Încurcate sunt căile dragostei! Acest aspect l-a simțit vedeta pe propria piele. Mai precis, Xonia nu s-a îndrăgostit de Albert la prima vedere, ci au trecut de la relația de amiciție la una de iubire. Semn că legătura lor este una cât se poate de serioasă, bărbatul a prezentat-o părinților lui, iar blonda l-a plimbat până în Australia ca să îi cunoască familia.
Deși lucrurile merg strună între ei, iată că nu se grăbesc să semneze actele la Starea Civilă. “Este încă devreme să ne gândim la lucrurile acestea, la căsătorie. Momentan ne bucurăm de iubirea noastră, de fiecare clipă, eu mă concentrez foarte mult și pe cariera mea, am pregătit niște lucruri foarte frumoase pentru voi la anul, am deja două piese gata”, a declarat, pentru Libertatea, Xonia.
Secretul relației este că protagoniștii se cunosc cu bune și cu rele dinainte de a forma un cuplu. “Noi în primul rând am fost foarte buni prieteni și cred că din cauza asta relația noastră este una foarte solidă, nu numai că am un iubit, dar am cel mai bun prieten. Este un lucru pe care nu l-am avut până acum. Lucrurile sunt minunate între noi”, a adăugat cântăreața.
FOTO: Dumitru Angelescu
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.