Congresmenul texan Charlie Wilson (Tom Hanks) este obligat să abandoneze viaţa politică în urma unui incident petrecut într-un bar, când se afla în compania a două stripteuze drogate. În ciuda comportamentului său libertin, politicianul este un adevărat patriot, fiind dispus să sară oricând în ajutorul celor slabi. Acest lucru iese în evidenţă atunci când se implică într-o acţiune de ajutorare a luptătorilor de gherilă din Afganistan, invadaţi de armata Uniunii Sovietice, reuşind să atragă o serie de investitori care să finanţeze acţiunile insurgenţilor.
În roluri de excepţie îi puteţi vedea pe Tom Hanks, Julia Roberts, Philip Seymour Hoffman şi Amy Adams. Actorul Philip Seymour Hoffman a avut o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 2008. În acelaşi an, pelicula a avut patru nominalizări la Globurile de Aur.
Cântăreţul de salsa – 20.30, Acasă TV
La începutul anilor 60, Hector Lavoe (Marc Anthony, foto) ajunge din Puerto Rico la New York, unde devine unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de salsa. Viaţa lui pare împlinită, mai ales după ce se căsătoreşte cu Puchi (Jennifer Lopez), însă pe măsură ce succesul său creşte, Hector ajunge dependent de droguri…
Răscoala – 22.00, B1
Filmul este o ecranizare a cunoscutului roman omonim al lui Liviu Rebreanu şi redă evenimentele petrecute în timpul răscoalei din 1907, prin prisma lui Petre Petre, eroul principal al operei şi unul dintre conducătorii revoltei în satul Vaideei. În rolurile principale evoluează Ilarion Ciobanu, Ion Besoiu, Ernest Maftei (foto) şi Amza Pellea.
Culmea furiei – 23.10, TVR 2
După ce este părăsită de soţ, Terry intră în depresie. Nu le mai acordă nici o atenţie celor patru fiice ale sale şi încearcă să-şi înece supărarea şi furia în alcool. Nu peste mult timp însă, în viaţa ei îşi face apariţia vecinul Denny de care aceasta se îndrăgosteşte. În rolurile principale evoluează Joan Allen, Kevin Costner (foto), Keri Russell şi Alicia Witt.