Cabana Calica, situată în comuna tulceană Valea Nucarilor, era odinioară una dintre destinațiile preferate ale fostului premier comunist Ion Gheorghe Maurer. Aici ajungea frecvent pentru partidele de vânătoare organizate în Delta Dunării.
Cuprins:
Cu un potențial turistic imens, datorită deschiderii la apă, cabana a ajuns ani mai târziu să fie concesionată firmei deținute de Horia Teodorescu, actualul președintele al Consiliului Județean Tulcea, pentru ca ulterior drepturile de exploatare să ajungă la o altă societate, aflată sub controlul unor persoane din cercul său.
Pe hârtie, se urmărea introducerea cabanei în circuitul turistic. În teren, realitatea arată însă diferit. În locul unei destinații turistice funcționale, amplasamentul este marcat de construcții rămase neterminate și de vegetație crescută haotic.
În anii de după Revoluție, Cabana Calica s-a plimbat de la o instituție la alta. Aflată inițial în proprietatea Ministerului Culturii, a ajuns să fie cedată definitiv Consiliului Județean (CJ) Tulcea.
Administrația județeană de atunci a concesionat-o către Condor SRL, în schimbul banilor din redevență care intrau anual în bugetul instituției.
Compania era controlată de Horia Teodorescu, cel care deține astăzi toate acțiunile societății. La acel moment, acesta ocupa funcția de deputat PSD de Tulcea, ales pentru perioada 2008-2012.
Înainte să-şi termine mandatul de parlamentar, Teodorescu a decis să candideze din partea USL (alianța dintre PSD şi PNL - n.red.) pentru funcția de preşedinte al Consiliului Județean Tulcea.
Teodorescu a obținut majoritatea voturilor, devenind astfel președinte al Consiliului Județean Tulcea.
Odată cu noua funcție apărea însă și o problemă. Prin intermediul firmei sale, Teodorescu beneficia de un contract de concesiune pentru un imobil aflat în proprietatea instituției pe care urma să o conducă.
Din punct de vedere juridic, o astfel de situație ridica problema conflictului de interese.
Pentru a evita acest lucru, Teodorescu trebuia să renunțe fie la concesiune, fie la funcția recent câștigată.
Pe 1 august 2012, la aproximativ două luni de la rezultatele scrutinului alegerilor locale din acel an, contractul de concesiune dintre Condor SRL şi CJ Tulcea s-a încheiat.
Imobilul a revenit astfel la administrația județeană, cel puțin până în februarie 2014, atunci când o firmă, fără angajați şi cu datorii conform termene.ro, a preluat concesiunea cabanei Calica.
Potrivit contractului semnat cu Consiliul Județean Tulcea, Trade Agrofan SRL s-a angajat să plătească o redevență lunară apropiată de nivelul actual al salariului minim net pe economie, ceea ce ridică suma anuală la 31.645 de lei.
În anul analizat, suma datorată a fost de șapte ori mai mare decât cifra de afaceri raportată de companie.
Înțelegerea pentru concesionarea cabanei Calica este valabilă până în 2063, conform contractului semnat cu CJ Tulcea.
Conform contractului, valoarea redevenței anuale se indexează cu rata inflației. Astfel, Trade Agrofan SRL ajunge să plătească pentru 2026 aproximativ 55.000 de lei.
La cârma companiei era Ştefan Poiană, indicat drept şofer al companiei Condor SRL de către publicația locală Subiectiv, astăzi închisă, conform unui articol din 2018.
Relația dintre Poiană și Teodorescu nu se limitează la afaceri. În timpul documentării materialului, cei doi erau și „prieteni” pe Facebook, potrivit verificărilor efectuate.
Întrebat dacă a fost angajatul firmei președintelui CJ Tulcea, Ștefan Poiană nu a oferit un răspuns până la publicarea acestui material.
La sfârşitul anului 2015, în compania Trade Agrofan SRL s-a produs o schimbare în acționariat.
Ştefan Poiană a decis să-i cedeze jumătate din acțiuni lui Bogdan Mihalca, cel care a devenit peste câțiva ani acționarul unic.
În 2006, Prodomo SRL, firma unde Mihalca deține azi 50%, a realizat proiectarea unui hotel cu șase etaje din centrul municipiului Tulcea, investiție dezvoltată de societatea controlată de șeful Consiliului Județean Tulcea, Condor SRL.
Contractul de concesiune semnat de Trade Agrofan SRL prevedea transformarea cabanei Calica într-un obiectiv turistic. Libertatea a ajuns la amplasamentul din comuna Valea Nucarilor pentru a verifica stadiul proiectului.
Primul lucru care a atras atenția a fost o pancartă amplasată la intrare, care avertiza explicit că accesul este interzis persoanelor neautorizate.
Pentru a observa proprietatea, am ocolit terenul pe o stradă laterală. Dincolo de gard, imaginea contrasta puternic cu obiectivul din contract. Printre buruieni crescute necontrolat se ridicau mai multe construcții în diferite stadii de execuție. Unele dintre ele nu aveam nici acoperiș.
Zidurile din BCA și fundațiile din beton rămase neterminate marcau locul unde ar fi trebuit să prindă contur investiția asumată de concesionar.
Potrivit contractului, Consiliul Județean Tulcea are posibilitatea de a dispune încetarea înțelegerii, întrucât articolul 6, litera a), prevede acest lucru în cazul nerealizării obiectului concesiunii, respectiv neutilizarea imobilului pentru desfășurarea de activități turistice.
De asemenea, același articol stabilește că înțelegerea putea fi denunțată și în situația în care nu era realizat programul de investiții asumat de concesionar prin contract (litera b).
Întrebat de ce administrația județeană nu a reziliat contractul cu Trade Agrofan SRL, având în vedere că firma nu a reușit în 12 ani de la concesionare să introducă imobilul în circuitul turistic, Horia Teodorescu nu a oferit un răspuns la întrebările reporterului.
Trade Agrofan SRL a avut intenția să dezvolte un complex turistic de patru stele în jurul cabanei Calica.
În 2016, firma a solicitat finanțare europeană prin Programul Operațional Regional (POR) având un proiect cu o valoare totală estimată de peste 7,9 milioane de lei.
Conform documentelor analizate, finalizarea trebuia să aibă loc cel târziu la sfârșitul lunii mai 2022. Imaginile din satelit indică faptul că lucrările erau deja începute cu un an înaintea datei-limită.
Contactat pentru un punct de vedere, Bogdan Mihalca nu a oferit un răspuns până la publicarea acestui material.