1. Ne certăm mereu
Geanina şi Filip sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Noi parcă ne petrecem tot timpul liber ciondănindu-ne din cauza a cine ştie ce probleme aiurea. E clar că lucrurile nu merg bine.
Aşa cum nici voi nu vă certaţi în public şi pentru alţii păreţi cuplul perfect, la fel sunt şi prietenii voştri. Pe de altă parte, e normal să vă mai ciondăniţi şi să discutaţi în contradictoriu, doar sunteţi oameni, aveţi opinii diferite şi nu e bine să vi le reprimaţi.
2. Se uită după altele
L-am văzut eu cum s-a uitat după tipa aia cu sânii imenşi, care a trecut pe lângă noi, în piaţă. Şi ieri se holba la una cu picioarele până în gât. Clar vrea să mă înşele!
Nu mai face o tragedie. E bărbat şi e normal să îi placă femeile frumoase. Doar şi ţie îţi plac. Mai mult, nu se întâmplă ca uneori să te uiţi şi tu după indivizi simpatici, cu trupurile lucrate şi cu priviri fulgerătoare? Este o atitudine normală şi sănătoasă, în nici un caz o dorinţă de a te înşela, pentru că dacă vrea să facă asta, o va face fără să îţi arate ţie.
3. Nu se mai simte atras de mine
La începutul relaţiei noastre voia să facem sex zilnic. Acum… trec şi două sau trei zile fără să încerce nimic. Evident că nu mă mai consideră atrăgătoare.
Din nou, exagerezi. Bărbatul tău nu e un robot setat pe „sex”. E om, are probleme, e stresat, e obosit şi trebuie să îl înţelegi dacă nu vrea să sară pe tine mereu. Mai mult, nici tu nu ai vrea să facă sex non-stop. În plus, nu te mai pkânge că nu face el nimic. Mai degrabă fă tu primul pas şi vezi aoi dacă se mai dezlipeşte de tine.