1. Ludmila Dobre, 16 aprilie 1962, ora 17.00, Câmpulung Muscel, Berbec cu ascendentul în Fecioară:
Sunteţi o persoană energică, relativ veselă, sensibilă, raţională, modernă în concepţii şi orientări. Sunteţi capabilă să îi mobilizaţi şi pe cei din jur să facă ceva pentru a-şi schimba condiţiile de viaţă, cu un accent special pe capacitatea de a da sfaturi potrivite. Este posibil ca domeniul relaţiilor de dragoste şi situaţia copiilor să fie complicată prin lipsa acestor aspecte din viaţa d-voastră sau prin multiplele probleme acumulate îi aceste privinţe.
Poate pentru a avea mai multă libertate personală nu aţi permis apropierea cuiva sau nu v-aţi făcut planuri de angajamente pe termen lung. Dacă doriţi, puteţi schimba această situaţie, este nevoie doar sa vă propuneţi să vă schimbaţi modul în care v-aţi conceput viaţa până acum. Sunteţi însoţită la orice pas de şansă, trebuie doar să vedeţi clar ce e cu adevărat important să vă doriţi şi să vă îndreptaţi neîncetat gândurile în acea direcţie. Poate ar fi bine să vedeţi cum îi puteţi ajuta pe cei din jur să îşi rezolve problemele şi răspunsul care vine prin inspiraţie prin fiinţa d-voastră să vă folosească şi pentru a rezolva acele suferinţe interioare.
Se vede clar că aveţi o minte capabilă să primească inspiraţie din surse dintre cele mai pure, dar trebuie să înlăturaţi principalul obstacol, orientarea exagerată spre materie, spre obţinerea de bunuri materiale. Nu spun că nu este normal să vă intereseze aceste lucruri, dar dacă stăm prea cu nasul în pământ, uităm să mai privim cerul şi într-o zi, prin bunăvoinţa divinităţii, îl vedem şi ne mirăm că nu l-am putut vedea cu toata minunăţiile lui până atunci. Ridicaţi ochii din pământ şi veţi vedea cerul, lumea divină şi tot ce pare ascuns ochilor noştri.
2. Smaranda Iliescu, 15 mai 1957, ora 14.00, Birda, Taur cu ascendentul în Fecioară:
Vă este dată o existenţă destul de zbuciumată pentru a ajunge la înţelegerea realităţii că fiecare om îşi construieşte viaţa aşa cum ştie mai bine din experienţele pe care le acumulează de-a lungul vieţii. Sunteţi o persoană dinamică, profund motivată în direcţia cercetărilor spirituale şi dornică să depăşească o anumită comoditate intelectuală caracteristică semnului natal. Probleme cu bărbaţii nu aţi prea avut, mai degrabă v-aţi înţeles cu ei decât cu femeile pe care le percepeţi ca fiind mult prea mofturoase şi alintate pentru a fi pe gustul d-voastră.
Sunteţi alcătuită dintr-o minunată combinaţie între realism şi capacitatea de a vedea cu ochii minţii ceea ce puţini reuşesc să vadă. Aveţi parte de noroc, un noroc făurit cu grijă şi eforturi, pe care însă numai aşa îl apreciaţi. Sunteţi inofensivă pentru toate vietăţile din jur, poate cu exceptia celor al căror rost nu îl înţelegeţi. O posibilă durere legată de mamă v-a învăţat să preţuiţi viaţa şi să ajungeţi la o mai profundă înţelegere a inutilităţii alergăturii veşnice după bunuri materiale. Atenţie la tot ce este legat de inimă, la circulaţie şi la echilibrul nervos.
Aveţi capacitatea de a vă menţine o stare de sănătate de invidiat dacă vă educaţi să fiţi mai liberă în gândire, mai generoasă cu sine şi cu ceilalţi şi mai bună decât sunteţi deja. Orientaţi-vă către pasiunile d-voastră, încercaţi să aveţi o viaţă interioară cât mai activă şi să mâncaţi cât mai natural şi veţi vedea că aveţi resurse pentru a vă menţine sănătoasă. În legatură cu partenerul, vă pot spune, dacă ora este bună, că trebuie să mulţumim celor care ne-au fost alături pe drumul vieţii noastre chiar dacă la un moment dat au decis să o ia pe un alt drum, indiferent încotro duce acel drum.
3. Cătălin Cornelui Farcaş, 1 iunie 1968, ora 19.12, Mediaş, Gemeni cu ascendentul în Scorpion:
Ambele semne se caracterizează printr-o accentuată curiozitate, o dorinţă neîmpăcată de a afla, de a şti pentru a folosi mai apoi informaţiile. Aici ar putea apărea o problemă, la folosirea informaţiilor pentru că se poate naşte un dezechilibru, puteţi fi tentat să doriţi putere asupra celor din jur, să le fiţi superior măcar pentru un timp. Vă daţi seama că este inutil şi dureros să faceţi aşa ceva, sunt şi alte căi, mai puţin agresive, de a reuşi în viaţă. Este esenţial să părăsiţi casa părintească, să vă clarificaţi viziunea despre locul pe care doriţi să îl ocupe iubirea în viaţa d-voastră, inclusiv iubirea dăruită faţă de un copil.
Nu este obligatoriu să aveţi copii, dar în stadiul în care suntem ar fi mai uşor să vedeţi de ce sunteţi în stare sufleteşte vorbind şi nu numai, prin prezenţa unui copil în viaţa d-voastră. Stiţi ce înseamnă echilibrul interior, sunteţi înzestrat cu aptitudini naturale pentru a relaţiona armonios cu lumea. Vă preocupă ce lăsaţi în urma d-voastră, creaţia personală şi cultivarea unor talente care să facă prezenţa d-voastră în viaţa celor din jur mai semnificativă, mai plină de înţeles. Ar fi bine să nu vă luaţi prea în serios pentru a nu vă opune ideii de schimbare şi nici lumea nu e bine să o luaţi prea în serios.
Seriozitatea excesivă vă face să uitaţi de latura d-voastră capabilă să se bucure de gesturile simple, iubitoare, de dăruire. De asta aveţi nevoie şi fiecare dintre momentele în care vă daţi seama de asta este un act creator cu ajutorul căruia vă construiţi viaţa frumoasă si vă oferiţi o sursă de încredere în sine de care, de asemenea, aveţi mare nevoie. În rest, succes prin femei sau cu ajutorul mamei.
Aveţi o minte aflată în veşnică mişcare, în căutarea a tot ce vi se pare inexplicabil. Este bine să nu amestecaţi lucrurile şi să nu aduceţi în relaţiile personale această tendinţă pentru că se poate transforma într-o chinuitoare căutare de detectiv a secretelor celor dragi. Noroc prin oameni cu situaţie superioară, aflaţi în justiţie sau în administraţie sau în străinătate. Căsătorie târzie cu o persoană destul de instabilă în sentimente. Pentru copil sunt necesare eforturi.
4. Nicoleta Andreea Căpraru, 26 iunie 1985, ora 12.00, Tecuci, Rac cu ascendentul în Fecioară:
Eşti fericita posesoare a unui destin special care implică beneficii, dar şi responsabilităţi. Eşti capabilă să îi ajuţi pe cei din jur să înţeleagă unde greşesc, ce nu au înţeles bine sau deloc în relaţiile lor. Se recomandă să urmăreşti o specializare în această direcţie sau, cel puţin, să nu te laşi învinsă de aparenţe şi să cauţi rezolvarea problemelor personale prin asocieri nepotrivite de dragul reuşitei sociale. Eşti perfect capabilă să reuşeşti în viaţă prin puterile tale, iar noroc ai chiar mai mult decât crezi.
Nu te chinui cu dorinţe de genul să ai o viaţă luxoasă sau nu te tortura dacă nu ai bani la un moment dat pentru că de fiecare dată vei reuşi să te refaci la acest nivel şi vei căpăta şi mai multă încredere în tine şi în capacitatea de a te ridica singură după o cădere. Poţi ajunge departe şi te poţi menţine dacă ai grijă să nu faci prea multe concesii din cauza pesimismului care te cam încearcă. Fă din munca ta o pasiune, nu un efort doar pentru bani şi vei câştiga mai mult decât banii, te vei câştiga pe tine ca fiinţă independentă. Ai nenumărate talente, iţi rămâne doar să te hotărăşti ce vrei să faci.
5. Roxana Szitar, 21 august 1983, ora 6.00, Bucureşti, Leu cu ascendentul în Leu:
Vă înţeleg supărarea şi vă ofer o explicaţie pe care o puteţi accepta pentru că este pur şi simplu reală. Răspund solicitărilor care ajung la mine în ordinea sosirii, săptămânal mai mult de 40 de cititori îşi primesc răspunsurile în ziar sau online. Nemulţumirea d-voastră are şi o explicaţie astrologică, vă este dificil să vă ţineţi în frâu dorinţele care o iau înaintea gândirii şi vă pot îndemna să aveţi reacţii destul de dure, în special în relaţiile cu anturajul şi reprezentaţii sexului opus. Semnul natal şi ascendentul care îl dublează, dacă ora este bună, nu vă ajută deloc, dimpotrivă.
Astrograma d-voastră se distinge printr-o simplitate rar întâlnită, ceea ce indică faptul că viaţa d-voastră poate fi lipsită de încercări majore de destin sau de evenimente dure. Este posibil să apară o problemă în relaţia cu mama şi implicit cu tatăl, dar cu puţină înţelepciune veţi reuşi să treceţi şi peste asta. Despre acest aspect nu vă pot spune mai mult, poate doar că ar fi bine să vă luaţi anumite măsuri de siguranţă dacă se pune problema împărţirii unor bunuri. Atenţie la drumurile scurte şi la cât de mult ţineţi la bani pentru că îi puteţi pierde, vă pot fi luaţi pur şi simplu sau pot să apară diferite contexte în care să fiţi nevoită să plătiţi ceva.
Nu vă priviţi soţul ca un sponsor pentru că misiunea d-voastră este de a deveni independentă financiar prin propriile puteri. Feriţi-vă de împrumuturile de orice fel. Nu sunteţi lipsita de noroc, dar felul în care apare norocul în viaţa d-voastră poate să nu corespundă deloc cu aşteptările d-voastră şi de aceea poate fi dificil să îl consideraţi noroc. Veţi reuşi să vă asiguraţi o situaţie materială bună, dar este bine să fiţi atentă să aveţi şi cu cine împărţi aceste bucurii.
6. Sabina Ana Vlad, 16 septembrie 1988, ora 9.00, Iaşi, Fecioară cu ascendentul în Balanţă:
Ai tot felul de reţineri când vine vorba să te gândeşti la viitorul tău, reţineri în privinţa capacităţii de a-ţi găsi un loc de munca acceptabil, reţineri în privinţa relaţiilor cu anturajul care nu pare prea binevoitor cu tine, aproape o totală neîncredere în tine în privinţa relaţiilor de dragoste. Dacă tu gândeşti aşa, atunci nu mai ai cum să ai pretenţii de la alţii să te încurajeze sau să te mai poată ajuta cu ceva.
Lasă tot ce te reţine departe şi încearcă să fii mai optimistă, să vezi ce se întâmplă dacă îţi propui să-ţi duci la îndeplinire un vis şi vei fi surprinsă. Nu te chinui să afli ce gândesc alţii despre tine pentru că nu contează. Femeile din viaţa ta pot să aibă o influenţă deosebită asupra ta, deşi nu sunt atâta de binevoitoare pe cât ţi-ar plăcea. Situaţia finaciară poate fi bună şi cu condiţia să-ţi stăpâneşti, măcar din când în când, dorinţa de a cumpăra tot felul de lucruri inutile, dar frumoase. Atenţie la sănătate, în mod special la cap, atât în privinţa capului cât şi din punct de vedere sufletesc.
Este important să întelegi că iubirea depăşeşte orice lucru material ca importanţă în viaţa omului şi ca sursă de energie şi inspiraţie. Eşti poate prea raţională uneori şi nu prea îţi permiţi măcar să speri că ţi-ar putea fi mai bine, deşi o voce firavă de acolo din sufletul tău îţi şopteşte că nu e chiar aşa.
7. Rodica Sava, 20 noiembrie 1949, ora 10.00, Braşov, Scorpion cu ascendentul în Capricorn:
Nu vă este sortit să rămâneţi singură, dar viaţa vă pune în situaţia de a vă schimba atitudinea faţă de bărbaţi, măcar prin schimbarea bărbatului prezent în viaţa d-voastră. Poate fi dificil de acceptat acest fapt, dar o femeie cu inţelepciunea d-voastră vă înţelege.
Sunteţi o mare iubitoare de libertate în decizii şi destul de impulsivă când vine vorba de ceva în care credeţi cu putere. Nu este de mirare că îi este greu oricărui bărbat să-şi găsească locul în viaţa d-voastră, mai ales că vă aşteptaţi ca şi el să fie la fel de decis, de puternic, să fi capabil să îndure multe de dragul păstrării relaţiei. Numai că oamenii nu sunt aşa cum vrem noi ci, pur şi simplu, aşa cum sunt ei.
Aş putea să vă spun mai multe, dar am nevoie de o oră ceva mai precisă sau, cel puţin, câteva repere precise pentru a putea corecta ora pe care mi-aţi trimis-o pentru că un interval de două ore este foarte mare. Cele menţionate mai sus rămân valabile, dar pentru a vă răspunde la cea mai delicată întrebare pe care mi-aţi adresat-o am nevoie de ajutorul d-voastră pentru a putea determina cu mai multă exactitate ora. Îmi dau seama ca nu mai aveţi pe cine întreba, dar ar fi bine să reveniţi cu câteva date exacte, una dintre cele mai bune metode este corectarea pe baza unor evenimente importante.
8. Ruxandra Codruta Hierl, 14 noiembrie 1972, ora 23.50, Bucureşti, Scorpion cu ascendentul în Leu:
În ciuda aparenţelor eşti o persoană deosebit de sensibilă, te descurajezi destul de uşor şi apelezi poate prea des la ajutorul celor din familie. Poţi fi tentată să reprimi anumite laturi ale personalităţii tale pentru a fi acceptată şi iubită, dar toate acele laturi clocotesc în interiorul tău pentru că adevarata ta fire este vulcanică şi energică.
Îţi proiectezi invariabil o mie de dorinţe asupra tuturor bărbaţilor pe care îi întâlneşti şi de aici până la dezamăgire nu mai e decât un pas. Este posibil chiar să ţi se pară normal să dai frâu liber inimii şi să te iei după ea, cum îţi place altcineva sa uiţi ca tocmai te-ai implicat într-o altă relaţie. Toate aceste aspecte pot fi armonizate dacă vei sta puţin să te gândeşti că nici un bărbat nu-ti poate oferi totul ci numai ce are de oferit că un om ce este şi el. Pentru a-ţi împlini destinul este important să îţi asumi rolul de mamă cu tot ce implica acest rol.
Dar nu poţi rămâne copil şi să vrei să fii şi mamă, aşa că păstrează o anumită distanţă faţă de familia de bază, rudele de gradul întâi în special, indiferent ce părere vor avea ei. Situaţia financiară depinde de gradul de implicare de care vei da dovadă, dacă accepţi că nu eşti în stare să câştigi singură suficient, vei căuta ajutor, dacă îţi exersezi voinţa vei vedea că poţi să câştigi mai mult decît te aşteptai. Există un blocaj în imaginea ta despre tine, probabil întreţinut inconştient şi fără rea intenţie şi de familie. Nu eşti deloc aşa cum pari, în sensul bun.
9. Nicoleta Ioniţǎ, 11 decembrie 1982, ora 6.00, Bucureşti, Sǎgetǎtor cu ascendentul în Scorpion:
Te comporţi de parcǎ te-ai afla veşnic în cǎutarea unei comori sau mǎcar a unei metode secrete de îmbogatire rapidǎ şi nu e vina ta atâta timp cât cei din jur îţi încurajeazǎ aceastǎ tendinţǎ şi chiar o considerǎ o mare calitate. Numai cǎ în tot acest chin sufletesc uiţi ceva foarte important, uţti cǎ eşti capabilǎ sǎ ajungi la o situaţie bunǎ prin eforturile necesare, cǎ poţi sǎ te descurci foarte bine şi dacǎ nu te obsedeazǎ banii.
Ai puterea de a ajunge la îndepinirea oricǎrui obiectiv pe care ţi-l propui pentru cǎ eşti înzestratǎ cu voinţǎ, cu energia necesarǎ şi cu capacitatea de a gǎsi singurǎ motivaţii pentru a merge cǎtre îndeplinirea unui vis.
Dacǎ ora este bunǎ, se anunţǎ o cǎsǎtorie Posibil întârziatǎ din cauza opoziţiei unor persoane care îşi conduc viaţa dupǎ zvonuri şi nu dupǎ adevǎr. Poţi ajunge sǎ te fereşti de ideea de a te cǎsǎtori din cauza unui complex de inferioritate nǎscut din motive destul de departe de realitate şi existǎ pericolul de a accepta o ofertǎ oarecare ca sǎ nu rǎmâi singurǎ.
10. Liliana Maria Ichim, 2 ianuarie 1984, ora 4.00, Bucureşti, Capricorn cu ascendentul în Scorpion:
Eşti o persoana energică, puternică, echilibrată şi ambiţioasă. Intuieşti faptul că norocul nu vine aşa singur din senin, fără să faci nici un efort şi nici nu îţi trebuie mult până să te hotărăşti ce ai de facut. Mobilizaţi multă energie în rezolvarea problemelor financiare şi de aceea aveţi toate şansele să le rezolvaţi. Pot să apară beneficii de pe urma unor posturi avantajoase, de conducere sau în administraţie. Câştigi cu ajutorul tatălui, al soţului sau al şefilor.
Eşti capabilă de eforturi susţinute pentru a-ţi asigura securitatea materială şi, dacă ora este bună, ai un talent deosebit pentru ocupaţiile legate de justiţie. Eşti potrivită ca mâna dreapta a unui şef aflat la conducerea unei afaceri de proporţii sau a unei organizaţii pentru că eşti capabilă să ţii secrete, să depui eforturi deosebite pentru binele comun. Ceva mai delicată ar putea fi viaţa personală, poţi fi în stare să te menţii ocupată poate doar pentru a nu avea ocazia de a te gândi la acest aspect, dar este nevoie de mai multă atenţie şi de mai multă concentrare pentru a armoniza cumva şi acest plan al vieţii tale.
Astrograma ta conţine destule elemente benefice care pot conduce la armonie cu condiţia să înţelegi că este important să ai alături de tine o persoană cu care să împarţi tot ce îţi oferă viaţa.
11. Sorin Gadea, 12 februarie 1970, ora 13.40, Orşova, Vărsător cu ascendentul în Rac:
Astrograma d-voastră este complexă şi dezvăluie o persoană specială prin deosebitele calităţi cu care aţi fost dăruit din plin. Dacă vă întrebaţi de ce vă este dificil să găsiţi recunoaşterea acestor calităţi, răpunsul este că aveţi nevoie de adaptarea la cerinţele exterioare. Aceastî adaptare poate fi dificilă din cauza firii energice şi a capacităţii de a investi suflet în tot ce faceţi. Dacă ora este bună, vă este dat să cunoaşteţi succesul social şi material printr-o misiune specială, cel mai probabil în legatură cu spiritul, cu îndrumarea oamenilor către redobândirea încrederii în divinitate. Aceasta este calea pe care mergeţi oricum, dar la un moment dat va fi nevoie de mai mult, de dăruire, de abandonare a unor false ambiţii şi a unor înţelegeri greşite şi parţiale.
Aveţi puţini prieteni adevăraţi, dar această lipsă este compensată de o relaţie specială cu planul divin la care aveţi acces nelimitat. Poate fi dificil să vă stabiliţi o direcţie clară în viaţă tocmai din cauza acestor calităţi deosebite, dar aveţi datoria morală de a nu vă irosi, lăsându-vă dus de curent, încotro o vrea el. Se anunţă o viaţă deosebit de interesantă, cu multe schimbări de direcţie şi de preocupări. Nu vă lipseşte nici norocul, manifestare a graţiei divine în viaţa noastră şi puteţi primi aceste binecuvântări cu amandouă mâinile. Este important să nu vă neglijaţi înclinaţiile artistice şi să faceţi ca un talent să devină ocupaţia de zi cu zi.
12. Cătălina Maria Ungureanu, 18 martie 1979, ora 21.30, Bucureşti, Peşti cu ascendentul în Scorpion:
Sunteţi o persoană deosebită prin capacitatea de a simţi ce e în sufletul oamenilor şi prin puterea de a iubi fără reţineri, ceea ce vă asigură un destin fericit în această privinţă. Copiii, în mod special primul, pot fi deosebiţi din toate punctele de vedere. Viaţa v-ar putea dărui multe surprize plăcute chiar dacă uneori vă pierdeţi speranţa şi încrederea în bine.
Sunt multe elemente puternice care indică faptul că cele mai multe dintre realizările d-voastră se datorează unui moment de inspiraţie, o ieţire din ritmul obişnuit, ocazii în care nu vă opuneţi schimbărilor pe care soarta vi le aduce în dar. Locul de muncă este nesigur, dar orice schimbare este bine să fie privită ca o nouă ocazie de a descoperi ce calităţi aveţi şi ce puteţi face cu drag. Se anunţă o căsătorie unică, cu un partener stabil dacă nu îi cereţi prea mult şi aveţi grijă să nu uite faptul că îi purtaţi o dragoste intensă.