Monica, Ramona şi Alina Gabor şi-au idolatrizat mama, cu atât mai mult, cu cât femeia le-a fost un ajutor de nădejde în momentele grele.
Decesul Veronicăi, la numai 54 de ani, le-a debusolat enorm, astfel că nici acum, la un an de la tragedie, ele nu se pot resemna cu ideea că au rămas singure. Fetele au respectat cu sfinţenie toate obiceiurile, au dat de pomană, mâncare şi haine, iar luna aceasta, cele trei surori Gabor se vor reuni în Bacău, pentru slujba de comemorare.
S-au ocupat însă din timp de mormântul mamei lor. Monica şi Ramona i-au trimis bani Alinei pentru a-i amplasa Veronicăi, la Cimitirul Sărata, unde îşi doarme somnul de veci, o piatră funerară, dar şi un înger alb, din marmură.

Pomana o vor face la un restaurant

Locul este foarte îngrijit, iar candela este tot timpul aprinsă, semn că n-a fost uitată nici de prieteni şi nici de rude. Pe cruce, fetele Veronicăi i-au scris câteva versuri înduioşătoare: “Scurtă mi-a fost viaţa pe acest pământ/ Şi moartea nemiloasă m-a dus la mormânt/ Ca un crin de vară frumos înflorit/ În puterea vieţii eu v-am părăsit”.
Alina a discutat deja cu un preot despre slujba care va fi oficiată de preoţii de la Parohia Catolică Fericitul Ieremia din Bacău.
“La noi se face liturghie la un an. În cazul în care cei din familie nu pot veni, slujba poate fi oficiată şi în altă parte“, afirmă decanul catolicilor din Bacău, Isidor Dâscă. Preoţii parohiei au fixat împreună cu membrii familiei Gabor p r i m e l e detalii:“A venit Alina, a stabilit ca şi ceremonia să fie în a doua parte a lunii august. Se va face o slujbă la mormânt, apoi se va merge la un restaurant. La jumătatea lunii a rămas să vorbim din nou, să stabilim cu precizie ora şi alte amănunte”, ne-a spus preotul, care va sluji la mormântul Veronicăi Bulai.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.