Porția de carte. Scrisori de dragoste din libertate / Un spiriduș năzdrăvan pentru o vacanță perfectă

De la A către X – O poveste în scrisori (John Berger, Editura Vellant)

Aida și Xavier, cele două personaje ale schimbului tulburător de epistole, își scriu istoria despărțirii lor forțate pe tonuri și energii diferite – un dans inegal între feminin și masculin, între revărsare emoțională și concizie, între libertate și temniță, în traducerea Ioanei Văcărescu. 

Bărbatul își duce zilele în închisoarea din Susa, acuzat de fondarea unei rețele teroriste și ispășind două condamnări pe viață. Femeia îl așteaptă afară, fără să fie nici ea liberă pe deplin, deși știe că X nu se va mai întoarce niciodată la ea. Doar vorbele lui, de multe ori puține, rupte de epistolele ei, reflectarea unui univers paralel crud, sfâșiat de lumea de dincolo de carceră, o excelentă ilustrare a faptului că fiecare dintre ei își trăiește, de fapt, drama în spații diferite și că numai iubirea și durerea le-au rămas în comun.

Pe lângă scrisorile trimise ale lui A, la fel de importante sunt cele care au rămas de partea liberă a gratiilor, căci sentimentele și amintirile se trăiesc uneori în taină, din diverse motive, neizbutind să-și atingă ținta și ducând la un rezultat la fel de însemnat, în lipsa lor, ca acelea care ajung la inimile și urechile potrivite.

Scrisorile Aidei mustesc de o sensibilitate dulce, unde cuvintele de alint rostite în mai multe limbi vin să compenseze distanțele ce nu pot mai fi străbătute – cei doi îndrăgostiți nu sunt căsătoriți, așadar vizitele conjugale nu le sunt îngăduite.

A e o femeie puternică, asta însemnând că știe să expună ceea ce se întâmplă în libertate fără să urmărească neapărat menajarea sentimentelor lui X, ci mai degrabă ținerea acestuia în strânsă legătură cu lumea care nu-i mai aparține, întreținând cu discreție șansa redusă a revederii, într-un fel moderat și chibzuit, știind că prea multă speranță este, de cele mai multe ori, mortală.

„Când țin în mână o scrisoare de la tine, întâi și întâi îți simt căldura. Aceeași căldură pe care o ai în voce atunci când cânți. Îmi vine să mă lipesc de ea, dar nu o fac, căci, dacă am răbdare, căldura mă va învălui din toate părțile. Apoi, când recitesc scrisoarea și sunt înconjurată de căldura ta, cuvintele pe care le-ai scris îi aparțin trecutului îndepărtat și ne uităm în urmă la acele cuvinte – împreună”, scrie „Aida ta”.

Este o poveste de dragoste care nu va deveni niciodată reală. De aceea este atât de frumoasă.

Cinci copii și un spiriduș (E. Nesbit, Editura Arthur)

Edith Nesbit, care a publicat mereu sub numele E. Nesbit – probabil arma ei împotriva prejudecăților vremii, care spuneau că femeilor nu le stă bine scriind – și-a întins viața pe două secole – XIX și XX, semnând peste 60 de cărți dedicate copiilor. Multe nume care au venit după ea în lumea scrisului o menționează pe britanică printre autorii care le-au influențat opera. Printre aceștia – Neil Gaiman și J.K. Rowling.

Deși în 2024 s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui E. Nesbit, cărțile scrise de ea sunt considerate scrieri de căpătâi ale literaturii pentru cei mici, datorită candorii, imaginației și umanității profunde pe care le poți găsi între coperțile lor.

În traducerea Iuliei Arsintescu și cu ilustrațiile lui Dan Ungureanu, Cinci copii și un spiriduș (în original Five Children and It) reprezintă o combinație perfectă între un roman de aventuri și o lume a fanteziei nelimitate. 

Cei cinci copii, Cyril, Anthea, Robert, Jane și frățiorul lor Hilary, poreclit Mieluț”, se întâlnesc într-o bună zi, pe când se jucau, cu un spiriduș de nisip – un mic spirit răutăcios și arțăgos, care însă poate îndeplini dorințe.

Eroii își pot pune zilnic câte o dorință magică, dar aceasta își va pierde puterea la apusul soarelui – cele mai bune lucruri din viața noastră se evaporă, la un moment dat, chiar și cele obținute prin forța farmecelor supranaturale.

Doar că…

Toate lucrurile pe care și le doresc cei cinci frați iau întorsături comice și nedorite. De exemplu, când își doresc să fie mai frumoși, servitorii nu-i mai recunosc și nu-i mai primesc în casă. Când își doresc să fie mai bogați, spiridușul îi acoperă în guinee… vechi, care nu mai sunt în circulație și, prin urmare, cu care copiii nu mai pot cumpăra nimic.

Când își doresc să zboare, copiii rămân blocați, la asfințit, în vârful turlei bisericii, de unde nu mai pot coborî.

Cu alte cuvinte, avem oare nevoie să fim mai frumoși, mai bogați, mai aventuroși decât suntem deja? Sau ar trebui să ne creăm propria magie, fără să apelăm la trucuri magice, dar meteorice?

Lumea lui E. Nesbit, puțin ruginită pe la încheieturi, are un farmec al poveștii care te absoarbe în interiorul său, unde te sucește și te răsucește, oferindu-ți emoțiile copilăriei și țesând un fir captivant, între palpitant și naiv, între întrebările copilăriei și răspunsurile maturizării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE