Pe o parte, îmbrăţişaţi
Stând pe o parte cu faţa orientată în aceeaşi direcţie, el te ia în braţe şi te ţine aproape de trupul său. Poziţia sugerează intimitate şi erotism în cuplu. El te protejează prin îmbrăţişare, iar tu îi simţi tot corpul cum se arcuieşte pe al tău. Specialiştii afirmă că acest tip de comuniune în somn scade nivelul stresului din organism pe timpul nopţii.

Poziţia este cel mai des adoptată de cuplurile care sunt de doi, trei ani împreună, pentru că ea simbolizează atât familiaritate, cât şi romantism. Se întâmplă să păstraţi poziţia de dormit pe tot parcursul nopţii, schimbând eventual partea pe care dormiţi şi cine pe cine îmbrăţişează? Atunci amândoi v-aţi luat un angajament unul faţă de celălalt şi puneţi mai presus binele partenerului.
Pe o parte, neîmbrăţişaţi
Există totuşi un contact fizic, chit că vă atingeţi picioarele doar sau el îşi odihneşte braţul pe mijlocul tău. Poziţia simbolizează un cuplu sudat şi o încercare de a oferi partenerului siguranţă fizică şi emoţională.

În această poziţie dorm cuplurile care sunt împreună de cel puţin cinci ani. După atât timp petrecut împreună, partenerii nu mai simt nevoia să arate în mod inconştient, prin poziţia de somn, cât de ataşaţi sunt unul de celălalt.
Îmbrăţişaţi, faţă în faţă
Dacă îmbrăţişarea este strânsă în aşa manieră încât vi se ating obrajii, trunchiul şi picioarele, înseamnă că adoptaţi una dintre cele mai intime poziţii de dormit. Aceasta semnifică o dorinţă de a fuziona în plan emoţional cu celălalt şi izvorăşte dintr-un ataşament deosebit pe care l-aţi construit împreună.

Această poziţie este caracteristică pentru cuplurile proaspăt căsătorite sau pentru cele care abia au făcut dragoste. Dacă iubitul tău a iniţiat poziţia în alte circumstanţe, înseamnă că este dependent de tine, lucru pe care ţi-l arată în mod inconştient în timp ce dormiţi.
În părţi opuse ale patului
Lipsa unui contact fizic şi spaţiul gol lăsat între voi doi poate indica o tensiune emoţională în cuplu, pe care nu o conştientizaţi încă. Desigur, dacă amândoi vă treziţi la cea mai mică mişcare, poate că aşa încercaţi să profitaţi de tot spaţiul patului.

De aceea, pentru a vedea dacă poziţia este sau nu un semnal de alarmă, e cazul să analizezi cum interacţionaţi atunci când sunteţi treji.
El pe spate, tu cu capul pe umărul lui
Îţi place să te odihneşti cu capul pe umărul lui? În această poziţie el te domină, iar tu îţi manifeşti dependenţa faţă de el. Nu te speria, căci poziţia este des întâlnită în cazul cuplurilor fidele, aşa că nu rişti să fii dezamăgită emoţional. Specialiştii mai susţin că, atunci când femeia îşi ţine capul pe pieptul iubitului, cel mai probabil el este mult mai în vârstă decât ea.

Totodată, e bine de ştiut că un contact al mâinilor partenerilor simbolizează deschidere emoţională. Faptul că iubitul tău evită să te atingă cu mâinile, dar te atinge cu un picior denotă anumite reţineri în plan emoţional, pe care este însă dispus să le depăşească. Pe lângă poziţiile de dormit în cuplu, merită să urmăreşti şi felul în care iubitul tău doarme singur. Poziţia corpului său ascunde indicii despre personalitatea lui!
«De fiecare dată adormim unul în faţa celuilalt»
Cristina Grigoraş şi Alexandru Lărcaru (ambii de 22 de ani):
“De fiecare dată adormim unul în faţa celuilalt. Ne place să plecăm în lumea somnului uitându- ne unul la altul. Uneori, Cristina adoarme prima şi eu stau şi o mângâi până mi se face şi mie somn. În timpul nopţii nu ştiu ce se întâmplă, dar dimineaţă ne trezim tot unul în braţele celuilalt”.
Laura Lupăgeanu şi Andrei Costandache (ambii de 23 de ani):
“Nu suntem atât de dependenţi unul de celălalt. Ne lăsăm spaţiu şi în pat, şi în viaţa de fiecare zi. Andrei mă ţine în braţe până adorm, apoi fiecare din noi se aşază cât mai comod. Somnul este foarte important şi trebuie să ne odihnim cât mai bine”.
Răzvan Trică şi Daniela Pricop (ambii de 19 de ani):
“Nu avem aceeaşi poziţie de somn toată noaptea. Ne foim destul de mult, dar de fiecare dată ajungem unul în braţele celuilalt. De regulă, Răzvan mă ia în braţe, adormim, după care fiecare trece pe partea lui de pat, iar spre dimineaţă îl iau eu în braţe pe el.”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76b8559dc362c6dfa9e260416edecbeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7a5ee0c84479e13fe7a16f462bcb71b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_459d1cfc9decb4aca57691b2f8b3a3b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_821165cffa52cb8ab48f1dbc1cd8867d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b7d7a36d03efb26809a83f4e57d99920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c5d98f0ddc021015d4432a56a817ac73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2010/03/4347-237397-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-raicu-despre-melodia-lansata-de-fratii-velea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ilie-bolojan-premier-guvern-1-e1772284876751.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-dumitru-angelescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/comenzi-paste-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.