Loredana Groza este prezentă de ani de zile pe scena muzicală din România, însă de pe vremea când era doar o adolescentă. A știut să se reinventeze de la an la an și să reușească să rămână în atenția publicului, care i-a fredonat hiturile pe care aceasta le-a lansat unul după altul.
Loredana Groza, care este căsătorită cu Andrei Boncea și este mama unei fete pe nume Elena, se poate lăuda cu o carieră de mare succes. Artista, care este jurat la show-ul de televiziune „Vocea României”, are spectacole după spectacole și publicul abia așteaptă să o vadă și să o asculte.
Loredana Groza, care afirma că a trăit în condiții grele, afirma, într-un interviu, că dintotdeauna a căștigat mai bine decât bărbații din viața sa.
„Am cântat, am muncit, n-am dormit nopți, pentru că am renunțat la multe în viață ca să fac lucrurile astea. Nu m-am jucat în copilărie ca alți copii, n-am avut o viață normală, nu m-am dus în vacanțe atît de mult că alții. Număr pe degetele de la o mână Revelioanele petrecute cu ai mei, am cântat mereu de sărbători. Tot timpul am sacrificat ceva. Dar auzi numai explicații pentru succesul unei femei: a, s-a culcat cu ăla, i-a dat ăla. Misoginismul e în floare. Mie nu mi-a dat nimeni nimic.
Tot ce am câștigat, am câștigat prin munca mea. Nici un bărbat din viața mea n-a fost milionar…
Întâmplător am câștigat mai bine decît bărbații din viața mea și asta mi-a dat o libertate în plus. Pentru o femeie, ca să se emancipeze în ziua de azi, contează foarte mult să aibă o situație materială a ei, personală, stabilă, și să nu depindă de un bărbat. Pentru că atunci încep și compromisurile.
Mi se pare corect să fii pe picioarele tale, chiar dacă ești căsătorită, și să nu atârni, să nu fii o povară pentru bărbatul tău. Pentru că atunci cînd ești o povară și când începi să emiți tot felul de pretenții, dragostea se transformă în altceva”, afirma celebra cântăreață într-un interviu pentru revista Tango, din urmă cu câțiva ani.
Citește și: EXCLUSIV/ Roxana Ciuhulescu și-a oficializat relația cu Silviu Bulugioiu. A avut ok-ul mamei!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29be6f21f4dd0559cbe2ac4f57f67db2.jpg)
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_19c6e84fad6a37b4272f84ebdcac67d0.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c45bebb94dff3f968de8bd0fbbd1714d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8aa07df474b08734bd225d939d8529ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d1b358b1cfaf3e56c9ef2f4b95366f99.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3f93ab8d2e68a5cb24d7ee0770458144.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_996a043f3bcd7e242748560d407ac5fe.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2a4f651e57bd722032aef3381ea59fab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1d5d685e7e5dbd95a908f49e71f60b6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/deea-maxer-si-fiul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andreea-ibacka-b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d0b3394ae3cca68fab9cc1c78df82408.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gestul-facut-de-nicusor-dan-la-intalnirea-cu-recep-tayyip-erdogan-si-emine-erdogan--ce-s-a-intamplat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-11-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/porumb-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/profimedia-0061358189.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/istanbul-spice-bazaar-turism.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oameni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/moment-explozie-drona-constanta1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romania-teren-fertil-pentru-afacerile-rusilor-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/497757906102288868028617646393994433864782081n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-2-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.