Ea susţine că toate senzaţiile pe care le avem sunt produse de stimularea terminaţiilor nervoase ale organelor de simţ, iar emoţiile şi efectele pe care le produc sunt ca un barometru al stării de bine, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. “Dacă ceea ce simţim ne dă o stare plăcută, senzaţia de satisfacţie relaxează şi ne dorim să persiste sau să se repete.
Atunci când sentimentul este neplăcut, emoţiile sunt negative, iar reacţiile corpului şi psihicului sunt de apărare, de îndepărtare a sursei de disconfort”, susţine Mihaela Sindie Weidinger. Potrivit acesteia, mirosul a fost de-a lungul evoluţiei omului, o sursă rapidă de informaţii din mediu. Mai mult, procesul memorării e strâns legat de emoţii şi de sentimentele care pot fi provocate de mirosuri. “În timpul somnului, procesele fiziologice ale organismului continuă să-şi desfăşoare activitatea, iar unele chiar se intensifică. De aceea, miresmele puternice ne pot trezi din somn sau pot influenţa conţinutul viselor şi emoţiile pe care le simţim în vis. De asemenea, un miros din realitate poate face apel la conţinuturi şi subiecte din memorie şi să genereze un vis legat de acel subiect”, a explicat specialistul în vise.
Psihologul Mihaela Sindie Weidinger îţi interpretează visele. Scrie-i la vise@libertatea.ro
Dacă vreţi să aflaţi ce reprezintă visele pe care le aveţi, trimiteţi pe adresa de email de mai sus câteva date: nume şi prenume, vârstă, ocupaţie, descrierea visului, când l-aţi avut şi în ce context al vieţii, ce aţi fi dorit să schimbaţi în vis, care e situaţia de viaţă în acest moment faţă de cea de atunci şi ce doriţi să aflaţi despre acel vis.