Mircea Cărtărescu, care este căsătorit, este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori atât în țară, cât și în străinătate.

Scriitorul, care a mărturisit că se numește Cărtărescu dintr-o greșeală, le-a făcut o surpriză prietenilor săi de pe rețelele de socializare.

Mircea Cărtărescu a făcut publică o imagine de arhivă, care datează din urmă cu foarte mulți ani.


Te-ar putea interesa și: EXCLUSIV/ Cum a ajuns Alex Velea să fie ”actor” în clipul Antoniei. Gelozie la pătrat!


Cum arăta Mircea Cărtărescu în urmă cu 20 de ani. Plete în vânt și o mustață de toată frumusețea

Cum arăta Mircea Cărtărescu în urmă cu 20 de ani. Imagine de colecție

„”Nu sufla vântul, sufla amurgul.” Sau cam așa ceva. Acum două decenii, la Bellagio, pe malul lacului Como”, este mesajul cu care Mircea Cărtărescu a însoțit fotografie în care apare așa cum era în urmă cu 20 de ani.

La acea vreme, renumitul scriitor avea plete-n vânt și o mustață foarte mare.


Citește și: EXCLUSIV/ Mădălina Ghenea își plimbă fiica prin lume din primele luni de viață. Crescută în confortul unui iaht de 8 milioane de euro


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.