La zece ani de la primul turneu peste Ocean, când Laurenţiu Duţă, Viorel Sipoş şi Mihai Budeanu au reputat cel mai mare succes al  unui artist român înregistrat vreodată în Statele Unite, formația se reîntoarce pentru o nouă serie de spectacole, în una octombrie a.c.

Turneul aniversar ”20 de ani cu 3 Sud Est”, cuprinde 12 spectacole în cele mai importante metropole americane. Alături de ”regii muzicii dance”, tot pentru prima oară în Statele Unite, vor merge Aurora și Sandel Mihai (fratele apreciatei soliste Andra), de asemenea, solista de origine română Abigail Budak.

3 Sud Est pleacă în turneu, în America

3 Sud Est aniversează 20 de ani de succes românesc în America. Primul turneu peste Ocean după 10 ani

În 14 ani de prodigioasă activitate (cu o pauză de 6 ani), 3 Sud Est a fost cea mai vândută și apreciată trupă dance românească (peste 25 de piese care au atins primele locuri ale topurilor muzicale).

Seria concertistică este organizată de Romanian Community Center din Sacremento al cărui consilier cultural este promoterul și impresarul  Bebe Mihu, omul prin care o lungă listă de artiști s-au întâlnit cu vorbitorii de limba română stabiliți peste Ocean, în ultimii 10 ani.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.