112. Pui în sos vânătoresc
Ingrediente: cinci ciocănele de pui, cinci aripioare de pui, un piept de pui, o conservă de ciuperci, două conserve de roşii tăiate sau întregi, 150 ml vin roşu, o ceapă mare, patru căţei de usturoi, 30 g de unt, două linguri de ulei de măsline, oregano, pătrunjel proaspăt, sare şi piper.
Mod de preparare: carnea se spală, se curăţă de piele şi se crestează. Într-o tigaie mare se topeşte untul şi se pun cele două linguri de ulei de măsline. După ce untul se topeşte se adaugă carnea şi se lasă la prăjit până se se rumeneşte puţin, apoi se scoate pe o farfurie.
În aceeaşi tigaie se pun la călit ceapa şi usturoiul, apoi se adaugă roşiile, vinul, pătrunjelul tocat şi se asezonează cu sare, piper şi oregano, după gust. Sosul se aduce la temperatura de fierbere, apoi se ia de pe foc.
Carnea rumenită se pune într-o cratiţă, se toarnă peste ea sosul şi se bagă în cuptorul preîncălzit timp de 40 de minute, la 180 de grade. Cu 10 minute înainte să fie gata se adaugă ciupercile. Se poate servi cu garnitură de orez. Reţetă trimisă de Cristina Georgiana Ilie, Bucureşti
113. Crenvurşti cu prosciutto
Ingrediente: 12 crenvurşti, un tub de muştar, 12 felii de prosciutto, 12 bucăţele de caşcaval afumat.

Mod de preparare: se crestează crenvurştii pe lung, se ung în interior cu muştar, se umplu cu câte o bucăţică de caşcaval afumat şi se învelesc în felii de prosciutto. Se aşază într-o tavă şi se dau la cuptor circa 15 minute, până se topeşte caşcavalul. Reţetă trimisă de Valentina Eftemie, Bucureşti
114. Cremă de brânză
Ingrediente: 500 g brânză de vaci, o ceapă roşie tăiată mărunt, mărar şi pătrunjel, sare, piper, boia; pentru decor – ridichi, măsline, o roşie.

Mod de preparare: se amestecă bine într-un bol toate ingredientele – sarea, piperul şi boiaua se pun după gust – şi se decorează cu măsline întregi şi cu roşia şi ridichile tăiate. Reţetă trimisă de Cristina Szekely, Cluj-Napoca
115. Rizotto cu sos de roşii
Ingrediente: o ceaşcă şi jumătate de orez, trei ceşti de apă, două linguri de unt sau de ulei, o ceapă, sare şi piper; pentru sos – patru roşii sau două linguri de bulion, o lingură de unt, o lingură de făină, sare, o ceaşcă de apă, o linguriţă de oţet de vin, câteva boabe de piper, o frunză de dafin, caşcaval ras.

Mod de preparare: se taie ceapa mărunt, se rumeneşte în unt sau în ulei, se adaugă orezul spălat şi se lasă puţin pe foc, amestecând încontinuu. Se toarnă compoziţia din tigaie într-o cratiţă, se sărează şi se piperează, se adaugă apa şi se dă la cuptor până scade complet. Dacă bobul nu e moale, se mai adaugă puţină apă şi se mai lasă în cuptor să scadă.
Se face un sos alb dintr-o lingură de unt şi una de făină amestecate într-o cratiţă, pe foc, şi se “stinge” cu apă. Se adaugă bulionul sau sucul de roşii strecurat, sarea, oţetul de vin, boabele de piper şi frunza de dafin şi se fierbe încet, până capătă consistenţă.
Când orezul e gata, se pune într-o cratiţă udă, se îndeasă cu lingura ca să ia forma cratiţei, apoi se răstoarnă pe farfuria de servit. Se presară caşcaval ras şi se serveşte fierbinte, cu sosul de roşii. Reţetă trimisă de Sabina Andrei, Bucureşti
116. Salată de ţelină cu piept de pui
Ingrediente: o ţelină mare, un piept de pui, trei mere medii, o rotiţă de caşcaval, 200 g maioneză, zeama de la o lămâie, sare şi piper.

Mod de preparare: pieptul de pui se fierbe şi se lasă să se răcească, apoi se taie cubuleţe. Țelina se curăţă, se spală şi se dă pe răzătoarea mică, apoi se stropeşte cu zeamă de lămâie, ca să nu se oxideze.
Merele şi caşcavalul se curăţă şi se taie cubuleţe. Se amestecă pieptul de pui cu ţelina, mărul şi caşcavalul (ideal ar fi să fie în cantităţi egale), apoi se adaugă maioneza, sarea şi piperul. Reţete trimise de Alexandru Marin Badea, Galaţi
117. Cornuri cu ciocolată
Ingrediente: 500 g făină, 60 g zahăr, două pliculeţe de zahăr vanilat, două gălbenuşuri, 80 g unt, un cub de drojdie, 250 ml lapte, un praf de sare, un ou bătut pentru uns, cremă de ciocolată.

Mod de preparare: drojdia se amestecă bine cu 100 ml de lapte cald şi o linguriţă de zahăr. Se pune făina într-un castron şi se face o adâncitură în mijloc, unde se toarnă amestecul cu drojdie. Zahărul rămas şi zahărul vanilat se dizolvă în restul de lapte cald, gălbenuşurile se bat cu praful de sare, iar untul se topeşte la microunde.
Toate acestea se toarnă peste făină când drojdia s-a umflat. Se amestecă totul şi se frământă energic, până ce aluatul devine elastic. Se lasă la dospit la loc cald cam 40 de minute, până îşi dublează volumul, apoi se răstoarnă pe masă, se presară puţină făină deasupra şi se întinde o foaie de un cm grosime. Se taie foaia în opt triunghiuri egale. În centrul fiecărui triunghi se pune o linguriţă de cremă de ciocolată.
Se rulează şi se formează cornurile, care se aşază apoi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se ung cu un ou bătut şi se dau la cuptor până devin aurii. Reţete trimise de Alexandru Marin Badea, Galaţi
118. Crap cu legume
Ingrediente: 5-6 felii de crap, un morcov, doi cartofi, 100 g ardei roşu, 100 g ardei galben, 100 g ardei verde, 5 bucheţele de broccoli, boabe de porumb, cimbru, foi de dafin, piper boabe, condimente pentru peşte, ulei şi vegeta.

Mod de preparare: peştele se aşază într-o tavă unsă cu puţin ulei şi se presară pe el condimente şi vegeta. Lângă feliile de peşte se aranjează legumele tăiate, se adaugă puţină apă, apoi se pun cimbru, foi de dafin şi piper boabe. Se dă la cuptor până se rumeneşte. Reţetă trimisă de Mihaela Cristina Nicolae, Bucureşti
119. Gogoşele cu şuncă
Ingrediente: pentru aluat – un pahar de untură lichidă, un pahar de lapte, 400 g de făină, drojdie cât o nucă, puţină sare; pentru umplutură – 100 g şuncă două linguri de smântână, o lingură de făină.

Mod de preparare: se dizolvă drojdia în laptele călduţ, apoi se amestecă bine cu făina şi sarea. Se frământă şi se adaugă treptat untură, până se încorporează toată, apoi se întinde o foaie.
Umplutura se face simplu, amestecând şunca tăiată cubuleţe cu smântâna şi făina. Se ung cu untură forme mici de tarte, se pune în fiecare câte o bucată din foaia de aluat, se adaugă umplutură şi se strâng marginile aluatului peste umplutură, ca să arate ca o gogoaşă. Se ung cu ou şi se dau la cuptor.
În loc de şuncă, umplutura mai poate fi făcută din carne tocată, brânză sau ciuperci. Reţetă trimisă de Monica Vătu, Bucureşti
120. Tartă cu fructe
Ingrediente: 200 g unt, 300 g zahăr, trei ouă, 330 g făină, 200 ml lapte, un vârf de cuţit de amoniac, un praf de sare, un kg de fructe (caise, piersici, cireşe şi vişine), un pic de oţet sau de zeamă de lămâie.

Mod de preparare: într-un bol se amestecă untul moale cu zahărul. Apoi se pun, pe rând, ouăle şi laptele. La sfârşit se încorporează făina şi amoniacul (stins cu oţet sau cu zeamă de lămâie), apoi sarea.
Se unge tava cu unt şi se tapetează cu făină sau se pune hârtie de copt. Se toarnă compoziţia în tavă şi deasupra se pun fructele. Se coace la foc iute 5 minute, apoi se dă focul mai încet şi se lasă încă 20 de minute. Reţetă trimisă de Dorin Mihai Răsteanu, Dolj
121. Tort Doboş
Ingrediente: pentru blat – 10 ouă, 200 g zahăr pudră, 120 g făină, coaja rasă şi zeama de la o lămâie, unt;

pentru cremă – şase ouă, 200 g zahăr, 200 g unt, şase linguri de ciocolată rasă, patru linguri de apă.
Mod de preparare: se separă albuşurile de gălbenuşuri. Gălbenuşurile, zahărul, coaja şi zeama de lămâie se freacă până se obţine o cremă. Se adaugă albuşurile bătute spumă şi făina, puţin câte puţin, amestecând încet.
Din aluatul obţinut se fac zece foi subţiri cât muchia unui cuţit, care se coc pe rând într-o tavă de tort unsă cu unt. Pentru cremă, se bat cu telul, în-tr-un vas aşezat în apă clocotită, pe foc, ouăle şi zahărul, până se îngroaşă.
Se ia vasul de pe foc şi se adaugă ciocolata încălzită şi amestecată cu patru linguri de apă, apoi untul. Se freacă totul bine şi se lasă la răcit. Când toate foile sunt coapte şi răcite, se ung cu cremă şi se aşază una peste alta. Aceeaşi cremă se foloseşte şi pentru a glazura prăjitura. Reţetă trimisă Viorica Trică, Râmnicu Vâlcea
122. Prăjitură din albuşuri cu nucă
Ingrediente: opt albuşuri, 10 linguri de zahăr, 10 linguri de făină, un plic de praf de copt, o jumătate de kilogram de rahat de fructe, 200 g nucă, 100 g stafide, 75 ml ulei, trei plicuri de zahăr vanilat, o esenţă de vanilie.

Mod de preparare: se bat albuşurile cu zahărul şi cu zahărul vanilat. Se adaugă făina amestecată cu praful de copt, apoi se pun uleiul şi esenţa de vanilie. Se adaugă stafidele şi se amestecă.
Se toarnă compoziţia într-o tavă şi se presară deasupra nuca măcinată şi rahatul tăiat cubuleţe. Se lasă la cuptor 25-30 de minute. Reţetă trimisă de Mihaela Vulpe, Bucureşti
123. Ruladă cu vişine
Ingrediente: pentru blat – şase ouă, şase linguri de zahăr, şase linguri de făină; pentru cremă – cinci gălbenuşuri, 12 linguri de lapte, patru linguri de zahăr, un cub de margarină, patru linguri de zahăr pudră, 400 g de vişine din dulceaţă.

Mod de preparare: se bat albuşurile spumă tare, se adaugă zahărul, după care se pun gălbenuşurile şi, în final, făina, în ploaie. Se amestecă totul şi se dă la cuptor pentru 20-25 de minute. Se scoate, se rulează într-un prosop umed şi se lasă aşa până ce se răceşte.
Între timp, se prepară crema, amestecând în baie de aburi gălbenuşurile, laptele şi zahărul. Margarina se freacă bine cu zahărul pudră şi se adaugă în cremă după ce aceasta s-a răcit. Crema se întinde peste blat, apoi se pun şi vişinele din dulceaţă. Se rulează şi se pudrează. Se serveşte rece. Reţetă trimisă de Claudia Elena Cioici, Timiş
124. Albă-ca-Zăpada
Ingrediente: pentru şase foi – 11 linguri de zahăr, 11 linguri de ulei, 11 linguri de lapte, patru ouă, o lingură de amoniac stins cu suc de lămâie, făină cât cuprinde;

pentru cremă – un litru + încă un pahar de lapte, două pachete de unt, opt linguri de făină, două căni de zahăr, trei linguri de cacao, esenţă de vanilie, nuci prăjite, sucul de la jumătate de lămâie.
Mod de preparare: se face un aluat din toate ingredientele pentru foi, adăugând făină până când compoziţia se desprinde de pe degete. Se împarte aluatul în şase părţi egale, care se întind cu sucitorul şi se aşază pe dosul tăvii de la aragaz (care trebuie unsă cu ulei şi tapetată cu făină de fiecare dată).
Se înţeapă cu furculiţa în mai multe locuri şi se lasă la cuptor 5 minute fiecare. Pentru cremă, se amestecă zahărul şi făina, omogenizându-se cu un pahar de lapte rece. Între timp, se pune litrul de lapte la fiert.
După ce a fiert, se adaugă compoziţia cu făină şi se amestecă la foc mic cu telul, până se îngroaşă. Se ia de pe foc şi se adaugă cacaua, nucile, vanilia, zeama de lămâie şi untul topit. Se amestecă bine şi se lasă puţin la răcit, apoi se întinde peste foi. Dacă doriţi o prăjitură mai înaltă, aşezaţi toate foile una peste alta.
Dacă nu, puteţi forma două prăjituri a câte trei foi. Se serveşte după ce stă 12 ore la frigider. Reţetă trimisă de Liana Grosu, Brăila
Colţul vedetei: Magda Pălimariu se răsfaţă cu somon la cuptor
Magda Pălimariu, frumoasa blondă care ne aduce veşti despre vreme la PRO TV, e pasionată de gătit. În ultima vreme, şi-a cumpărat multe cărţi de bucate, din care învaţă mereu reţete noi. Ne-a dezvăluit că una dintre mâncărurile ei preferatele este somonul la cuptor.
Ingrediente: două fileuri de somon, 3-4 linguri de ulei de măsline, sare, piper, oregano, 2-3 căţei de usturoi, câteva felii de lămâie, pătrunjel; pentru garnitură – morcovi micuţi, câteva bucheţele de broccoli şi de conopidă, un cubuleţ de unt, sare.
Mod de preparare: se toarnă uleiul pe fileurile de somon, se presară sare şi piper, apoi oregano. Peştele astfel pregătit se dă la cuptor, într-o tavă acoperită cu folie de aluminiu. Se lasă o jumătate de oră, după care se înlătură folia, se presară usturoiul tăiat bucăţele şi se mai dă la cuptor 10 minute.

Între timp, se face garnitura: morcovii curăţaţi şi spălaţi se pun într-o tigaie cu sare şi un cubuleţ de unt, iar broccoli şi conopida se fierb în apă cu puţină sare. Când sunt gata, legumele se scot pe farfurii. Lângă ele se pune somonul, deasupra căruia se aşază feliile de lămâie. Se presară puţin pătrunjel proaspăt tocat.
Iată câştigătorii celei de-a opta săptămâni de concurs (6 – 12 ianuarie)
Rodica Codrea, DIN Braşov, A CÂŞTIGAT UN DVD player
Premii de consolare, constând în DVD-uri, au obţinut:
1. Doina Bouleanu, Braşov
2. Cristian Năbădan, Arad
3. Cătălina Laura Dumitru
4. Rodica Niculescu, Bucureşti
5. Elena Martiş, Bucureşti
6. Mădălina Ureche
7. Adina Lepădatu
8. Viorica Axinte
9. Daniel Diţă
10. Aneta Frunză, Braşov
Pentru a participa la concurs, trebuie să trimiteţi pe adresa redacţiei (Bucureşti, bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2) sau la e-mail retete@libertatea.ro o reţetă deosebită, cu care v-aţi uluit prietenii sau cea mai delicioasă reţetă moştenită de la mama ori de la bunica. Scrisoarea trebuie să fie însoţită de o fotografie a mâncării preparate după reţeta respectivă şi de datele dv. de contact – adresa completă şi un număr de telefon. Săptămânal, cele mai originale reţete vor fi premiate, iar numele câştigătorilor vor fi publicate în următoarele ediţii ale ghidului TV Libertatea de weekend. Câştigătorii vor fi desemnaţi de un expert-bucătar şi vor fi contactaţi de un reprezentant al SC Ringier România SRL. APASĂ AICI PENTRU A VEDEA TOT REGULAMENTUL CONCURSULUI!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_761aced063389f12406b7b320c1bd8c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_35559afd35699db00b8e5aaa5ce50ef4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2012/01/retete-02-03-pui_in_sos_vanatoresc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanii-au-talent-editia-13-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-ivascu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-premier-guvern-1-e1772284876751.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
EmiM 06.08.2023, 19:22
Super ideile de retete
ElenaMA 03.09.2023, 15:05
Super
mirelas 29.11.2023, 11:52
Ce rețete apetisante! arată foarte bine
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.