Ne-am îndrăgostit pe Transfăgărășan și ne-am despărțit pe Transalpina

Eu sunt Elisabeta Movilă și am 60 de ani; el este Dima Lăzărescu și are 64 de ani. Noi suntem doi dintre turiștii care s-au înscris în excursia pe Transfăgărășan organizată de către administratorii complexului balnear de la Călimănești-Căciulata, unde ne aflăm la odihnă și tratament. Doi străini, care se văd și se salută, așa cum face multă lume, pe drumul spre izvoarele cu apă termală, la restaurant sau în micul parc din centrul stațiunii; doi străini care, deși nu o știu încă, vor deveni în curând prieteni buni cu gânduri de cuplare.

Am venit în stațiune în urmă cu trei zile. Nu țineam morțis să vin, dar insistențele copiilor m-au convins să las deoparte grădina, orătăniile, porcul și celelalte griji specifice vieții la curte, și să mă îngrijesc și de sănătatea mea. și, cumva, au avut dreptate. Locuind la curte, într-o comună de lângă Videle, și, fiind și singură, după decesul soțului meu, în urmă cu zece ani, am într-adevăr o viață grea, solicitantă, care nu are cum să nu lase urme. Reumatismul, spondiloza cervicală și alte afecțiuni îmi macină sănătatea și îmi toacă nervii de multă vreme. Chiar aveam nevoie de o nouă pauză, de odihnă și recreere. Anterior, fusesem în alte stațiuni, așa că de data asta am venit la Călimănești-Căciulata.

Prima impresie a fost bună. Am găsit camera hotelului curată, mâncarea bună, personalul amabil, oamenii din jur prietenoși. Cum și vremea era superbă, soarele aruncând săgeți calde asupra cochetei stațiuni de pe Valea Oltului, iar cu apa termală nu aveam probleme, gustul ei de sulf, magneziu și alte metale grele nediferind prea mult de cel al apei din fântâna de acasă, pot spune că existau premisele unui sejur reușit. Din păcate însă, nu avea să fie chiar așa, vinovat pentru ruinarea vacanței mele nefiind altul decât Dima Lăzărescu.

Dima Lăzărescu este, ca mine, un pensionar venit în stațiune la odihnă și tratament. Un vârstnic care la prima vedere mi-a lăsat impresia unui om de soi. Fost profesor de geografie, el dovedește bun-simț și vastă cultură, modul de a vorbi recomandându-l drept un partener de discuție ideal și un conviv agreabil. Dacă adaug faptul că Dima, cum m-a rugat să îi spun atunci când am făcut cunoștință, se prezintă destul de bine din punct de vedere fizic, nepărând să aibă 64 de ani, câți are, atunci vă puteți da seama cât de mulțumită am fost când s-a așezat pe scaunul de lângă mine în autocar…

Ne aflăm, carevasăzică, în drum spre Transfăgărășan. De cum am ajuns în stațiune, mi-am rezervat loc în această excursie, întrucât nu fusesem în Munții Făgăraș din adolescență și de multă vreme îmi doream să ajung din nou acolo, ca să pot admira peisajele sălbatice, fascinante. Acum, când mă aflu la mijlocul sejurului în Căciulata, a venit și mult așteptata zi a excursiei, lucrul care mă încântă, la buna mea dispoziție contribuind și prezența extrem de agreabilă a lui Dima, un bun cunoscător al traseului și un ghid foarte util.

Pe Dima îl cunosc din vedere încă de dinainte de a ne urca în autocar. L-am văzut prin mica stațiune și ne salutam, așa cum se salută oamenii veniți la băi. Nu mă așteptasem să îl am vecin de scaun în excursie, dar iată că așa se bunghiseră lucrurile și nu puteam decât să îmi frec mâinile de satisfacție.

Dima a remarcat imediat lângă ce doamnă faină, ca mine, șade, și a început cu complimentele:

— Elisabeta, parfumul tău este de-a dreptul îmbătător! Elisabeta, ai un mod atât de delicat de a sorbi cea-iul din termos! Elisabeta, mă suprinzi cu acuratețea observațiilor tale!

și altele de genul ăsta, care mă flatează și îmi hrănesc egoul în primă instanță, dar care, la un moment dat, ajung să mă facă să mă simt stingheră. Ii spun asta și îl rog să o lase mai ușor cu epitetele laudative, dar el nu încetează defel.

Pur și simplu, Dima este un adevărat gentleman, un cuceritor înnăscut și nu se poate abține de a îmi lansa complimente, după cum singur recunoaște. Înțeleg situația, așa că nu mai insist, îl las să se manifeste în voie, dacă asta îi face lui plăcere. La urma urmei, nu face nimănui rău exprimându-se în vorbe alese, iar eu nu pot ascunde că mă simt flatată.

— Elisabeta, ce mâini fine și îngrijite ai! Elisabeta, ți-a spus cineva că ochii tăi sunt ca două migdale? Elisabeta, ce gânduri curate îți înnobilează sufletul!

Dacă el m-a rugat să îi spun pe nume, Dima, i-am permis și eu să îmi zică Elisabeta. Era o dovadă de apropiere nevinovată, între doi oameni de vârste apropiate, care aveau în comun multe pasiuni. Spun asta fiindcă, tot discutând pe par-cursul excursiei ce a durat aproape jumătate de zi, aveam să ne cunoaștem bine și să descoperim că suntem încântați de lucruri similare și animați de idealuri comune.

Dima, văduv ca mine, trăia numai pentru copii și nepoți, cărora își dedicase viața după pierderea soției, iar aceștia, apreciindu-i eforturile, se gândiseră să-i ofere un binemeritat respiro, trimițându-l mai mult cu forța în vacanță la complexul Călimănești-Căciulata.

Ne aflăm, acum, sus la Bâlea Cascadă, unde am ajuns după câteva ore bune de mers și câteva scurte popasuri pe parcurs. Membrii grupului de turiști împreună cu care călătoresc sunt împrăștiați prin diferitele puncte de atracție ale zonei, încercând să construiască momente memorabile. Exact asta facem și noi, adică eu și Dima, de care nu m-am despărțit o clipă măcar. Ne fotografiem în diferite ipostaze pe platoul Bâlea, cumpărăm suveniruri, după care ne așezăm la masă, pe o terasă. Nu apucăm însă să zăbovim prea mult, că se aude glasul șoferului, care ne anunță că trebuie să plecăm mai departe.

— Nu se poate așa ceva! exclam plină de năduf, căci ospătarul nu venise încă să ne onoreze comanda. și îmi e tare poftă de un bulz…

— Ai perfectă dreptate, Elisabeta, asta chiar e bătaie de joc! Păi, am bătut atâta drum numai ca să ne aflăm în treabă? îmi zice el, dându-mi dreptate. Nu plecăm de aici până când eu nu mănânc păstrăvul fript comandat, iar tu, bulzul după care tânjești!

— Da, nu plecăm de-aici până când nu mâncăm ce-am comandat! îl susțin pe amicul meu de ocazie. În plus, am făcut comanda, trebuie să o plătim, dar nu mâncăm nimic, ce-i asta?! Să plece fără noi, că ne descurcăm să ajungem înapoi în stațiune!

— Ba bine că nu! îmi întărește Dima vorbele. Luăm ori o ocazie, ori facem comandă la taxi și ajungem înaintea autocarului.

și așa se face că autocarul pleacă fără noi, eu și Dima rămânând să savurăm bucatele așteptate. După care, odată masa terminată, în fața unei căni de vin, ne întindem la povești. Ne simțim bine împreună, ne bucurăm unul de compania altuia, iar eu realizez că am fost foarte inspirată acceptând propunerea copiilor de a pleca la tratament. Asta întrucât, în mod absolut incredibil, sunt pe cale de a mă implica într-o idilă care mi-ar mai însenina puțin zilele plictisitoare pe care le duc.

Ce, la anii mei, îmi permit să iubesc! și chiar dacă aș avea 80 de ani nu aș zice nu unei relații care să mă facă fericită! În plus, Dima nu este un babalâc libidinos, care-și târâște picioarele pe aleile parcului și plescăie la masă! Se vede că și el este dispus la aventură! Într-adevăr, deși nimic nu anunța așa ceva, eu și Dima devenim de nedespărțit în zilele următoare: mergem împreună la sala de tratament și la izvoarele termale, ne așezăm întotdeauna la aceeași masă, iar după lăsarea serii ne dedicăm timpul liber jocurilor de societate; rummy, domino, monopoly, bridge, scrabble și altele de acest gen. Descopăr astfel că Dima nu numai că arată bine și vorbește frumos, dar este înzestrat de natură și cu intelect superior, lucru de care, de altfel, mă convinsesem în timpul conversațiilor pe care le purtasem cu el în autocar, când se dovedise un interlocutor șarmant și, nu în ultimă instanță, incitant.

Efectiv, nu știu ce să mai cred despre mine. Imi place de Dima și nu-mi place asta. De la moartea soțului meu, nu am mai avut niciun fel de relație cu vreun bărbat și mi-am propus nici să nu mai am. Apariția acestui om în viața mea îmi dă însă sistemul de valori peste cap și mă face să mă întreb dacă nu m-am pripit cu abandonarea vieții intime. La urma urmei, nu sunt chiar bătrână la 60 de ani. De ce n-aș mai culege câteva fructe din arborele satisfacției? Nu sunt încă hotărâtă în acest sens, așa încât mă hotărăsc să las lucrurile să curgă de la sine, să nu mă grăbesc. și bine fac. Vă destăinuesc îndată ce mi s-a întâmplat…

— Bună, dragă Elisabeta! Am venit! mi-a zis Dima.

— Bine ai venit! i-am zis eu, zâmbind.

— Mă prezint la tine cu o propunere fățișă: hai să o facem!

— Poftim? Ai căpiat, Dima? Scena se petrece într-unul din amurgurile petrecute împreună în stațiunea pentru odihnă și tratament. Mai înainte am fost la restaurant, am luat cina, iar acum urma să ieșim pentru o scurtă plimbare înainte de culcare. După cum se vede însă, bărbatul are alte gânduri, iar asta mă ia total prin surprindere: nu-l credeam așa impulsiv. Am rămas șocată de tupeul lui. Deși recunosc că simt furnicături de emoție, resping indecenta propunere și îl rog să îmi lase un timp de gândire, iar eu mă retrag în fața televizorului.

Peste vreo oră, aud zgomote pe hol, așa încât întredeschid ușa și arunc o privire. Ce credeți că văd? II văd pe Dima strecurându-se împreună cu Sanda în camera acesteia, situată în capătul culoarului. Sanda este o duduie din aceeași serie de tratament, cam de aceeași vârstă cu mine, venită odată cu mine în stațiune și căreia îi fug ochii după bărbați, după cum observasem. Carevasăzică, Dima se reorientase rapid… O senzație de greață adâncă mă inundă și mă determină să trag o dușcă de votcă, pentru a putea să adorm. A doua zi, trebuie să mă trezesc în zori, căci este programată excursia pe Transalpina. Chiar așa, am omis să vă spun: constatând cât de bine ne-am simțit împreună pe Transfăgărașan, eu și Dima rezervaserăm locuri și în excursia către noul punct de atracție al Carpaților, șoseaua care traversează Munții Parâng, numită Transalpina sau Drumul Regelui. Din păcate însă, nu-mi prea mai arde de excursie, cu atât mai mult cu cât vecin de scaun urmează a-mi fi tot Dima. Dar, cum am plătit-o înainte, trebuie să mă duc. și mă duc. Mă duc decisă. Când îl văd urcând în autocar și îndreptându-se către mine, îi ies în cale și îl anunț pe un ton aparent politicos, în realitate glacial:

— A intervenit o schimbare. Locul dumneavoastră, domnule Lăzărescu, este dincolo, lângă doamna Sanda. Lângă mine urmează să stea altcineva. Bănuiesc că nu aveți nimic împotrivă.

— Nicidecum. Dacă e ordin, cu plăcere, îmi răspunde el, zâmbind ca un cotoi în călduri, făcându-mi cu ochiul și grăbindu-se să se mute lângă Sanda.

Excursia este una plăcută, deși omul de lângă mine nu scoate o vorbă sau poate tocmai de aceea. Doarme tot drumul și sforăie încontinuu, de parcă n-ar fi putut dormi și la hotel, dacă asta urmărea. Mă rog, treaba lui, eu îmi văd de ale mele, adică admir peisajul încântător pentru care am venit, și nimic altceva. Nu pot însă să nu remarc că la Rânca, punctul de maximă ascensiune al traseului, unde facem un popas, Dima rămâne cu Sanda și, la fel ca în cazul meu, nu coboară din autocar. E clar: parșivul bărbat are strategia sa proprie…

Trag concluzia că Dima, pe care nu aveam să îl mai întâlnesc până am părăsit stațiunea, nu este decât un alt pervers vârstnic în căutare de senzații tari și, pe românește îl bag în mă-sa, la fel cum i-am băgat și pe ceilalți craidoni de profesie pe care îi întâlnisem în vacanțele anterioare. La Olănești a fost profesorul Cernat,

la Băile Felix a fost inginerul Mardare, iar la Tușnad a fost economistul Stamate. Toți trei, la fel ca Dima, la prima vedere păreau niște oameni de soi, dar, după ce ajungeai să îi cunoști mai bine, îți dădeau seama că erau doar niște lepre decrepite, pramatii vârstnice în căutare de sex meteoritic, efemer…

M-am nevoie de așa ceva la etatea mea. Acasă mă așteaptă vecinul Gheorghiță, om bun și sufletist, care, de câte ori lipsesc din sat, îmi udă florile. Mai mult, la întoarcere, după fiecare episod de genul celui relatat, în urma căruia am rămas cu un gust amar, el îmi oferă consolare și mângâiere. Pot spune că îl îndrăgesc și, pe alocuri, chiar îl iubesc pe Gheorghiță. Mă bate tot mai serios gândul să mă las sedusă de el. Am simțit de mult că mă dorește.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE