Daniel Ostecioaia, 7 decembrie 1988, ora 19.00, Bucureşti. Săgetător cu ascendentul în Rac.
Investeşti foarte multe resurse în carieră şi nu neapărat de bunăvoie, ci silit de împrejurări. Poate de aceea nici rezultatele nu sunt aşa cum ar trebui. Dai dovadă de un idealism exagerat, care aduce însă a lipsă de viziune. Parcă nu prea ai idee spre ce ar trebui să te îndrepţi. Există elemente care indică nevoia de a găsi un drum în viaţă care să-ţi fructifice înclinaţiile umaniste. Înainte de a face primii paşi într-o anumită direcţie, e bine să ştii care e aceasta. Vitalitatea poate avea de suferit dacă te complaci într-o situaţie călduţă la locul de muncă şi refuzi impulsurile interioare care te îndeamnă să ceri mai mult de la viaţă, aşa cum şi meriţi.

Luminiţa, 11 mai 1983, ora 5.00, Ploieşti. Taur cu ascendentul în Berbec.
Astrograma indică un destin foarte clar conturat, multe dintre evenimentele din viaţa ta conţin o doză importantă de predestinare, dar cele mai multe dintre ele îţi sunt favorabile. Relaţia de cuplu se poate complica, dacă vei permite intervenţia unor apropiaţi, indiferent sub ce formă, sau vei dori să-ţi păstrezi un grad mai mare de independenţă decât se cuvine. Situaţia materială poate evolua în bine şi cu ajutorul unor persoane din străinătate sau ca urmare a unor deplasări ale tale.

4152-181969-printscreem.jpg

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.