Majoritatea eroilor pe care îi cunoaștem sunt fiinţe extraordinare, înzestrate cu puteri magice și purtând pe umeri o capă care flutură în vânt. Există însă și eroi în carne și oase, ca mine și ca tine, care uneori s-au înșelat, dar alteori au descoperit lucruri măreţe. Iată povestea lor!

LEONARDO DA VINCI

Când era mic și era întrebat ce ar vrea să se facă atunci când va crește, nu știa ce să răspundă, pentru că îl interesa totul. Cei mai mulți îl cunosc ca pictor, deși în realitate Leonardo Da Vinci a fost și inventator, om de știință, inginer, arhitect, filozof, scriitor.

Dar cel mai important nu este faptul că a făcut multe lucruri, ci că a încercat întotdeauna să le facă într-un mod în care nimeni nu îndrăznise vreodată! Ideile lui Leonardo Da Vinci erau atât de vizionare, încât multe dintre invențiile sale au devenit, secole mai târziu, realitate.

NELSON MANDELA

Copil fiind, a visat să schimbe Africa de Sud; ajuns adult, Nelson Mandela a schimbat lumea!

Nelson Mandela și-a petrecut viața luptând împotriva apartheidului și susținând o revoluție pașnică. Guvernul l-a declarat terorist; a fost arestat, invinuit de trădare și condamnat la închisoare pe viață. După 27 de ani petrecuți după gratii, Nelson Mandela a fost eliberat și a devenit primul președinte al țării ales în mod democratic.

În tot acest timp, nu își pierduse niciodată nădejdea.

MARIE CURIE

Ați făcut vreodată o radiografie? Ei bine, trebuie să știți că această tehnică medicală atât de folosită în ziua de astăzi a fost inventată datorită descoperirilor lui Marie Curie.
De la o vârstă fragedă, Marie a manifestat un mare interes pentru domeniul științei. Dar, în acele vremuri, în țara în care ea s-a născut, fetele nu aveau voie să meargă la universitate! Aceasta a fost doar prima dintre numeroasele dificultăți pe care a trebuit să le depășească înainte de a deveni unul dintre cei mai importanți oameni de știință din istorie. Dar efortul a meritat: Marie Curie a fost singura savantă care a câștigat două premii Nobel.

MARCO POLO

Astăzi, este suficient să ne urcăm într-un avion pentru a ajunge în câteva ore în cealaltă parte a lumii! Dar nu a fost întotdeauna așa: în Evul Mediu, de exemplu, călătoria era o aventură plină de pericole și dificultăți! Pentru tânărul Marco Polo, dorința de a cunoaște cultura și viața țărilor foarte îndepărtate a fost mai importantă decât teama. El a decis să se angajeze într-o călătorie foarte lungă, spre misterioasa Chină, unde a trăit mulți ani. În călătoriile sale a descoperit lucruri uimitoare pe care nimeni în Europa nu le cunoștea, cum ar fi banii de hârtie, ochelarii de vedere sau serviciile poștale.

ALBERT EINSTEIN

Toată lumea a auzit de Albert Einstein, geniul savant cu părul vâlvoi!

Intuiția incredibilă și dorința sa de a pune totul la îndoială l-au determinat să revoluționeze știința, arătând că nici timpul, nici spațiul nu sunt ceea ce credem noi.
Teoria relativității pe care a dezvoltat-o l-a făcut să devină cel mai important om de știință din secolul XX! Iată povestea vieții lui Albert Einstein, spusă într-un mod distractiv, atrăgător și pe înțelesul copiilor!

GANDHI

Mohandas Karamchand Gandhi s-a născut în 1869, în India ocupată de britanici. Deși a studiat dreptul la Londra și și-a petrecut tinerețea în Africa de Sud, Ghandi a rămas devotat patriei sale și și-a dedicat ultima parte a vieții pentru a face din India o națiune independentă. Chemând la nesupunere civică non-violentă, Gandhi a condus India la independență și a inspirat mișcări pentru drepturile civile în întreaga lume. Gandhi este recunoscut pe plan internațional drept simbol al speranței, al păcii și al libertății.

AMELIA EARHART

A fost o femeie cu adevărat specială; îi plăcea enorm să zboare cu avionul și să facă lucruri nemaifăcute de nimeni! În 1932, ea a devenit prima femeie care a zburat singură peste Oceanul Atlantic și, peste numai trei ani, prima femeie care a zburat peste Pacific.

De la începutul încercărilor sale de zbor și până la misterioasa ei dispariție din anul 1937, când a încercat să zboare în jurul lumii, cititorii se vor bucura de fascinanta poveste a vieții Ameliei Earhart!

GALILEO

De mic, Galileo a fost un „creier” al știintelor exacte. Devenit profesor la Universitatea din Padova, în Italia, a fost interesat în special de legile mișcării: cum și de ce cade un obiect, cu ce viteză ș.a. Rezultatele lui  i-au deranjat pe ceilalți savanți, care aveau idei cu totul depășite pe această temă! La Veneția, a cerut să se construiască o lunetă extraordinară, care poate mări de 30 de ori. A îndreaptat-o spre cer și… brusc, devine primul care descoperă munții de pe Lună, sateliții lui Jupiter, inelul lui Saturn și petele de pe Soare. Își dă seama că avea dreptate Copernic: nu Soarele se învârte în jurul Pământului, ci invers! Această idee îi atrage mulți dușmani și i se intentează proces. Ca să se salveze, se preface și susține că Pământul este fix și se află în centrul universului. Și totuși, el știe că Pământul se învârte…

MOZART

Născut în Austria în 1756, Wolfgang Amadeus Mozart învață muzică de foarte timpuriu iar la numai șase ani compune primul menuet și cântă pentru împărăteasa Maria Teresa.

Călătorește mult cu familia în Austria, Prusia, Franța, Anglia, Italia, pentru a-și perfecționa educația muzicală și pentru a deveni cunoscut. Împreună cu sora sa, Maria Anna, dă concerte pentru capetele încoronate ale Europei, fascinate de talente atât de tinere. Este angajat de mai multe ori de protectori puternici dar detestă să compună muzică la comandă. Așa că își dă demisia, iar familia ajunge să trăiască în sărăcie. În decursul scurtei sale vieți, compune peste 600 de lucrări: opere, simfonii, concerte. Cele mai multe sunt cântate și astăzi: Nunta lui Figaro, Mica serenadă, Flautul fermecat etc.

ANNA FRANK

În jurnalul său, Anna Frank dezvăluie provocările și visele pe care le are orice fată tânără. Dar regimul lui Hitler pune capăt copilăriei Annei, forțând-o pe ea și pe familia ei să se ascundă. Această carte urmărește îndeaproape viața Annei și a moștenirii valoroase pe care o oferă umănității însemnările pe care aceasta fetiță le-a făcut în timpul războiului. Ilustrațiile, hărțile și diagramele oferă o referință istorică și vizuală într-o biografie scrisă într-un mod adecvat și accesibil cititorilor mai tineri.

DARWIN

Tânăr fiind, Charles Darwin a urât școala și a fost adesea certat, pentru că făcea experimente „inutile”. Cu toate acestea, pasiunea sa pentru lumea naturală a fost atât de puternică, încât a suportant cu stoicism răul de mare din timpul călătoriei sale de cinci ani în jurul lumii, la bordul vasului Beagle.

Darwin a colectat creaturi noi de pe coastele Africii, Americii de Sud și Insulelor Galapagos și și-a expus ideile inovatoare care vor schimba înțelegerea oamenilor despre lumea naturală.

NEIL ARMSTRONG

Inginer, pilot de încercare, profesor universitar, om de afaceri… și astronaut. Acesta este Neil Armstrong! În 1966, la bordul misiunii Gemini 8, Armstrong și colegul său David Scott reușesc să cupleze două nave spațiale. Este o premieră în istorie!

Trei ani mai târziu, pornește în cel de-al doilea și ultim zbor spațial, împreună cu Buzz Aldrin și Michael Collins. De data asta, misiunea se numește Apollo 11. Vor zbura patru zile ca să ajungă la destinație. Împreună cu Aldrin, pune piciorul pe un tărâm total necunoscut…

Pe Terra, peste 450 de milioane de persoane aud la radio, în direct, fraza pe care acum toată lumea o cunoaște pe de rost: „Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”. Neil Armstrong este primul om care a pășit pe Lună!

MICHELANGELO BUONARROTI


Michelangelo Buonarroti, cunoscut pur și simplu ca Michelangelo, este considerat cel mai mare artist care a trăit vreodată.

A fost crescut de o doică. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica.

Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Statuia lui David, Pietà și picturile din Capela Sixtinnă.

JANE GOODALL

Când era mică, Jane Goodall  a primit cadou un cimpazeu, care i-a schimbat viața: i-a insuflat curiozitate și dragostea pentru primate.
Și-a început cercetările singură, în mijlocul pădurii tropicale din Tanzania, Africa de Est și treptat a construit unul dintre cele mai importante centre de cercetare în natură a primatelor. În anii ‘60, majoritatea oamenilor de știință studiau animalele aflate în captivitate în grădinile zoologice. Goodall a făcut ceva deosebit: a câștigat încrederea cimpanzeilor și i-a studiat îndeaproape, în mediul lor natural.

ARHIMEDE

Matematică, geometrie, fizică… Arhimede este unul dintre cei mai mari savanți din istorie.

Specialitatea lui? Își verifica teoriile prin experimente. Căuta mijloace de a măsura cu precizie cercurile, sferele, cilindrii; încerca să calculeze numărul boabelor de nisip din univers; studia reflexia luminii și pârghiile.

Arhimede a fost și un inventator extraordinar! Lui i se datorează roata dințată și șurubul fără sfârșit (care a ajutat la irigarea câmpurilor și la propulsarea corăbiilor). A organizat apărarea Siracuzei împotriva romanilor și, trei ani la rând, invențiile lui (precum catapulta) vor apăra cetatea.

JULES VERNES

Numeroși autori și inventatori au fost inspirați de ideile lui Jules Vernes. Imaginația lui a mers atât de departe, încât știința nu a găsit încă mijloacele de a realiza toate mașinăriile la care s-a gândit: mașina care te face invizibil și mașina–avion–submarin nu există, deocamdată, decât în cărțile lui.

La publicarea primului roman, semnează un contract cu editorul Pierre-Jules Hetzel, căruia îi promite două cărți pe an timp de douăzeci de ani. Va scrie și mai mult, și totul doar cu pana!

Poveștile lui se desfășoară pe toate continentele, chiar și în spațiu… Jules Vernes este autorul operelor Cinci săptămâni în balon, O călătorie spre centrul Pământului, Ocolul Pământului în 80 de zile și Douăzeci de mii de leghe sub mări.

MARTIN LUTHER KING

Încă de mic, Martin Luther King a știut foarte clar care este visul său cel mai de preț: acela ca toți oamenii să aibă drepturi egale, indiferent de culoarea pielii. Deși în zilele nostre acesta este un lucru normal, nu întotdeauna a fost așa. Au fost timpuri în care anumiți oameni au considerat că persoanele de altă culoare sunt inferioare și merită un tratament diferit. Martin Luther King și-a dedicat toată viața visului său de egalitate între semeni și, deși nu a fost deloc ușor, în cele din urmă a reușit, folosind cele mai blânde ”arme”: cuvântul și lupta non-violentă.

FRIDA KAHLO

Frida Kahlo s-a născut în Mexic și a crescut în timpul perioadei violente a Revoluției mexicane. La 18 ani, un accident de circulație foarte grav aproape o costă viața. Pusă complet în ghips și obligată să rămân la pat luni întregi, se dedică picturii. Subiectele preferate sunt propria persoană, suferința și Mexicul.

Frida a pictat sute de autoportrete minunate de-a lungul vieții, înfățișându-se deseori înconjurată de animalele și păsările la care ținea. Casa albastră în care a trăit a fost păstrată exact așa cum a lăsat-o ea, plină de culoare, de bucurie și de flori.

SOCRATE

Socrate a fost primul filozof al Antichității. El a plătit cu viața pentru învățătura și activitatea sa intelectuală, dar a fost achitat în anul 2012, la 2500 de ani de la moarte! A fost un proces simbolic, rejudecat în Grecia, iar cauza filozofului a fost reprezentată de zece avocați și apărători ai drepturilor omului. .

De-a lungul vieții, Socrate a dat dovadă de răbdare, de simplitate și de o stăpânire de sine capabile să înfrunte orice încercare.

BEETHOVEN

Ludwig van Beethoven este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai tuturor timpurilor. El învață muzică de foarte timpuriu, stând pe lângă tatăl său, care este un profesor foarte sever.

La început, cântă muzică clasică (în stilul lui Mozart), apoi schimbă complet registrul, compunând opere ample despre pasiune și emoții. Este autorul Sonatei Lunii, bagatelei Für Elise, simfoniei Eroica și Simfoniei nr. 9. Unele dintre cele mai importante opere le-a compus când era aproape surd.