77% din femei se ascund de aparatul de fotografiat

Studiile evidenṭiază discrepanţa dintre atitudinea timidă a femeilor adulte în faţa aparatului de fotografiat şi plăcerea de a fi fotografiate, manifestată în copilărie.
Femeile nu se bucură de unele dintre cele mai deosebite momente din viaţa lor, deoarece nu sunt mulţumite de felul în care arată. Conform celui mai recent studiu pe această temă efectuat la nivel global, 77% dintre femei se ascund de aparatul de fotografiat pentru că nu se consideră atrăgătoare. Şi doar 4% se consideră frumoase.
Studiul subliniază faptul că femeile, cei mai mari critici ai propriei frumuseţi, au un sentiment de anxietate care le împiedică să se simtă încrezătoare în faţa aparatului de fotografiat şi pierd astfel ocazia de a imortaliza momente importante din viaţa lor.

Aşa mamă, aşa fiică!

Fetele aflate la o vârstă fragedă oglindesc comportamentul mamelor lor faţă de frumuseţe, stima de sine şi încredere. De aceea este important ca acestea din urmă să-şi recunoască propria frumuseţe şi să dea un exemplu pozitiv fiicelor lor.

3 sfaturi de la un ambasador al frumuseţii

Pentru a-şi ajuta semenele să-şi depăşească timiditatea în faţa aparatului de fotografiat, vedeta postului ProTV, Oana Cuzino, prim ambasador al unui cunoscut brand de produse de îngrijire, le vine în întâmpinare cu următoarele sfaturi:
1. Elimină comentariile negative!
… precum „arăt grasă”, „îmi stă părul rău azi”, care hrănesc starea de anxietate. Remarcile pozitive despre propria frumuseţe generează şi încrederea în sine.
2. Zâmbește din inimă!
… și gândește-te că faci fotogafia pentru o persoană care te iubește așa cum ești. Nu te lăsa impresionată de felul în care arată celebrităţile în fotografii pentru că, de multe ori, imaginea lor este retuşată. Naturalețea „bate” însă frumuseţea artificială și se simte!
3. Concentrează-te pe construirea amintirilor!
Nu ar trebui să eviti fotografierea, ci să te gândești cât de minunat este să îți imortalizezi toate momentele importante și frumoase din viaţă.

Culmea spiritului autocritic: să nu ai poze de la propria nuntă! 

• 65% dintre femei au afirmat că au o stare de anxietate mai mare atunci când sunt fotografiate / când o fotografie cu ele este făcută public decât atunci când vorbesc în public (47%), când merg la o primă întâlnire (44%) sau la un interviu (41%)
• 36% dintre femei recunosc că au început să fie mai timide în faţa aparatului de fotografiat între 11-20 ani
• 63% dintre respondente au distrus fotografii în care nu le plăcea cum arătau
• 19% dintre femei nu au fotografii din unele vacanţe, 14% nu au poze din ziua nunţii şi 17% nu au de la naşterea unui copil.

Aparatele digitale sporesc şi mai mult timiditatea

• Faptul că pot fi tag-uite într-o fotografie pe o reţea socială determină mai mult de jumătate dintre femei să simtă anxietate față de felul în care arată
• 46% dintre ele au scos tag-ul sau au şters cel puţin o fotografie cu ele
• 41% dintre ele au prelucrat cel puţin o fotografie înainte de a o posta online, pentru a arăta mai bine.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.