De când lumea și pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

 Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Ne era greu cu 3 copii, dar cu 5... Suntem foarte panicaţi”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,
Sunt un bărbat de 35 de ani, căsătorit de 10 ani cu o femeie care mi-a dăruit 3 copii minunaţi. Un băieţel care acum are 8 ani, o fetiţă de 5 ani şi una de 2 anişori. Suntem fericiţi cu familia pe care o avem şi am decis, după naşterea celui de-al treilea copil, să ne oprim. Doar că…nu a fost aşa cum ne-am dorit. După o noapte în care am făcut sex neprotejat (prima după mult timp), soţia mea a rămas din nou gravidă. Cu gemeni. Suntem foarte panicaţi, pentru că nu ştim cum o să ne descurcăm cu 5 copii. Ne era greu cu 3, dar cu 5…Ne tot certăm de câteva săptămâni, ea a avut o cădere nervoasă şi a spus că vrea să îi dea spre adopţie după ce se nasc, ori să îi trimită la ţară, să îi crească părinţii ei. Dar nu ştiu ce să zic despre asta. Simt că nu le-am putea oferi toate şansele pe care le oferim acum celor 3 fraţi ai lor. Suntem într-un mare impas şi nu ştim ce să facem ca să iasă totul bine…

Adela răspunde:

Dragul meu,

Te cred că ești îngrijorat la gândul că vei avea cinci copii, dar asta pentru că societatea în care trăim nu promovează neapărat genul acesta de familie. Totuși, există familii cu mulți copii, și oamenii sunt fericiți și chiar admirați de ceilalți. Îți dau un singur exemplu: uită-te la Anca Serea și Adi Sână. Nu le-o fi nici lor ușor, dar fac din această situație modul lor de viață. Și nu te gândi că o să-ți fie mai greu, lucrurile evoluează întotdeauna. De unde știi ce destin au acești copii? Poate că ei vor aduce norocul în familia voastră. Poate vei găsi un job mult mai bine plătit, poate vei avea mai mult succes. De ce pui răul înainte? Nu ai de unde să știi ce va fi în viitor, așa că dacă tot trebuie să-ți faci planuri, măcar fii optimist, nu pesimist. Într-o casă cu mulți copii treburile se împart, iar prospețimea și puritatea celor mici vă obligă să țineți pasul cu ei. Cu cât sunt mai mulți, cu atât se cresc și se învață unii pe alții. Dacă voi le cultivați iubirea, prietenia, ajutorul reciproc și setea de a afla mereu lucruri noi, puteți trăi raiul pe pământ. La ce vă folosesc gândurile negre? Pentru soția ta, care este însărcinată, poate este mai greu să-și stăpânească furtunile hormonale, de aceea ție, care ești bărbatul în casă, îți revine sarcina de a avea grijă de ea și de a o încuraja.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.