilităţi, ca urmare a unor relaţii cu persoane bine plasate, care te avantajează. Tu trebuie să te ocupi de competenţă şi de cunoştinţele necesare pentru a profita de ocaziile care ţi se oferă. Eşti o norocoasă în multe privinţe.