Până la acestă vârstă, am încercat să trăiesc în diverse moduri, ca să îmi găsesc sensul. La 25 de ani, m-am însurat cu Anita, o fostă colegă de la Facultatea de Litere. Ea a prins un post de profesoară de română la o școală generală, eu – la un liceu teoretic.

Anita era pasionată de meseria de dascăl, pe care o practica cu mare dragoste. Pe mine, adolescenții din liceu mă enervau. Fetele îmbrăcate provoca-tor îmi stârneau adesea interesul, iar băieții de vârsta lor îmi stârneau invidia. Nu eram de acord ca asemenea hăndrălăi să pună mâna pe puicuțele alea frumoase. Aș fi vrut și eu să am o tânără de 18 ani alături. Anita începuse să mă plictisească.

După vreo doi ani de căsnicie, soția mea a început să insiste să facem un copil. Eu nu îmi doream, dar, de dragul ei, am cedat. A rămas însărcinată repede, ceea ce iar nu mi-a convenit. După vreo trei luni de sarcină, mi-a interzis să o mai ating și am întrerupt relațiile sexuale. Am început să mă transform într-un frustrat.

Cum adolescenții nu dau înapoi și răspund profesorilor arțăgos, a fost destul de simplu să ajung la un conflict. Petre, unul dintre elevii mei din clasa a XIa, mi-a râs într-o zi în nas:

— Cum să îmi fac tema pe vremea asta, profu’? Afară e cald, am fost la terasă, fete frumoase, alea, alea… La vârsta ta, cred că ai și uitat cum se face… M-am dus lângă el și i-am dat un pumn. Mi-am vărsat toți nervii pe băia-tul acela, de parcă el ar fi fost vinovat pentru tot ce mi se întâmpla.

Ce este ciroza hepatică, boala care l-a ucis pe regizorul Alexandru Darie
Recomandări

Ce este ciroza hepatică, boala care l-a ucis pe regizorul Alexandru Darie

— Cum îndrăznești, măgarule? am zbierat eu. Te întreb de temă, și tu îmi spui că ai fost la terasă? Ai un doi pentru azi! Te las repetent, nesimțitule!

— Cum îndrăznești să mă atingi? Ce, dacă ești profesorul meu, te crezi Dumnezeu? Mă duc la directoare!

Fără să mai aștepte răspunsul meu, s-a dus direct în biroul directoarei. I-a povestit toată întâmplarea. între timp, și-a sunat tatăl, un director al unei mari companii, și au pus punct carierei mele de profesor.

Directoarea liceului a propus să fiu dat afară din învățământ. Tatăl elevului mi-a făcut plângere penală și m-am trezit arestat. Cazul meu a apărut și la televizor. îmi părea rău pentru ce făcusem, știam că fusesem stresat, dar era prea târziu pentru regrete.

Raport FINAL IML: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă sunt de origine animală
Recomandări

Raport FINAL IML: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă sunt de origine animală

Anita trebuia să nască peste două luni. Când a auzit ce făcusem, a intrat în travaliu și a născut prematur. Copilul a avut numai 1100 grame la naștere, așa că a trebuit să stea în spital o lună și jumătate, până a ajuns la greutatea normală.

Mamei i s-a ridicat tensiunea și a ajuns la spital. Tata se plimba de la maternitatea unde era Anita la spitalul unde era mama și apoi la arest, la mine.

Mă simțeam vinovat pentru tot ce făcusem. Mă cuprinsese o stare depresivă și aveam idei suicidale. Tot tata a fost cel care mi-a plătit o avocată. Necunoscând pe nimeni, a căutat pe internet un cabinet de avocatură. Așa m-am trezit într-o zi că mă vizitează Daria.

— Salut! a zis ea, bărbătește. Eu sunt Daria C, avocata ta. Sunt aici ca să îți scap pielea de la saramură, așa că ai face bine să îmi povestești tot ce s-a întâmplat. I-am povestit nu doar ce se întâmplase în acea zi la școală, ci întreaga mea istorie de viață.

Scene desprinse dintr-un film de groază în curtea lui Gheorghe Dincă. Ce a surprins fotoreporterul
Recomandări

Scene desprinse dintr-un film de groază în curtea lui Gheorghe Dincă. Ce a surprins fotoreporterul

I-am spus cât de stresat eram când vedeam tinerii ăia de liceu în mașini luxoase, cumpărate de părinți, ca și Petre, fetele alea frumoase ce se învârteau în jurul lor și i-am descris sentimentele de neputință și frustrare pe care le aveam când mă gândeam că eu câștigam într-o lună cât cheltuiau ei într-o seară, în club.

I-am povestit și despre soția mea, căsnicia noastră, despre faptul că nu mă simțisem pregătit să am un copil, că nu simțeam că aveam ce să-i ofer. Daria mă asculta cu atenție. La sfârșit, a exclamat:

— Acum înțeleg cum a ajuns un profesor de română în pușcărie! Halal meserie ți-ai ales și tu! Dacă tot ți-ai tocit coatele patru ani în facultate, de ce nu ai ales o meserie mai bănoasă, băiete?

— Asta mă întreb și eu…

— Hai să ne gândim cum să te scoatem de aici!

Daria și-a dus gânditoare mâna la bărbie. Era o femeie frumoasă. Părea puțin mai în vârstă decât mine, dar era foarte atrăgătoare. și avea o privire care mă scotea din minți. Avea acel ceva care mă fascina la o femeie. Anita nu avusese niciodată farmecul ăsta.

Am început să aștept vizitele Dariei cu nerăbdarea unui copil lăsat singur în casă. Ea era salvarea mea. Nu știu de ce, fără să o cunosc, aveam încredere totală în ea. știam că mă va salva. Fără să îmi spună, Daria a aranjat să mă scoată de acolo. I s-a cerut o sumă generoasă. A plătit din banii ei și mi-a ascuns acest lucru. Era marți, o zi cu trei ceasuri rele. 0 așteptam să mă viziteze, ca de obicei. Daria a venit cu o pereche de pantaloni și o cămașă, agățate pe un umeraș. Alături de ele avea o cutie de pantofi.

— Hai, schimbă-te repede că plecăm! a zis ea, bucuroasă.

Cum nu înțelegeam ce se petrecea, am întrebat-o:

— Unde plecăm? Avem proces azi?

— Plecăm acasă, Codrin! Te-am eliberat!

Am luat-o în brațe și am învârtit-o prin încăpere, în timp ce doi gardieni ne priveau curioși. M-am schimbat și am părăsit închisoarea, ținând-o pe Daria de mână. Ne-am urcat în mașina ei.

— Unde te duc? m-a întrebat ea.

— Nu știu… Daria, eu nu mai am loc în viața mea. Nu știu unde să mă opresc. La părinți, nu vreau, le-am făcut prea mult rău. La nevastă, nu mă pot întoarce. Am acceptat să-i fac un copil pe care nu l-am dorit, i-am provocat nașterea și am lăsat-o să se chinuie singură în spital. Vreau să încep o altă viață, să o iau de la capăt, să mă schimb… Am greșit mult, Daria!

— Toți greșim… Viața e o lecție. Cred că ești prea dur cu tine. Eu pe Anita o consider în primul rând vinovată pentru că a vrut să te lege de ea cu copilul ăsta! Cum să te oblige să o lași gravidă, din moment ce nu te simțeai pregătit?

Am dat din umeri. și eu o acuzam în sufletul meu. Tocmai de aceea nici nu îmi doream să o văd. Aș fi vrut să îmi văd copilul, dar știam că Anita nu m-ar fi lăsat să îl ating. Mi-am dat o palmă peste față și am gândit cu voce tare:

— Trezește-te, Codrine! ți-ai distrus viața, băiatule!

Daria mi-a cuprins fața în palmele ei și m-a sărutat.

— Hai să sărbătorim eliberarea ta!

A pornit mașina și a demarat grăbită. A oprit la un magazin. A cumpărat două sticle de șampanie, câteva semipreparate și un tort. Apoi am pornit către casa Dariei.

Două zile am fost nedezlipiți. Am aflat că și ea se îndrăgostise de mine din prima clipă în care mă văzuse. Atunci, și-a jurat că o să mă scoată de acolo, orice ar fi însemnat asta.

— Codrin, m-a întrebat ea, te-ai gândit că poate așa a fost să fie, ca tu să ajungi la închisoare? Altfel, nu ne-am fi cunoscut niciodată!

— M-am gândit, iubito, dar…

— Dar, care e problema?

— Ce fac cu Anita, cu copilul? în plus, eu nu mai am serviciu acum, nu am unde să locuiesc!

— Aici nu îți place?

— La tine? Nu vreau să profit de bunătatea ta. Sunt îndrăgostit de tine, dar, în același timp, sunt conștient că trebuie să îmi pun ordine în viață, să îmi găsesc un serviciu și să divorțez de Anita.

— Dragul meu, de divorț mă ocup eu. într-o relație, partenerii se ajută, că doar de asta sunt parteneri. Acum nu ai tu serviciu, peste câțiva ani poate nu voi avea eu. O să mă părăsești atunci?

— Nu, normal că nu.

— Bun. Atunci, hai să găsim împreună o soluție ca să mergem mai departe. știi la ce mă gândeam? Dacă tot îți place să dai cu pumnul, de ce nu ne-am înființa noi o societate de pază și protecție? Tu te ocupi de ea, pe mine nu mă interesează. O să fie business-ul tău! între timp, poți să îți faci abonament la un club de box. în felul ăsta îți consumi energia negativă.

Propunerea Dariei m-a lăsat fără replică. Era exact tipul de afacere pe care mă gândisem să o încep atunci când eram arestat. Neavând bani, îmi planificasem să mă angajez mai întâi.

Am acceptat propunerea iubitei mele. Daria s-a ocupat de divorț și de actele de înființare a societății. Au trecut cinci ani de atunci. Plătesc lunar pensie alimentară pentru băiețelul meu. Afacerile merg bine, iar relația cu Daria este perfectă. Poate că așa a fost să fie, cum a spus ea, să ne cunoaștem în felul acela.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Motivul incredibil care determinat-o pe Kim Clijsters să revină pe teren după 7 ani. Sorana Cirstea!
GSP.RO

Motivul incredibil care determinat-o pe Kim Clijsters să revină pe teren după 7 ani. Sorana Cirstea!

Horoscop 19 septembrie 2019. Pentru o zodie apar motive de neliniște din mai multe direcții
HOROSCOP

Horoscop 19 septembrie 2019. Pentru o zodie apar motive de neliniște din mai multe direcții