Putine dintre noi se pot lauda ca detin secrete-le unui machiaj perfect. Acesta e motivul pen-tru care am rugat-o pe Mirela Vescan, make-up artist Rimmel London si unul dintre cele mai apreciate nume in domeniu, sa ne spuna care sunt pasii aplicarii fardurilor pentru ca tenul nostru sa arate impecabil si noi sa facem senzatie oriunde mergem. In plus, ea ne-a dezvalu-it cateva din trucurile profesionistilor in aceasta arta, ne-a spus care sunt cele mai frecvente greseli la aplicarea machiajului si cum le putem corecta, ce stiluri de make-up sunt in tendinte si cum ne alegem fardurile in functie de ten.
Un machiaj reusit incepe cu o baza: fond de ten, fard corector si anticearcan. Culoarea fondului de ten trebuie sa fie apropiata de cea a pielii, cu textura fluida. Se aplica usor, cu varful degetelor, cu miscari circulare ascendente. Fardul corector se aplica, la nevoie, sub ochi si pe micile imperfectiuni ale tenului.
Dupa fond de ten, fard corector si anticearcan se aplica pudra pulbere sau compacta, care are rol de fixare (diferenta dintre cele doua este una pur mecanica; daca se ia cu o pensula pudra compacta, ea devine pulbere). Miscarile sunt circulare, de masaj, pentru uniformitate si rezistenta.
Trecem la ochi. Pentru acuratetea machiajului se textureaza mai intai sprancenele, cu un fard in culoarea naturala a parului. Cel mai simplu si mai de efect machiaj al ochilor se face cu o singura culoare, aplicata la baza genelor superioare. Pentru zi, in acest sezon se poarta nuante diferite de albastru, verde si violet.
Obrajii se fardeaza cu nuante fructate (caise, piersici). Zambiti si unde se reliefeaza pometii, acolo aplicati fardul; in felul acesta machiajul va fi simetric, proaspat si natural.
Pe buze se va aplica un ruj hidratant si eventual un gloss. Culoarea aleasa trebuie sa difere, in functie de ora si loc – ziua, mai discret, seara, culori intense. Ghidati-va si dupa nuantele care stiti ca va ‘prind’.
Ultima etapa a machiajului e fardarea generoasa a genelor cu mascara. Facultativ, puteti pulveriza putina apa termala pe tot chipul. Asta va face ca tenul sa arate perfect intreaga zi.
Trucuri pentru un make-up reusit
Iarna, crema ideala pentru zi este… cea de noapte, pentru ca este mai emolienta si protejeaza mai bine impotriva frigului.
Machiajul de zi trebuie realizat langa geam, la lumina naturala, pentru a nu face excese.
Un machiaj de zi se transforma intr-unul de seara daca aplicam sclipici pe arcade si pometi. Se mai poate folosi un ruj stralucitor.
Ochii mari se fardeaza cu nuante medii sau inchise, iar ochii mici, cu nuante deschise.
Tusul si creionul dermatograf se aplica mai bine daca podul palmei se sprijina pe fata.
Pentru ca machiajul ochilor sa fie rezistent, fardurile trebuie aplicate pe o baza grasa (fond de ten sau anticearcan).
Incalziti creionul inainte de aplicare, daca vreti ca nuanta sa fie mai intensa, iar culoarea, mai rezistenta.
Greseli frecvente si cum le corectam
Fondul de ten nu este uniform si da senzatia de fata patata?Adaugati putina crema si masati pana la uniformizare.
Aplicarea asimetrica a fardului de obraz. Cum se rezolva: estompati cu pudra!
Multe persoane se dau cu creion negru in interiorul ochiului. Acest tip de machiaj e recomandat numai ochilor mari si chiar si atunci trebuie adaugat un fard in imediata apropiere, la baza genelor.
O greseala frecventa e folosirea unor creioane foarte inchise la culoare pentru conturul buzelor. Nuanta rujului si cea a creionului pentru contur trebuie sa apartina aceleasi familii de culori si sa fie in tonuri apropiate.
Creionul pentru sprancene are mina mai tare si nu se recomanda pentru machiajul pleoapelor. Riscati sa va raniti!
Culorile trebuie alese in functie de ten
Iata cateva reguli care va vor inlesni alegerea culorilor de farduri potrivite:
Ten alb – albastru electric, verde smarald, rosu aprins, mov, alb, negru, auriu, argintiu.
Ten roz – roz, lila, vernil, bleu, bej, gri, grej.
Ten palid, galbui – mov, grena, verde iarba, verde tei, verde mazare, albastru jeans, roz serbet.
Ten inchis, smead – ocru, mustar, oliv, maro teracota, turcoaz inchis, bordo.
Si sugestii pentru alegerea fardului de pleoape:
Iris caprui – gri, albastru, bleumarin, bleu, verde, aubergine, violet.
Iris albastru – auriu, maro, bej, brun, aubergine, orange.
Iris verde – violet, lila, roz, grena, maro roscat.
In 2008 mizati pe buze roz si „smokey eyes”
Una din principalele tendinte ale acestui sezon e folosirea texturilor mate atat pentru baza de machiaj, cat si pentru restul fardurilor folosite.
Machiajul ochilor este accentuat – ziua, cu nuante care se regasesc in vestimentatie; seara se folosesc gri stralucitor, maro inchis metalic si bleumarin. Daca machiajul de seara urmareste liniile ‘smokey eyes’, consacrate de 10 sezoane, machiajul de zi poate fi total inedit: se alege o nuanta luminoasa de bleu, turcoaz sau vernil si se aplica la baza genelor doar pe centrul pleoapei. Irisul va parea mai mare si mai stralucitor.
Fardul de obraz este roz, pudrat. Pentru buze va propun rujul roz si atat.
Rozurile sunt mate, catifelate, cu o gama foarte larga de nuante: de la roz pastel, roz floral, trandafiriu si orhidee pana la ciclamen si fucsia.