Rareș Cojoc, campion mondial la dans sportiv, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Vreau să fiu un tată prezent, nu doar un tată campion”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Este omul care a transformat disciplina în artă și a cucerit podiumurile lumii prin eleganță și o rigoare de fier. Rareș Cojoc a acceptat provocarea „55 de întrebări de la Libertatea”, într-un dialog sincer purtat între amintirile cu bunicii din copilărie, adrenalina victoriilor de la Stuttgart și dorința de a lăsa moștenire nu doar medalii, ci un model de caracter pentru copiii săi.
Cuprins:
- Presiunea te obligă să nu te mulțumești cu a fi mediocru
- Am avut două mari pasiuni când eram mic: tenisul și dansul
- Sunt foarte nesigur pe mine atunci când intru pe ringul de dans și n-am cea mai bună părere despre mine
- Ovațiile, de multe ori, te copleșesc și pe mine mă emoționează
- Mereu am căutat perfecțiunea, ceea ce e apăsător de multe ori
- România este ca o femeie foarte frumoasă, dar care are foarte puțină încredere în ea
Presiunea te obligă să nu te mulțumești cu a fi mediocru
Libertatea: Salutare! Bine ați venit! Salutare, Rareș Cojoc! Bine te-am găsit! De unde ai această energie uimitoare?
Rareș Cojoc: Din presiune. Cu siguranță nu din confort, pentru că presiunea te obligă să nu te mulțumești cu a fi mediocru.
Libertatea: Povestește-ne despre un vis pe care îl ai…
Rareș Cojoc: Visul meu, în acest moment, este unul singur: să îmi închei cariera de dans în liniște și să am parte de o viață cât mai liniștită, alături de familie, alături de copiii mei, să se liniștească și să se așeze toate.
Libertatea: Dansul este stăpânul tău sau tu ești stăpânul dansului?
Rareș Cojoc: La început aș putea să spun că dansul m-a dominat pe mine, în mare măsură, însă acum, în ultimii ani, aș putea să spun că pot să-l domin eu pe el, chiar dacă nu mi-e ușor uneori și, de multe ori, mă stăpânește, mai ales la nivel emoțional. Și din această dorință a mea de a fi mereu mai bun și de a face lucrurile într-o perfecțiune dusă la extrem.
Am avut două mari pasiuni când eram mic: tenisul și dansul
Libertatea: Ce alt sport crezi că ai fi putut să faci?
Rareș Cojoc: Sunt pasionat de motorsport, însă aș putea spune că n-am încercat niciodată, însă mă uit cu foarte mult drag la cursele de Formula 1 și, bineînțeles, tenisul, care a fost marea mea pasiune, împreună cu dansul. Am avut două mari pasiuni când eram mic: tenisul și dansul. Și, din fericire, aș putea spune, am ales dansul, însă este acolo o mică nostalgie sau melancolie în sufletul meu când mă gândesc la tenis și când mă uit la marile turnee de tenis. Și tare mult mi-ar fi plăcut să practic și acest sport. Dar cine știe, poate unul dintre copiii mei va practica tenisul la cel mai înalt nivel.
Libertatea: Care este cea mai puternică amintire din copilărie?
Rareș Cojoc: Amintirile legate de timpul petrecut împreună cu bunicii mei. Am avut o legătură foarte, foarte strânsă cu bunicii. Cred că i-am avut ca modele de moralitate și de conviețuire, de înțelegere, și cred că mi-au oferit foarte mult bunicii mei. Și aș putea să spun, mai ales… nu neapărat mai ales, că n-aș vrea să fac o comparație, dar bunicii, adică partea masculină a bunicilor, cred că și-au lăsat o amprentă profundă în viața mea. Și cu amândoi am avut o relație foarte, foarte solidă.
Libertatea: Ce mănânci la micul dejun?
Rareș Cojoc: Atunci când mănânc, pentru că nu mănânc mereu la micul dejun, mănânc ceva absolut normal. Adică, nu știu, îmi plac foarte mult ouăle, omletă, ochiuri, ceva pe bază de proteină care să-mi ofere energia necesară la antrenament sau pe ringul de dans, la competiții.
Sunt foarte nesigur pe mine atunci când intru pe ringul de dans și n-am cea mai bună părere despre mine
Libertatea: Ești un om echilibrat, dai impresia de un calm desăvârșit. Meditezi?
Rareș Cojoc: Meditația mea se numește rugăciune.
Libertatea: Spune-ne trei lucruri pe care nu le știm despre tine.
Rareș Cojoc: Wow! Sunt foarte disciplinat, însă presupun că știți acest lucru deja. Sunt foarte emotiv, foarte emotiv. Cred că acesta este, probabil, unul dintre lucrurile pe care nu le știți. Sunt foarte nesigur pe mine atunci când intru pe ringul de dans și vă spun foarte sincer că nici măcar n-am cea mai bună părere despre mine.
Libertatea: Ne vorbeai mai devreme despre tenis ca sport pe care-l iubești și pe care ți-ai fi dorit să-l faci. La ce sporturi obișnuiești să te uiți, în afară de tenis și, evident, de dans?
Rareș Cojoc: Formula 1, așa cum v-am spus înainte. Încerc să urmăresc toate cursele. Adică mi-e chiar greu să nu urmăresc vreo cursă de Formula 1. Și, bineînțeles, atunci când se desfășoară sporturile olimpice sau vreun campionat important de fotbal, mă uit, pentru că îmi place sportul în general. Adică țin minte că, atunci când eram mic, cel mai mult timp nu mi-l petreceam pe Cartoon Network sau Fox Kids sau orice alt post de televiziune, ci pe Eurosport. Mereu mi-a plăcut sportul, în general. Mă uitam la absolut orice sport.
Ovațiile, de multe ori, te copleșesc și pe mine mă emoționează
Libertatea: Care este salariul pe care ți l-ai dori?
Rareș Cojoc: Nu aș putea să vă spun o sumă, însă mi-aș dori acel salariu care să îmi dea mie libertate. Libertatea de a face ceea ce îmi doresc și ceea ce mă împlinește și mă face fericit. Chiar dacă omul, pentru a fi fericit, sincer, nu are nevoie de foarte multe lucruri. Însă da, acel salariu. Acel salariu care poate să fie, nu știu. Oricât. Numește-l tu.
Libertatea: Cum te simți să tot primești ovații în picioare?
Rareș Cojoc: Ovațiile, de multe ori, te copleșesc și pe mine mă emoționează. Adică, cred că mândria este ultimul sentiment care mă încearcă și, mai degrabă, emoțiile sunt destul de puternice în acele momente. Însă încerc foarte, foarte repede, foarte devreme, să uit de ele și să-mi văd de drumul meu, pentru că această îmbătare cu astfel de emoții atât de puternice nu este una constructivă pentru cineva care dorește să performeze la cel mai înalt nivel.
Libertatea: Care sunt lucrurile distractive de care te bucuri?
Rareș Cojoc: De timpul petrecut cu copiii mei. Da, îmi place să petrec timp cu ei, cred că am foarte mult fun cu ei, ne distrăm, facem fel de fel de chestii. Mă bucur mult. Mă bucur, nu știu, de un film bun, mă bucur de timpul petrecut în compania oamenilor dragi, chiar dacă aș putea să spun că nu am foarte mulți prieteni, pentru că asta este natura profesiei. Nu am foarte mult timp liber și ăsta este motivul pentru care nu am atât de mulți prieteni. Însă timpul petrecut cu ei, făcând absolut orice ne relaxează, este, cred că, timpul care pe mine mă distrează și îmi oferă starea aceea de bine.
Libertatea: Spune-ne un citat care te motivează.
Rareș Cojoc: Am un citat pe Facebook, care a rămas pe Facebook cred că de când mi-am deschis pagina și se referă la fericire. Și, bineînțeles, citatul este în engleză, dar eu o să încerc să-l traduc acum, așa, live, împreună cu voi. Fericirea nu înseamnă că totul este perfect, ci înseamnă că ai decis să te uiți „beyond the imperfections”, adică să te uiți dincolo de acele imperfecțiuni ale…vieții.
Mereu am căutat perfecțiunea, ceea ce e apăsător de multe ori
Libertatea: Câte ore pe zi sau pe săptămână dedici dansului?
Rareș Cojoc: Atât cât este necesar. Bineînțeles că eu sunt un tip foarte riguros și nu mă mulțumesc cu puțin, adică foarte bine nu este suficient. Mereu am căutat perfecțiunea, ceea ce e apăsător de multe ori pentru noi, ca sportivi. Însă, bineînțeles, și aceste antrenamente au ajuns să se standardizeze și timpul petrecut efectiv pe parchet este undeva la 3 ore într-o zi și undeva la o oră, o oră și jumătate, de exerciții sau recuperare înainte ori post-antrenament. Cam acesta este standardul. Dar, repet, sunt săptămâni în care mă antrenez în fiecare zi, adică inclusiv duminica, și sunt săptămâni în care poate mă antrenez doar 5 zile pe săptămână.
Libertatea: Faci echipă cu Andreea Matei. Așa este. Ce e o echipă, dragă Rareș?
Rareș Cojoc: O echipă este atunci când doi oameni se completează foarte bine și colaborează într-o anumită direcție. Și o echipă bună este atunci când doi oameni nici măcar nu trebuie să vorbească despre acel țel comun și acel obiectiv pe care îl au în față și pe care trebuie să-l atingă. Și cred că noi asta am reușit să facem, să desăvârșim această mică echipă pe care o avem noi, pentru că suntem doar doi.
Pentru că, de multe ori, petrecem foarte multe ore la antrenament, petrecem foarte multe ore în avion și nu avem nevoie de cuvinte. Suntem în stare, câteodată, să dansăm trei ore fără să ne spunem absolut nimic, sau poate doar câteva propoziții în trei ore. Și, da, totul este la nivel de… Eu știu de ce are ea nevoie, ea știe de ce am eu nevoie, știe când sunt nervos, când sunt emoționat și trebuie să-mi ofere acel spațiu, acea înțelegere, și viceversa. Și, până la urmă, cred că așa se fac lucrurile în sport.
România este ca o femeie foarte frumoasă, dar care are foarte puțină încredere în ea
Libertatea: Imaginează-ți România ca pe o femeie. Descrie-o.
Rareș Cojoc: O femeie foarte frumoasă, care are foarte puțină încredere în ea, totuși.
Libertatea: Ai un mentor? Spune-mi trei români pe care îi admiri.
Rareș Cojoc: Am mai mulți mentori, din mai multe discipline și zone. O să vă spun trei români din sport, însă nu știu dacă este neapărat relevant. Bineînțeles, pe Simona, pe David, pe Ilie Năstase… V-am spus deja trei, nu? Da. Hagi. Lista continuă.
Libertatea: Până când vei continua să dansezi?
Rareș Cojoc: Dacă v-aș spune că până atunci când simt că dansul îmi oferă plăcerea și îmi oferă emoțiile de care am nevoie ca și combustibil pentru a continua, v-aș minți. Pentru că, sincer, în acest moment și în această clipă simt că aș putea să continui cu dansul la nesfârșit, însă nu știu sigur dacă este realist acest lucru. Trebuie să mă raportez, bineînțeles, și la postura mea de tată și la postura mea în raport cu copiii mei, să le înțeleg și lor nevoile, pentru că pentru mine este foarte important să fiu și un tată prezent, nu doar un tată campion. Și atunci cred că acest cumul de factori va influența decizia mea și momentul în care voi renunța la dans.
