Palatul Telefoanelor și-a deschis porțile istoriei. Povestea primului zgârie-nori din România și a telefoanelor care au schimbat o epocă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Puțini au avut ocazia să pășească în spatele ușilor uneia dintre cele mai emblematice clădiri de pe Calea Victoriei. În fiecare weekend, Palatul Telefoanelor își deschide porțile pentru public, iar vizitatorii pot descoperi o expoziție care spune povestea telefoniei din România, de la primele centrale automate până la tehnologia digitală de astăzi.
Cuprins:
- O incursiune unică în istoria telecomunicațiilor
- În 1933, Bucureștiul număra peste 18.000 de linii telefonice
- Casele boierului Oteteleșanu și celebra terasă a lui Coșbuc
- Palatul Telefoanelor și povestea sa
- Poftiți la muzeu: obiecte-document din anii ’30
- Incursiune în istorie: centrale și aparate speciale
- Locul din care se poate vedea povestea unei epoci
În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 16.00, una dintre cele mai cunoscute clădiri de pe Calea Victoriei își deschide porțile într-un mod cu totul special.
Dincolo de fațada impunătoare a Palatului Telefoanelor, vizitatorii pășesc într-o adevărată călătorie pe axa timpului, prin istoria serviciului public de telefonie din România.
O incursiune unică în istoria telecomunicațiilor
Sunetul telefoanelor de altădată, aparatele grele din bachelită, centralele telefonice și echipamentele care au făcut posibilă transmiterea vocii la distanță spun povestea unei revoluții tehnologice care a schimbat definitiv felul în care oamenii comunică.
Expoziția reunește dispozitive folosite între 1931 și prezent și reconstruiește, pas cu pas, evoluția telecomunicațiilor românești.
Puțini știu că începuturile acestei povești sunt chiar mai vechi decât Palatul Telefoanelor. În 1906, România făcea primii pași spre automatizarea telecomunicațiilor prin instalarea unei centrale telefonice.
Două decenii mai târziu, în 1927, odată cu inaugurarea centralei automate de pe Bulevardul Dacia, bucureștenii puteau efectua, pentru prima dată, convorbiri automate publice, fără intervenția telefonistelor.
În 1933, Bucureștiul număra peste 18.000 de linii telefonice
Modernizarea avea să capete un nou impuls în 1930, când Societatea Anonimă Română de Telefoane, cu capital american, a preluat administrarea rețelei telefonice.
Capitala se pregătea pentru o dezvoltare fără precedent, iar infrastructura trebuia să țină pasul cu ritmul unui oraș aflat în plină transformare.
În septembrie 1931 începea construcția Palatului Telefoanelor. Lucrările au fost finalizate în numai 20 de luni, un record pentru acea vreme.
Cu o înălțime de 52 de metri, clădirea devenea primul zgârie-nori din România și prima construcție înaltă realizată pe structură metalică, un simbol al modernității și al progresului tehnologic.
Până în anii ’50, avea să rămână și cea mai înaltă clădire din București.
În 1933, orașul număra deja peste 18.000 de linii telefonice active, iar noua centrală fusese proiectată pentru un maximum de 45.000 de numere de telefon, o capacitate impresionantă pentru acea perioadă.
Casele boierului Oteteleșanu și celebra terasă a lui Coșbuc
Istoria locului este însă și mai veche. Înainte ca zgârie-norul să schimbe silueta Căii Victoriei, aici se aflau casele boierului Oteteleșanu și celebra Terasă Oteteleșanu, una dintre cele mai elegante grădini ale Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Era locul preferat de întâlnire al protipendadei bucureștene și al marilor nume din cultura română, precum George Coșbuc sau Ion Minulescu.
Terasa rivaliza cu celebra Casă Capșa, ambele fiind amplasate în apropierea vechiului Teatru Național.
Odată cu trecerea timpului însă, farmecul grădinii s-a estompat, iar în anii ’30, terenul a fost cumpărat de Societatea de Telefoane, care avea să ridice aici noul simbol al Bucureștiului modern.
Clădirea a fost proiectată de arhitectul american Louis Seabury Weeks, sub coordonarea arhitectului Edmond van Saanen Algi, una dintre figurile importante ale arhitecturii românești interbelice.
Palatul Telefoanelor și povestea sa
Familiarizat cu arhitectura zgârie-norilor încă din perioada petrecută la New York, Van Saanen Algi avea să lase Bucureștiului și alte clădiri reprezentative, precum Palatul Academiei de Studii Economice și vila avocatului Istrate Micescu.
De-a lungul deceniilor, Palatul Telefoanelor a traversat unele dintre cele mai dificile momente din istoria Capitalei.
A fost afectat de bombardamentele din 1944 și a rezistat marilor cutremure din 1940, 1977, 1986 și 1990.
Din 1995, clădirea a intrat într-un amplu proces de consolidare, menit să îi păstreze atât valoarea arhitecturală, cât și rolul de reper al orașului.
Astăzi, o parte dintre obiectele descoperite în interiorul Palatului Telefoanelor și salvate de-a lungul timpului și-au găsit locul în această expoziție, deschisă publicului în fiecare weekend.
Poftiți la muzeu: obiecte-document din anii ’30
Vizitatorii pot urmări, la doar câțiva pași unul de altul, aproape un secol de inovație tehnologică și pot înțelege cum a evoluat comunicarea, de la primele centrale automate până la tehnologia digitală de astăzi.
În 1927, potrivit datelor ANCOM România, în clădirea Dacia din București a fost instalată prima centrală telefonică automată de tip Rotary 7A1, cu peste 3.000 de linii telefonice.
Printre cele mai vechi exponate se numără un modul de centrală telefonică SG-IV-7 A2.
Aceasta a funcționat până în anii 1984-1985. De altfel, centrala telefonică a precedat construcția Palatului Telefoanelor.
Ulterior, în București au fost instalate centrale telefonice automate rotative de tip 7A2 (în Victoriei, Banu Manta și Vitan), cu o capacitate de 10.000 de numere.
Acestea erau utilizate în rețelele telefonice urbane de mare capacitate, unde numerotația posturilor era formată din 4-6 cifre.
Incursiune în istorie: centrale și aparate speciale
În expoziție se află și un terminal Bell Telephone, echipat cu tuburi electronice, din 1940.
Transmisiunile simultane de telegrafie și telefonie se realizau prin utilizarea aceleiași perechi de conductoare ale liniei, atât pentru telefonie, cât și pentru telegrafie.
Aici poate fi văzut și un ceas electric secundar, fabricat în Cehia, în 1950.
Acesta este realizat după designul lui Hans Hilfiker, inginer și designer elvețian care, începând din 1944, a proiectat ceasurile instalate în gările din Elveția.
Unul dintre cele mai spectaculoase obiecte este o centrală telefonică manuală cu baterie centrală. Centrala asigura legături locale, interurbane și internaționale.
Legăturile nu se realizau direct cu abonații, ci prin intermediul centralelor din localitățile apelate. Persoanele care doreau să efectueze un apel contactau operatorul din biroul central.
Acesta conecta o fișă la circuitul corespunzător pentru a realiza legătura cu un alt operator de centrală, care, la rândul său, conecta apelul la persoana solicitată, iar convorbirea putea începe.
Locul din care se poate vedea povestea unei epoci
Tot aici, vizitatorii pot vedea un aparat de testare pentru centrale manuale, mai multe panouri de măsurători, un ceas electric principal RFT Typ HU 12/60, dar și un teleimprimator electromecanic, introdus în 1958 de Siemens, la München, în Germania.
Acesta a fost folosit în rețeaua TELEX la nivel mondial, dar și ca terminal pentru o serie de mașini de cifrat (criptografice) și pentru prima generație de calculatoare.
Cei care ajung la Palatul Telefoanelor pot descoperi și o centrală telefonică cu baterie locală, cu 50 de numere, realizată în 1971 la Electromagnetica București.
Precum și o centrală telefonică concepută pentru cinci abonați telefonici interiori, care permitea desfășurarea simultană a trei convorbiri.
La finalul vizitei, mulți descoperă locul din care se poate vedea povestea unei epoci în care fiecare apel telefonic era o mică minune tehnologică, iar fiecare inovație îi aducea pe oameni mai aproape unii de alții.
